Sari direct la conținut

USR își face guvern din umbră. Cioloș: Vrem să câștigăm toate alegerile din 2024, să dăm președintele României

HotNews.ro
Dacian Ciolos, Foto: AGERPRES
Dacian Ciolos, Foto: AGERPRES

USR își face guvern din umbră și se pregătește din opoziție pentru alegerile din 2024 pe care vrea să le câștige pentru a fi „vioara întâi” la guvernare.

„Noi avem sau foști miniștri, sau foști secretari de stat din toate ministerele, oameni care știu ce proiecte au lăsat acolo. Avem colegi în Parlament foarte activi. Toți acești oameni în acest guvern din umbră vor veni și cu acțiuni de opoziție, când vor veni cu propuneri greșite le vom critica cu argumente, dar vom veni și cu propuneri alternative să aratăm că există și altceva”, a spus Dacian Cioloș, la Digi 24.

Liderul USR a precizat că partidul se va pregăti pentru alegerile din 2024 când vrea să câștige pe linie, inclusiv prezidențialele.

„USR se va pregăti pentru 2024 propunând o alternativă de dezvoltare a României. Vrem să câștigăm toate alegerile. Să dăm președintele și să fim primul partid dintr-o coaliție de guvernare. Sigur, ne dorim să câștigăm alegerile și să dăm noi guvernul dar știm că e dificil. Dar vrem să fim vioara întâi, a declarat Dacian Cioloș, la Digi 24.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro