Sari direct la conținut

Noi vești de la MAE: Șase din cei 22 de români dați dispăruți după inundațiile din Valencia sunt în siguranță / Cod roșu de fenomene meteo extrem de periculoase pentru Castellon

HotNews.ro
Noi vești de la MAE: Șase din cei 22 de români dați dispăruți după inundațiile din Valencia sunt în siguranță / Cod roșu de fenomene meteo extrem de periculoase pentru Castellon
Inundații în Valencia Foto: Jose Miguel Fernandez/GTRES/Shut / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ministerul Afacerilor Externe a revenit joi după-amiază cu noi date despre situația românilor din regiunea Valencia puternic lovită de către inundații. De asemenea, instituția menționează că în provincia Castellon a fost emis un cod roșu de fenomene meteorologice cu potențial extrem de periculos.

Astfel, potrivit ultimului comunicat de presă al diplomației române, șase persoane dintre cele semnalate în această dimineață ca fiind dispărute se află în siguranță.

„MAE, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, verifică informațiile cu privire la posibila dispariție a 16 cetățeni români și menține contactul permanent cu autoritățile spaniole, verificările fiind în desfășurare”, precizează instituția.

Ambasada României la Madrid este în legătură cu autoritățile centrale spaniole, iar reprezentanții Consulatului României la Castellón de la Plana sunt în dialog permanent cu persoanele care au semnalat posibile cazuri de dispariție a unor cetățeni români, precum și cu cele care au semnalat că se află în situații dificile, cu caracter de urgență, precizează MAE.

Cod roșu de fenomene extrem de periculoase

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Provincia Castellon din Comunitatea Valenciană că Agenţia Meteorologică de Stat spaniolă (AEMET) şi Centrul de Coordonare a Urgențelor (CCE) au emis o avertizare de cod roșu de fenomene meteorologice cu potențial extrem de periculos.

Astfel, autoritățile estimează precipitații abundente, ce pot acumula 180 litri / m2 pe o perioadă de 12 ore, acestea putând fi însoțite de grindină și descărcări electrice.

Cele mai afectate localități sunt următoarele: Peñíscola, Torreblanca, Vall d’Alba, Vila-real, Oropesa, Segorbe, Viver, IES Viver-Jérica, Les Coves de Vinromà, Xert, Tírig, La Salzadella, Forcall, Olocau, La Mata, Sant Mateu, Vinaròs, Castelló de La Plana, Betxí, Borriana și Almassora.

Spania, confruntată cu inundații istorice

Spania se confruntă cu cel mai grav dezastru provocat de inundații din ultimele decenii, cu cel puțin 95 de morți și zeci de dispăruți, printre care și 22 români, după ce ploile au măturat provincia estică Valencia și alte regiuni din sud-est.

Numărul victimelor este așteptat să crească, potrivit autorităților spaniole, care au trimis echipe de salvare în căutarea de supraviețuitori. Între timp, au fost ridicate întrebări cu privire la modul în care autoritățile spaniole au răspuns la o furtună extremă.

INTERVIURILE HotNews.ro