Vămile Ucrainei: românie, lacrimă și omenie/ București: Ciucă, frică și hoție

România Atacurilor de panică. Isterie la pompa de benzină. Aseară. Și-n zilele ce-au fost. Asalt la pașapoarte. Lăcomie după iod. Criză euro. Numiri guvernamentale. Legi strâmbe și băgate pe șest. Ăsta-i Bucureștiul guvernului Ciucă și-ntr-o Românie terminată la creier de frecat rețele de socializare și tv. România Omeniei e la Vămi. Omenie fără limite. Ajutor urgent, adăpost, bucată de păine, picătură de apă, lacrimă, mângâiere, cuvânt bun, zile și nopți nedormite. Asta-n Vămile cu Ucraina. Două Românii implicate în războiul din Ucraina.

Nicolae Ciucă, Klaus Iohannis, Florin Cîțu, Marcel Ciolacu. Dimineața merg cu BMW-ul securizat. Și cu girofarul. Cum își coboară dosurile din mașini și le trântesc în fotolii. Ziua trece la căldură. Râgâie la prânz după ce-și fac poftele. Dorm noaptea. Sforăie de mulțumire. A doua zi, își numesc șmecherii în poziții importante. Și trag câte un tun. Legi strâmbe. Au crescut prețurile la facturi, la mâncare, la benzină. Nu le pasă. Zic: „Dă-i bă dracului de amărâți!”. Dacă le-am intra în creier. Sigur am vedea că-s primii care pun botul la panici. Care s-ar umfla în guși cu iod. oricum, își trimit scalvii să le cumpere valută și benzină, își fac pașapoarte lor și la tot neamul. Apoi, gânguresc ceva poporului. Nicolae Ciucă, Klaus Iohannis, Florin Cîțu, Marcel Ciolacu. Când apar ei și-și arată burțile poporului intrăm în panică, o luăm la fugă. Când ne vorbesc, se mai anunță o criză.

N-au nume. Unii dintre ei s-au cunoscut acolo, în Vămi. Stau în frig zi și noapte. Tremură de frig. Degetele le sunt degerate. N-au pauză. Ciugulesc în treacăt. Nici țigara n-o trag până la capăt. Nu le stă capul la panici. Trăiesc într-un asalt de fake-uri și știu mereu ce este bine. Primesc ucraineni. Se-nțeleg dintr-un zâmbet, din inimă, c-o tăcere. Nu mai au putere, dar încă o mamă cu mâinile întinse cere ajutorul, încă un copil-viitorul Ucrainei apare din Vamă. Mama nu știe încotro. Copilul schimonosit de întrebări nu vrea decât somn. Și ei, voluntarii, le fac lumea mai bună. Ei nu schimbă valută, nu halesc iod, nu aleargă după benzină ieftină. Nu dau legi strâmbe, nu-și numesc oameni de încredere în poziții importante. Când apar ei și zâmbesc, refugiații parcă-l văd pe Dumnezeu.

Iată mărturia lui Shaun Walker, corespondent The Guardian:

„Tocmai am părăsit Ucraina, în direcția România. Din cauza controalelor vameșilor ucraineni, cozile sunt uriașe, chiar de peste șase ore. În partea românească am găsit mâncare, băuturi calde, ajutor, autobuze, voluntari și camere în curs de amenajare. Se călătorește gratuit în trenurile românești. Totul a fost ca la carte despre cum să tratezi civilizat și cu umanitate refugiații”