UPDATE Luptele familiei Iohannis in instanta pentru casa din Sibiu. Saptamana aceasta se judeca doua termene
Doua dintre cele trei dosare in instanta privind casa pierduta de familia Iohannis vor fi judecate in aceasta saptamana, iar cel de-al treilea se va judecata luna viitoare. Miercuri, 28 septembrie, instanta se va pronunta in procesul privind contestatia in anulare si joi, 29 septembrie, se va judecata un nou termen in dosarul in care coproprietarul imobilului pierdut de familia Iohannis, Rodica Bastea, a cerut ca instanta sa constate nulitatea certificatului de mostenitor, socotit drept fals si anulat deja in justitie. Un alt dosar al Rodicai Bastea, in care se va judeca practic aceeasi speta ca in cel de joi, are termen pe 20 octombrie.
UPDATE 28.09/11.00:Curtea de Apel Pitesti a stabilit, miercuri, pentru data de 7 decembrie un nou termen in procesul privind contestatia in anulare. Pana atunci, instanta se va pronunta pe 4 octombrie daca se impune o verificare de documente solicitate de una dintre parti, transmite Agerpres.
Curtea de Apel Pitesti se va pronunta, miercuri, in cel mai important dosar pentru familia Iohannis privind imobilul pierdut. Dosarul in care se judeca contestatia in anulare – cale extraordinara de atac – este singurul in care instanta poate decide ca imobilul din centrul Sibiului sa se intoarca in proprietatea familiei Iohannis.
La ultimul termen de judecata in acest dosar, pe 22 iunie, avocatul Virgiliul Viorel Vulcan a contestat validitatea contractul de reprezentare incheiat intre Rodica Bastea, coproprietar al imobilului si parte in proces, si casa de avocatura care reprezinta interesele familiei Iohannis, scrie Agerpres.
Vulcan a sustinut ca acel contract este „o fictiune”, intrucat Rodica Bastea locuieste in Statele Unite ale Americii si nu ar fi putut semna personal respectivul document. In schimb, reprezentantul casei de avocatura a sustinut ca este vorba de un contract de reprezentare incheiat cu respectarea legii, pe care l-ar putea prezenta decanului Baroului Bucuresti, pentru ca acesta sa-i confirme validitatea in fata instantei, mai arata sursa citata.
Procesul privind contestatia in anulare este judecat la Curtea de Apel Pitesti in urma unei decizii a Inaltei Curtii de Casatie si Justitie (ICCJ) care a acceptat solicitarea familiei Iohannis de stramutare a dosarului. Sotii Iohannis au invocat atunci „presiunea – atat directa, cat si indirecta – pe care a exercitat-o presa locala asupra judecatorilor Curtii de Apel Brasov”.
Joi, la Tribunalul Sibiu se va judeca primul termen intr-un dintre dosarele prin care coproprietarul imobilului, Rodica Bastea, a cerut ca instanta sa constate nulitatatea certificatului de mostenitor, socotit drept fals si anulat deja in justitie.
Luna viitoare, pe 20 octombrie, tot Tribunalul Sibiu se va pronunta pe aceeasi speta, insa intr-un dosar diferit deschis la solicitarea Rodicai Bastea. Un avocat a explicat pentru HotNews ca demersul Rodica Bastea in justitie poate aduce pentru ea si sotii Iohannis o extindere a perioadei in care, in calitate de coproprietari si mostenitori, cei trei pot incasa bani din inchisierea imobilului din centrul Sibiului.
Mai mult, deschiderea a doua actiuni in instanta de catre Rodica Bastea, prin care se solicita acelasi lucru, si anume contestarea unui act declarat deja nul de o alta instanta, ar amana si mai mult judecarea solicitarii. Avocatul consultat de HotNews.ro sustine ca este unul din tertipurile avocatesti pentru a fenta repartitia aleatorie a dosarului, in sensul ca in acest fel incearca sa ajunga cu dosarul la un complet mai favorabil.
Reamintim ca, pe 19 aprilie, Administratia Prezidentiala a precizat la solicitarea HotNews ca presedintele Klaus Iohannis „va returna imediat sumele care i-au fost virate in baza contractului de inchiriere incepand cu data comunicarii deciziei civile a Curtii de Apel Brasov” prin care a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului din centrul Sibiului.
„Dl Klaus Iohannis a luat act de rectificarea Cartii funciare nr. 9331 Sibiu in sensul radierii unor drepturi cu privire la imobilul care a facut obiectul deciziei civile a Curtii de Apel Brasov. Dl Iohannis respecta pe deplin hotararea justitiei si fara nici o indoiala va returna imediat sumele care i-au fost virate in baza contractului de inchieriere incepand cu data comunicarii deciziei civile a Curtii de Apel Brasov”, potrivit unei precizari a Administratiei Prezidentiale, pentru HotNews.ro.
Precizarea Administratiei Prezidentiale venea dupa ce cu o zi urma directorul Oficiului Cadastru si Publicitate Imobiliara Sibiu anunta ca Klaus Iohannis nu mai este incepand din aceea zi proprietarul casei din centrul Sibiu, fiind radiat din Cartea Funciara, insa mai are doua cai de contestatie. Intrebat daca presedintele Iohannis nu mai este proprietarul casei pentru care se judeca, Puiu Nicolae Fesan a raspuns: „Deocamdata. Domnul Iohannis mai are doua cai de atac la noi.”
La aproape la 6 luni de la pronuntarea hotararii definitive a Curtii de Apel Brasov care a respins recursul formulat de sotii Iohannis si a mentinut decizia Tribunalului Brasov prin care a fost anulat certificatul de mostenitor, Administratia Judeteana a Finantelor Publice (AJFP) Sibiu a solicitat radierea din cartea funciara a dreptului de proprietate al sotilor Iohannis, potrivit unui raspuns al institutiei transmis HotNews la inceputul lunii aprilie.
Tot atunci, fiscul sibian comunica HotNews ca pe langa radierea din cartea funciara a sotiilor Iohannis, AJFP a mai cerut si suplimentarea certificatului de mostenitor legal al Statului Roman, „deoarece la data emiterii acestui certificat, 29.08.2008, situatia imobilului din Sibiu, str. Nicolae Balcescu, nr. 29 era incerta, cauza aflandu-se inca pe rolul instantelor de judecata”.
In februarie, Rise Project a scris ca presedintele Iohannis incaseaza in continuare bani din inchirierea imobilului al carui titlu de proprietate i-a fost anulat. Jurnalistii au publicat atunci un raspuns al bancii Raifeissen in care se arata ca institutia bancara ii plateste in continuare chirie presedintelui. Valoarea anuala a contractului de inchiere dintre sotii Iohannis, Ioan Bastea (sotul Rodicai Bastea care a mostenit dreptul de proprietate al sotului asupra imobilului) si Raiffeisen Bank este de 60.000 de euro.
Dupa pronuntarea hotararii definitive a Curtii de Apel Brasov din noiembrie, presedintele Klaus Iohannis a declarat ca este nemultumit de aceasta decizie si ca va cauta impreuna cu avocatii cele mai bune cai pentru a contesta aceasta solutie. Sotii Iohannis au apelat la o calea extraordinare de atac la scurt timp dupa pronuntarea sentintei. Calea aleasa de sotii Iohannis a fost depunerea unei contestatii in anulare impotriva sentintei definitive din noiembrie 2015.
Desi contestatia a fost depusa la Tribunalul Brasov, solicitarea familiei prezidentiale va fi judecata de magistratii pitesteni dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie a acceptat pe 6 aprilie cererea de stramutare a dosarului. Potrivit presei locale, citate de Agerpres, Klaus Iohannis reclama in cererea de stramutare faptul ca judecatorii din Brasov nu indeplinesc conditia de independenta si impartialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, in cei 10 ani cat a durat procesul. Astfel, Carmen si Klaus Iohannis sustin ca pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor.
La data de 12 noiembrie, Curtea de Apel Brasov a respins un recurs declarat de Klaus si Carmen Iohannis si a mentinut decizia Tribunalului Brasov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vanzare-cumparare a unui imobil din Sibiu.
Imobilul in cauza a facut parte din averea sotilor Maria si Eliseu Ghenea, iar dupa decesul acestora averea a trecut in anii ’70 in proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care insa a decedat fara a avea copii.
Casa de pe strada Nicolae Balcescu din Sibiu, nr. 29, a trecut in proprietatea statului roman, iar in anul 1997 imobilul a fost cumparat de chiriasi. In anul 1999, contractele prin care chiriasii au cumparat casa au fost anulate in instanta, la cererea fiului lui Nicolae Bastea, acesta din urma fiind nepot al sotilor Ghenea. Casa ajunge apoi in proprietatea familiei Iohannis, care a cumparat partea urmasilor lui Nicolae Bastea. Fostii chiriasi au deschis procese in instante, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat in posesia imobilului din Sibiu, contestand calitatea de urmas de drept al lui Nicolae Bastea.