USR cere Guvernului să vină cu un plan pentru ridicarea restricțiilor
USR vrea ca Guvernul să prezinte „un plan predictibil” pentru ridicarea restricțiilor, precizând, totodată, că este nevoie în continuare de o atenție mare pentru persoanele vulnerabile.
„Cerem Guvernului un plan predictibil pentru ridicarea restricţiilor în pandemie. Vedem că ţările europene ridică încet-încet aceste restricţii. Auzim declaraţii că vor urma şi la noi, însă este foarte important să avem un plan din partea Guvernului: clar, coerent, dezbătut, pe paşi, să ştie toată lumea la ce se aşteaptă”, a declarat luni vicepreședintele USR, Ionuț Moșteanu.
El a precizat că ieșirea din starea de alertă, care presupune și ridicarea restricțiilor, ar trebui să vină cu măsuri de susținere a spitalelor.
„Trebuie să ne uităm şi la ce se întâmplă în spitale. Trebuie să avem grijă în continuare de categoriile vulnerabile, de părinţii şi de bunicii noştri. Susţinem menţinerea măsurilor pentru persoanele vulnerabile. De asemenea, orice ridicare a restricţiilor, orice ieşire din starea de alertă trebuie să vină cu măsuri de susţinere a spitalelor. Vorbim de finanţări care sunt valabile numai în perioada stării de alertă, vorbim de consultaţiile din telemedicină, de modul de finanţare a spitalelor, plata personalului angajat pe perioada stării de alertă. Aceste lucruri trebuie să rămână. Nu putem să îi lăsăm descoperiţi, acum, la final, pe cei care s-au luptat doi ani, au fost pe baricade şi au avut grijă, s-au luptat pentru viaţa fiecărui român ajuns în spitale cu COVID-19″, a precizat Moșteanu.
Duminică, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că termenul la care restricțiile se vor relaxa „va fi cât mai rapid din momentul în care situaţia o va permite”.
Citește și: