UPDATE Piețele care funcționează în spații închise vor fi închise începând de luni / Orban: "Piața Obor parcă e o zonă zoster"
Piețele care funcționează în spații închise vor fi închise începând de luni, a anunțat premierul Ludovic Orban, spunând că se va închide și Piața Obor, care „parcă e o zonă zoster”. El a precizat că în cazul celorlalte piețe se analizează posibilitatea să rămână deschise.
„Măsura se aplică în special pieţelor agroalimentare închise. Piaţa Obor se va închide. La Bucur Obor au fost în controale de n ori, de fiecare dată, nu cred că 20% dintre cei de acolo respectau regulile, portul măştii, distanţa la statul la coadă. Pur şi simplu nu se respectă, acolo parcă e o zonă zoster. Chiar este evidenţiată în analizele epidemiologilor o rată destul de mare de răspândire în pieţe, pentru că acolo e şi contactul cu banul, dai banul, îţi dă restul. Nu poţi să cumperi cu card, trebuie să dai banul cash”, a declarat Orban, joi seară, la Digi24.
El a spus că, cel mai probabi, vor rămâne deschise pieţele în aer liber, dar cu măsuri foarte stricte.
Guvernul a decis introducerea de noi restricții, între care restricționarea circulației pe timp de noapte și mască obligatorie în toată țara, desfășurarea cursurilor exclusiv online, închiderea târgurilor și piețelor, precum și închiderea magazinelor după ora 21.00. Restricțiile intră în vigoare începând de luni și vor fi valabile 30 de zile, potrivit premierului.