Sari direct la conținut

Venezuela are cele mai mari rezerve de petrol, dar e pe 12 ca extracție. Există și în România cineva mai vechi ca Maduro pe funcție

Opinie
HotNews.ro
Venezuela are cele mai mari rezerve de petrol, dar e pe 12 ca extracție. Există și în România cineva mai vechi ca Maduro pe funcție
Nicolas Maduro la ceremonia de învestire în funcția de președinte al Venezuelei, pentru un al treilea mandat de şase ani. Foto: Ariana Cubillos / AP / Profimedia

Între 1990 și 2030, fotbalul nostru bifează doar 2 președinți. Până și Maduro și Chavez, din Venezuela, ar fi invidioși. Mă rog, Maduro are probleme mai mari acum decât să-l pizmuiască pe Burleanu.

Ceea ce se petrece în aceste zile în Venezuela rezonează în toată lumea. Țara cu cele mai mari rezerve de petrol ale lumii este pe locul 12 în clasamentul extracției. Și nu pentru că n-ar vrea, ci pentru că nu poate mai mult.

Dar cum a reușit Venezuela să treacă de la o viață bună în anii 80, cu investiții străine masive, cu cea mai prosperă economie a Americii Latine la în 1982, la ceea ce e astăzi: 90% din populație trăiește în sărăcie? PIB-ul pe locuitor a scăzut chiar și sub Sri Lanka.

În ultimii 25 de ani, Venezuela a avut doar doi președinți. Doi lideri care au instaurat dictatura și care au distrus țara.

Între 1999 și 2013 președinte a fost Hugo Chavez, sub comanda căruia Maduro a fost ministru de externe. Chavez a murit de cancer în 2013, la doar 58 de ani, iar puterea a fost preluată de Maduro. Chavez a avut 4 mandate câștigate, Maduro a câștigat 3, ultimul în iulie 2024, când a fost creditat cu 51% din voturi, exact cât avea nevoie. Deși opoziția pretinde că a câștigat detașat.

În precedenții 25 de ani, până în 1999, Venezuela avusese 7 președinți, inclusiv cei interimari, nici unul cu mai mult de 5 ani consecutivi în fruntea țării. Practic, viața bună în Venezuela a fost invers proporțională cu lungimea mandatelor președinților săi: Chavez și Maduro.

La FRF, nici măcar jocul virtual al democrației nu mai există

Fotbalul românesc e o mică Venezuela dacă nu e în stare să producă în 40 de ani decât două nume care să fie votate pe bandă rulantă, indiferent de ce program și viziunea au propus sau propun.

Sigur, contează lucrurile bune care s-au făcut în fruntea FRF, de către Sandu și Burleanu. Dar atunci când mandatele se adună unul peste celălalt și par că nu se mai termină, senzația e că votul dat o dată la 4 ani nu mai e o alegere, ci o sarcină de serviciu pentru ca cineva să nu piardă puterea.

Citiți mai mult pe GOLAZO.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro