UPDATE Confruntat cu critici, Nicușor Dan a retras proiectul prin care voia să dea peste 12 milioane lei pentru dotarea cu instalație de oxigen a spitalului modular din Pipera deschis de Gabriela Firea / Oana Gheorghiu (Dăruiește viață): E fie o mare prostie, fie o mare țeapă
Primăria Capitalei a vrut să aloce peste 12 milioane lei pentru dotarea cu instalație de oxigen a spitalului modular din Pipera, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței de luni a Consiliului General. Horia Tomescu, consilier general USR-PLUS și unul dintre cei doi viceprimari ai Capitalei, a atras atenția că montarea unei instalații de oxigen în această locație este riscantă acest spital fiind de fapt o organizare de șantier. Oana Gheorghiu, co-fondatoare a Asociației Dăruiește Viață, ONG care a construit două spitale modulare ATI COVID, unul în București și unul la Piatra Neamț, de la începutul pandemiei, a scris pe pagina de Facebook că ”această inițiativă e fie o mare prostie, fie o mare țeapă”. În urma criticilor, Nicușor Dan a retras proiectul.
UPDATE Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi de primarul Nicușor Dan deoarece USR-PLUS nu a fost de acord cu acesta.
”Nu vreau să pun pe ordinea de zi un proiect care să fie respins de către majoritatea din CGMB. Din punctul meu de vedere, urmează valul cinci, o să fie un necesar pentru paturi care să aibă instalații de oxigen și soluția cea mai rapidă este pe acest spital modular din Pipera. Am avut discuții cu proiectanți, există o soluție alternativă pentru două corpuri care țin de spitalul nostru, Victor Babeș, 81 sau 82 de paturi, numai că fiind pe o construcție existentă, este mai lungă ca și timp. Este o solicitare expresă a Guvernului, a premierului, ca în cel mai scurt timp să asigurăm aceste paturi cu oxigen. Mai adaug, că potrivit legii, atunci când punem un proiect pe ordinea de zi, trebuie să ne referim la o ofertă. Fiind o urgență, am luat oferta de la Compania Consolidări, evident că suma de acolo nu va fi suma pe care o vom plăti dacă vom face această investiție, ci o sumă care va rezulta dintr-un proces de achiziție”, a declarat Nicușor Dan la începutul ședinței de Consiliu General.
Acesta spune că s-a mai pus instalație de oxigen pe o construcție asemănătoare, la Spitalul Militar.
”Am mai avut această discuție acum două-trei luni. Atunci am avut această discuție cu echipa de proiectanți a Companiei Municipale Trustul de Clădiri Metropolitane. Ei au spus că nu își asumă instalarea unei instalații de oxigen. Între timp însă Spitalul Militar Central, care are în subordine acel spital provizoriu, a reușit pe o structură similară să facă o instalație de oxigen. Au lucrat cu una dintre cele mai mari companii de furnizare a oxigenului medical, Linde, care a făcut și proiectarea și execuția, și dacă ei au reușit în felul acesta cu o companie pentru care nu există nicio suspiciune că nu ar face lucrurile profesionist, trebuie să încercăm să facem și noi acest lucru în perspectiva valului 5”, a explicat primarul general.
USR și-a menținut punctul de vedere.
”V-am spus încă din primăvară că această investiție nu este oportună și a pune instalație de oxigen într-un spațiu care nu este conform și care pune în pericol siguranța personalului medical și a pacienților nu este susținut de către noi. În afară de jurământul de consilier general, eu am un jurământ de medic care îmi spune că trebuie să îmi tratez pacienții ca pe propria mea familie. De aceea v-am făcut propuneri de-a lungul anului să găsim un spațiu în care să construim un spital pe care să-l proiectăm de la capăt ca spital modular. Dacă comandantul acțiunii își asumă să construiască o instalație de oxigen într-un spațiu care nu poate fi numit spital, să preia dânșii responsabilitatea pentru o asemenea construcție pe care noi nu o susținem. Există soluții de a face un spital modular pe care să-l proiectăm de la capăt ca un spital modular”, a explicat Horia Tomescu, consilier general USR-PLUS și viceprimar al Capitalei.
……
”Se aprobă efectuarea de lucrări în vederea realizării instalației de oxigen medicinal, în cadrul unității modulare Pipera, secție secție exterioară a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” București. (…) Se mandatează Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, să realizeze lucrările menționate. (…) Cheltuielile legate de realizarea instalației de oxigen medicinal vor fi asigurate de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, prin alocații bugetare aprobate de Consiliul General al Municipiului București, în cuantum estimativ maximal de 12.054.000,00 lei, cu TVA inclus”, se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu General de luni.
Potrivit sursei citate, realizarea instalației de oxigen medicinal presupune:
- Proiectare;
- Realizare instalație electrică
- Instalație detecție oxigen (material + manoperă)
- Instalație detecție și avertizare incendiu (material + manoperă);
- Realizare platformă betonată pentru instalația de stocare și vaporizare oxigen medicinal, zona depozitare acoperită și împrejmuită, probe, verificări, etc.;
- Instalație apelare sora medicală (material + manoperă);
Consilier general: O instalație de oxigen este extrem de riscantă în această organizare de șantier
Horia Tomescu, viceprimar USR-PLUS și consilier general, cere consilierilor generali să nu aprobe proiectul deoarece spitalul modular din Pipera este ”o organizare de șantier pentru Spitalul Metropolitan”, iar montarea unei instalații de oxigen acolo este riscantă pentru personalul medical și pacienți.
- ”Această construcție este realizată juridic ca o organizare de șantier pentru Spitalul Metropolitan. Acele containere nu au fost proiectate pentru activitate medicală.
- Între “saloane” și holuri există praguri de mari dimensiuni care nu permit deplasarea sau evacuarea. Ușa de acces în fiecare “salon” are lățime de 60 cm, dimensiune necorespunzătoare pentru acces sau evacuare. Cu suma de 12 milioane lei Daruieste Viata a realizat întreaga investiție în Spitalul Modular 1 Elias.
- (…) ni se propune să cheltuim 12 milioane pentru realizarea unei instalații de oxigen medicinal și modificări la instalația electrică. În octombrie am fost de acord cu reoperaționalizarea acestui spațiu pentru cazuri ușoare/medii care să folosească concentratoare de oxigen.
- O instalație de oxigen este însă extrem de riscantă în această organizare de șantier”, a scris Horia Tomescu pe pagina de Facebook.
El spune că trebuie să existe o limită a iresponsabilității.
- ”Autoritățile sunt disperate să raporteze din ce în ce mai multe „realizari de plan cincinal” prin aceste paturi ATI/paturi cu oxigen în pregătirea valului 5, dar trebuie să existe o limită a iresponsabilității.
- Nu putem risca să punem în pericol viața sau integritatea fizică a personalului medical si a pacienților prin construcția unei instalații de oxigen medicinal în spații improprii.
- Bucureștiul trebuie să investească în structuri sanitare modulare ce pot fi folosite în situații de urgență. Soluția este construcția unei structuri modulare proiectată din start pentru a avea funcțiune medicală.
- Îi rog pe consilierii generali responsabili să respingă acest proiect”, a mai scris Tomescu pe pagina de Facebook.
Oana Gheorghiu: Este fie o mare prostie, fie o mare țeapă
Oana Gheorghiu, co-fondatoare a Asociației Dăruiește Viață, ONG care de la începutul pandemiei a construit două spitale modulare ATI COVID, unul în București și unul la Piatra Neamț, a scris pe pagina de Facebook că se dorește investirea acestei sume în acea înșiruire de containere care nu va deveni niciodată un spital.
- ”În atenția consilierilor generali ai Bucureștiului și a primarului Nicușor Dan. (…) Practic se doreste investirea a încă 2,4 mil euro în acea înșiruire de containere de șantier, de la Pipera, înșiruire care nu va deveni niciodată spital, pentru că nu a fost proiectată în acest sens.
- “Spitalul modular” de la Lețcani ar trebui să fie o lecție, căci și acolo s-au băgat alte multe milioane și tot nu funcționează, pentru că, deși e un pic mai bine decât Pipera, nici acesta nu a fost corect proiectat. Dăruiește Viața a construit cu 2,2 mil euro întregul spital modular de la Elias, care funcționează perfect din august 2020.
- La Pipera, într-un loc total inadecvat funcționării unui spital, se dorește cheltuirea a 2,4 mil euro doar pentru instalația de oxigen.
- Dacă statul român și Consiliul General al PMB dorește să se pregătească pentru valul 5 este foarte bine, dar nu așa, nu aruncând banii pe geam. Întăriți capacitatea spitalelor din București, verificați și faceți mentenanța instalațiilor existente și extindenți instalațiile de oxigen în aceste spitale. Spitalele existente au nevoie de investitii, nu aruncați banii”, a scris aceasta pe pagina de Facebook.
Oana Gheorghiu spune că inițiativa este fie o mare prostie, fie o mare țeapă.
- ”Pipera nu e o soluție, oricât încearcă ASSMB (care, apropo, e fix același de acum 2 ani, deși speram că va fi reformat), să învârtă niște bani.
- După părerea mea, această inițiativă e fie o mare prostie, fie o mare țeapă. Sper doar ca cei care ne reprezintă in CGPMB să nu se lase duși de nas”, a mai scris Oana Gheorghiu.
Cum motivează primarul Nicușor Dan
În referatul de aprobare al proiectului de hotărâre, primarul Nicușor Dan scrie că este nevoie de această investiție pentru valul cinci al pandemiei.
- ”Ținând seama de faptul că estimările actuale privind severitatea infecției asociate cu Omicron rămân incerte, corelat cu dovezile disponibile în prezent, se ridică o îngrijorare serioasă că VOC Omicron poate fi asociată cu o reducere semnificativă a eficienței vaccinului și cu un risc crescut de reinfecții.
- Gradul de protecție față de boala severă cu Omicron, conferită de infectarea anterioară cu SARS-COV2 sau de vaccinare nu este încă cunoscut. Țările UE/SEE se confruntă încă cu impactul sever al unui număr mare de cazuri cauzate de varianta Delta. Impactul introducerii și răspândirii în continuare a Omicron ar putea fi FOARTE MARE, dar această situație trebuie evaluată pe măsură ce apar informații suplimentare.
- Pe baza evidențelor limitate disponibile în prezent și ținând cont de nivelul ridicat de incertitudine, nivelul general de risc pentru țările UE/SEE, asociat cu apariția și răspândirea în continoare a VOC Omicron a SARS-COV2 este evaluat că fiind RIDICAT spre FOARTE RIDICAT, motiv pentru care consider oportună luarea de măsuri urgente”, a scris Nicușor Dan în referatul de aprobare.
Primăria Capitalei și-a asumat să plătească 22 de milioane de lei pentru operaționalizarea spitalului modular din Pipera, potrivit unei hotărâri de Consiliu General din octombrie 2021. Banii au fost prevăzuți pentru achiziția de paturi, încălzit, iluminat, apă, salubrizare, materiale sanitare, echipamente medicale și personal medical.
Spitalul nu are instalație de oxigen, iar primarul Nicușor Dan spunea în octombrie că nici nu o poate face atunci deoarece containerele aparțin Companiei de Consolidări, aflate în insolvență, deci nu este al orașului și nu se pot face investiții. Între timp problema aceasta s-a rezolvat.
Spitalul modular din Pipera a fost inaugurat de primarul Gabriela Firea în mai 2020, pentru tratarea cazurilor ușoare de COVID-19, ca secție externă a Spitalului Victor Babeș, dar a fost deschis abia în august.
Spitalul are o capacitate de 400 de locuri, a fost construit de Compania Municipală Consolidări, și a costat circa 2 milioane de euro, cu tot cu conectarea la utilități, potrivit informațiilor furnizate de municipalitate la vremea respectivă. Acesta era alcătuit din containere și mobilier, însă fără echipamente medicale.
Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 316/12.10.2021 a fost transmisă în administrarea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București o parte din terenul situat în Șoseaua Pipera 55 și 63-65, Sector 2, în vederea operaționalizării unității modulare din zona Pipera.
În baza Protocolului de predare primire nr. 28040/14.10.2021, Compania Municipală Consolidări a pus la dispoziția ASSMB , cu titlu gratuit, containerele ce alcătuiesc unitatea modulară.