Sari direct la conținut

UPDATE Cererea de eliberare sub control judiciar a lui Sorin Ovidiu Vintu si Ilie Cezar va fi judecata la Judecatoria Buftea

HotNews.ro

Judecatoria sector 5 judeca marti cererea de eliberare sub control judiciar formulata de Sorin Ovidiu Vantu si Ilie Cezar in dosarul de santaj. Procurorii au solicitat ca cererea sa fie judecata la judecatoria Buftea, iar sedinta este suspendata pentru ca instanta sa decida daca isi declina sau nu competenta. Tribunalul Bucuresti a decis pe 29 aprilie arestarea preventiva pentru 29 de zile a lui Vintu si Cezar.

UPDATE Judecatoria Sector 5 a admis solicitarea procurorilor, astfel ca cererea de eliberare conditionata formulata de Vintu si Cezar va fi judecata la Judecatoria Buftea. Cei doi vor ramane in arest, iar cererea va fi judecata in zilele urmatoare.

Sedinta de judecata a inceput la ora 9:00. Procurorul de caz a cerut initial suspendarea sedintei pentru 20 de minute deoarece nu studiase dosarul. Instanta a incuviintat solicitarea, dupa 20 de minute sedinta a fost reluata, cand procurorul de caz a solicitat instantei sa isi decline competenta deoarece, in opinia sa, cererea de eliberare sub control judiciar ar trebui judecata la Judecatoria Buftea.

Avocatul Marian Nazat, aparatorul lui Vintu, a explicat in fata instantei ca Parchetul General a solicitat ca dosarul lui SOV sa fie judecat la judecatoria sector 5, ca procurorii au solicitat mandatele de interceptare tot la judecatoria sector 5 si ca in opinia sa, judecatoria Sector 5 este cea competenta sa judece si cererea de eliberare sub control judiciar.

Aparatorul lui Ilie Cezar a declarat in fata instantei ca „procurorii nu au incredere in judecatoria sector 5 pentru ca am avut aici o solutie pozitiva, acesta e motivul real pentru care cer procurorii mutarea procesului la Buftea”.

Instanta a suspendat sedinta de judecata in cazul Vantu pentru a delibera daca isi declina sau nu competenta, iar solutia urmeaza sa fie transmisa la orele 13:00.

In 21 aprilie, Sorin Ovidiu Vintu, alaturi de Ion Ilie Cezar, a fost retinut, pentru santaj de procurorii Parchetului instantei supreme, pentru ca a pretins lui Sebastian Ghita 150.000 de euro lunar, actiunea survenind unei plangeri din 4 aprilie a managerului Realitatea Media. Lui Ghita i s-au cerut 200.000 de euro, insa managerul Realitatea a spus ca da doar 150.000 de euro.

Ca garantie ca Ghita va face ce i se cere, Vintu l-a trimis pe Ion Ilie Cezar, zis Nelu Legionaru, sa fie „umbra” managerului Realitatea TV, a sustinut Parchetul, situatie confirmata de interceptarile realizate de anchetatori.

In momentul in care Ion Ilie a fost prins de anchetatori cu suma de 150.000 de euro, la sediul Realitatea TV, acesta a spus ca reprezinta rata de leasing pentru un elicopter, insa, potrivit contractului, aceasta rata este de 13.000 de euro, mai spun procurorii.

Judecatoria sectorului 5 Bucuresti a respins propunerea procurorilor, iar acuzarea a facut recurs.

In 29 aprilie, dupa judecarea contestatiei procurorilor, Tribunalul Capitalei s-a pronuntat pentru arestarea lui Vintu si Cezar, emitand in acest sens un mandat pentru 29 de zile.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro