Sari direct la conținut

UPDATE Proiectele de modificare a Codurilor penale, adoptate de deputați. Opoziţia anunţă că va sesiza din nou la Curtea Constituțională: Favorizează corupţii în acte publice

HotNews.ro
UPDATE Proiectele de modificare a Codurilor penale, adoptate de deputați. Opoziţia anunţă că va sesiza din nou la Curtea Constituțională: Favorizează corupţii în acte publice

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală. Proiectele au ajuns la vot în Cameră după ce Comisia Iordache a dat raport favorabil, în mare viteză. Deputaţii PNL, USR şi PMP au criticat, miercuri, în plen, modificările aduse Codurilor, anunţând că le vor contesta din nou la Curtea Constituţională, considerând că acestea „favorizează corupţii în acte publice”.

Proiectul legislativ pentru modificarea Codului de procedură penală a fost adoptat cu 181 de voturi „pentru”, 83 „împotrivă” și o abținere.

Proiectul de modificare a Codui penal a fost adoptat cu 180 de voturi „pentru”, 81 „împotrivă” și două abțineri.

Cele două proiecte au trecut cu ajutorul voturilor UDMR și ale minorităților.

Alături de parlamentarii PSD-ALDE, au votat „pentru” 13 deputați de la UDMR, 7 deputați de la minorități, 3 deputați neafiliați – Alexandu-Ioan Andrei, Alaxandra-Corina Bogaciu și Remus Borza – și deputatul PMP Corneliu Bichineț.

„Atacul PSD-ALDE împotriva oamenilor cinstiţi şi în favoarea infractorilor a ajuns la paroxism”

La dezabeterile de miercuri din Camera Deputaților, opoziția a anunțat că va ataca din nou proiectele la Curtea Constituțională.

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a spus că nicio modificare nu are legătură cu problemele reale ale României și cu deciziile Curții Constituționale, fiind doar un pretext pentru favorizarea infractorilor.

„Transmiteţi un mesaj usturător Comisiei de la Veneţia că nu vă pasă şi sunteţi singuri în ţară şi faceţi ce doriţi. Fac un apel şi de suflet, de mamă a unui copil de 11 ani, a oamenilor cinstiţi, nu vă daţi votul pentru o lege care favorizează corupţii în acte publice, descurajează orice om cinstit din ţară. Prin aceste modificări spuneţi că legea este auxiliară. PNL nu poate şi nu va vota aceste modificări. Dacă veţi obţineţi voturile necesare pentru adoptare, (…) vom contesta la CCR această nenorocită de lege care va arunca România la periferia Europei. (…) Sper că UDMR, minorităţi să nu voteze, sper că cei din ALDE nu vor vota”, le-a spus ea deputaților.

Deputatul Stelian Ion a anunţat că s-a încălcat procedura şi USR va invoca acest lucru în sesizarea Curţii Constituţionale.

„Invoc o încălcare de procedură flagrantă, de încălcare a art. 69 al. 2 din Regulament în sensul că raportul trebuia să ne fie pus la dispoziţie cu 3 zile înainte de vot. Ne-a fost dat cu doar 3 minute înainte de plen. Dacă se va ajunge la vot şi la adoptare, vom invoca acest motiv într-un atac la CCR”, a spus deputatul USR.

Stelian Ion a susţinut că prin aceste modificări „atacul PSD, ALDE împotriva oamenilor cinstiţi şi în favoarea infractorilor a ajuns la paroxism”.

”Puterea actuală induce în eroare, minte când spune că aceste modificări sunt cerute de CCR şi directivele europene. Nimic mai fals, majoritatea articolelor sunt introduse pentru a favoriza şeful de partid şi baroni locali. Pe lângă aceştia vor scăpa şi mulţi alţi infractori cu infracţiuni de violenţă. Comisia Europeană ne-a solicitat în cadrul MCV să nu dăm curs acestor modificări. PSD, ALDE iau numai măsuri în favoarea infractorilor. Avem o solicitare către colegii din UDMR cu instruire, care au citit aceste modificări, vă rugăm să nu fiţi complici şi să nu votaţi aceste modificări, aşa cum aţi făcut şi anul trecut. La fel facem un apel şi către minorităţile naţionale”, a fost mesajul lui Stelian Ion.

El a mai spus că adoptarea acestor modificări ar genera declanşarea procedurii de infringement împotriva României.

„Modificările au legătură cu dosarele de corupţie ale şefilor de partid şi ale baronilor locali. (…) Modificările sunt impuse de o putere care abuzează de prerogativele sale pentru a-şi proteja şefii. E trist că puneţi în pericol interesele românilor pentru a proteja şefii. (…) Asemenea atacuri nu au fost aduse în niciun regim politic”, a adăugat Stelian Ion.

UDMR: „CCR a considerat că anumite articole din acest proiect de lege sunt neconstituţionale”

Deputatul UDMR Marton Arpad a precizat că formaţiunea sa va vota proiectul Codului de procedură penală, menţionând că este vorba despre eliminarea articolelor declarate neconstituţionale de către CCR.

„Pe colegii noştri care doresc ca România să fie salvată de altcineva le-am spus să nu se preocupe de noi. În legătură cu procedura în care ne aflăm, noi nu ne aflăm în ipostaza adoptării unui proiect de lege privind Codul de procedură penală, ci ne aflăm în ipostaza în care CCR a considerat că anumite articole din acest proiect de lege sunt neconstituţionale şi decizia a fost de eliminare a tuturor acestor articole. Nu avem dreptul să aducem alte modificări substanţiale. (…) Noi vom modifica doar eliminarea articolelor neconstituţionale pentru care vom vota ‘pentru’ „, a anunţat Marton Arpad.

În schimb, în privinţa modificărilor la Codul penal, Marton Arpad a spus că sunt unele articole care ar fi trebuit reformulate, dar UDMR nu poate vota împotriva eliminării articolelor neconstituţionale.

„În Codul penal există articole care prin formularea lor au fost găsite neconstituţionale, sunt unele articole care ar fi trebuit să fie reformulate pentru a nu rămâne cu un articol privind abuzul în serviciu neconstituţional. La fel este punctul nostru de vedere referitor la contopirea pedepselor. Noi, în loc să încercăm o reformulare a textului, am eliminat reformularea. Aici a păcătuit comisia. (…) Dar în această procedură nu putem vota împotriva eliminării textelor găsite neconstituţionale”, a subliniat Marton Arpad.

La rândul său, deputatul Eugen Nicolicea a arătat că PSD a propus eliminarea articolelor declarate neconstituţionale şi astfel la vot sunt doar articolele declarate constituţionale sau asupra cărora nu a existat nicio contestare la CCR.

„Suntem în procedură de reexaminare, potrivit mai multor decizii ale CCR se precizează că putem să discutăm doar despre articolele declarate neconstituţionale. Grupul PSD a propus eliminarea tuturor articolelor declarate neconstituţionale, fapt pentru care la vot vom avea doar articolele declarate constituţionale sau asupra cărora nu a existat nicio contestare la CCR. Atunci când CCR verifică constituţionalitatea unui act, verifică cu Constituţia, cu jurisprudenţa CEDO, cu actele internaţionale la care România este parte şi cu rapoartele Comisiei de la Veneţia. Acest proiect care a ieşit avizat pozitiv de la CCR va fi un caz care nu mai poate fi criticat nici măcar de cei răuvoitori din afară. Se încearcă criticarea de către cei care habar n-au ce vorbesc. În ceea ce priveşte experienţa profesională, unii au doi ani de urlete în Parlament şi atât”, a mai spus Nicolicea.

Modificarea Codurilor penale a reintrat în procedura parlamentară după ce PSD a eșuat în demersul de adoptare prin ordonanță de urgență, acesta fiind unul dintre motivele schimbării din funcție a lui Tudorel Toader.

Comisia Iordache a adoptat în mare viteză raportul pe cele două proiecte de modificare a Codului Penal și a Codului de procedură penală. Teoretic, este vorba de modificari cerute de Curtea Constituţională. Opoziția acuză că toate modificările au fost făcute pentru a-l scăpa pe Liviu Dragnea de închisoare.

Printre modificările la Codul penal se numără abrogarea unuia dintre articolele de lege în baza cărora liderul PSD a fost condamnat în primă instanță, reducerea termenelor de prescripție și de denunț și abrogarea articolului privind neglijența în funcție.

Alte amendamente controversate, declarate însă constituționale, vizează interzicerea comunicărilor publice din dosare în timpul urmăririi penale şi a judecării, dar şi obligaţia ca reţinutului să i se dea, la cerere, întregul material probator. De asemenea, un denunţător poate beneficia de reducerea limitei de pedeapsă doar dacă face denunțul în cel mult un an de la data la care a aflat despre săvârşirea infracţiunii.

Prevederile controversate:

  • Reducerea termenelor de prescripţie a pedepselor. Termenele de prescripţie a răspunderii penale vor fi: de 8 ani faţă de 10 ani în legea în vigoare, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani; şi de 6 ani în loc de 8 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.
  • Abrogarea articolului referitor la neglijenţa în serviciu.
  • Introducerea unui termen de un an în care se poate face un denunţ. „Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii acesteia”, se menţionează în proiect.
  • Interzicerea, în cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei, a comunicărilor publice şi a declaraţiilor publice, precum şi furnizarea altor informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Persoanele din cadrul autorităţilor publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau inculpate ca şi cum acestea ar fi vinovate, decât în cazul în care există o hotărâre definitivă de condamnare cu privire la acele fapte.
  • Articolul 13/2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție se abrogă. Ce prevedea acest articol: În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.Condamnarea lui Liviu Dragnea, în primă instanță, în dosarul angajărilor fictive s-a făcut și în baza acestui articol. Abrogarea influențează și termenele de prescripție, care scad semnificativ.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro