USR si Forța Dreptei au sesizat Curtea Constituțională pe controversatul proiect de lege privind evaziunea fiscală
USR şi Forţa Dreptei au sesizat miercuri Curtea Constituţională pe legea Ciucă-Ciolacu care îi scapă pe evazioniștii fiscali de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub un milion de euro. Reamintim că Parlamentul a votat în urmă cu o zi un proiect de lege care scade pedepsele pentru cei care produc prin evaziune fiscală prejudicii de până la un milion de euro, iar în cazul în care sunt prinşi, aceştia pot scăpa total de răspunderea penală dacă achită prejudiciul plus 15%.
„În realitate, este, de fapt, o lege care nu face altceva decât să-i ajute pe marii evazionişti din România. Ăsta este scopul principal. Al doilea scop este acela de a avea pârghii împotriva oamenilor de afaceri, a celor care fac afaceri corecte în România. Atacăm această lege, pentru că ea este cel puţin la fel de nocivă ca legea lui Rădulescu – „Mitralieră” din anii trecuţi (…), care propunea anumite amnistii”, a declarat Stelian Ion, la Parlament.
Deputatul Forța Dreptei, Ionel Dancă a calificat legea drept una nocivă pentru oamenii cinstiţi din România.
„Este o invitaţie la hoţie pe care o face majoritatea PSD-PNL prin acest proiect de lege. Să ne fie clar tuturor, este, pur şi simplu, în firea PSD să încurajeze hoţia în România, de la corupţia în administraţia publică centrală şi locală, până la corupţia din zona afacerilor, contractelor cu statul pe care le patronează PSD-ul. (…) Acest proiect de lege introduce o amnistie a celor care fură între 100.000 de euro şi un milion de euro din taxele şi impozitele pe care ar trebui să le plătească la stat. Este un alt fel de Ordonanţă 13 în zona mediului de afaceri. Ceea ce nici Dragnea, nici Rădulescu – „Mitralieră” n-au reuşit, iată că reuşeşte să facă acum această majoritate condusă de Ciolacu şi Ciucă. (…) Este un abuz care trebuie oprit. (…) Aşteptăm ca magistraţii Curţii Constituţionale să constate încălcarea flagrantă a principiilor constituţionale în cazul acestei iniţiative legislative şi să oprească aplicarea acestei legi”, a afirmat Dancă.
Reamintim că Parlamentul a votat în urmă cu o zi un proiect de lege care scade pedepsele pentru cei care produc prin evaziune fiscală prejudicii de până la un milion de euro, iar în cazul în care sunt prinşi, aceştia pot scăpa total de răspunderea penală dacă achită prejudiciul plus 15%.