Sari direct la conținut

Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol, a cărei cauză nu este cunoscută

HotNews.ro
Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol, a cărei cauză nu este cunoscută
Plaja El Saler din Valencia, afectată de o deversare de petrol, 16 iulie 2024. Sursa foto: Jorge Gil / Zuma Press / Profimedia

Consiliul municipal al oraşului spaniol Valencia a închis marţi trei plaje la Marea Mediterană, după ce o deversare de petrol sau combustibilul a cuprins o porţiune de doi kilometri de nisip, scrie Reuters.

Cauza deversării nu este cunoscută încă.

„Steagul roşu a fost arborat pe plajele Saler, Arbre del Gos şi Garrofera din cauza unei deversări’”, a declarat pentru reporteri purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Juan Carlos Caballero, potrivit Agerpres.

Autorităţile din Valencia au trimis o dronă şi un elicopter pentru a descoperi originea şi natura scurgerii şi pentru a-i estima severitatea.

Echipe speciale au fost trimise pentru a curăţa aceste plaje populare situate la sud de Valencia, pe o fâşie îngustă de pământ între Mediterană şi o mlaştină protejată denumită Albufera.

Caballero a precizat că dimensiunile scurgerii de petrol par limitate la acea zonă.

În plus faţă de portul său industrial şi fabricile din industria grea, Valencia, al treilea cel mai mare oraş din Spania, este cunoscută şi pentru plajele populare în rândul turiştilor.

INTERVIURILE HotNews.ro