Via Transilvanica, mai mult decât un traseu – peste 300 de angajați ai Băncii Transilvania au luat la pas drumul care unește
Există drumuri care te poartă dintr-un punct în altul și căi care spun o poveste la fiecare pas. Via Transilvanica e mai mult decât un traseu turistic sau o potecă marcată pe hartă – e un drum care leagă comunități, povești și speranțe. Pentru angajații Băncii Transilvania, acest drum a devenit, recent, o experiență memorabilă de voluntariat și de redescoperire a legăturilor dintre oameni și locuri.
Weekendul trecut, peste 300 de angajați ai Băncii Transilvania (BT) au pornit pe potecile Via Transilvanica, traseul care unește România de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin. Fiecare echipă și-a ales porțiunea de drum cea mai apropiată de locul în care locuiește și a transformat această inițiativă într-o experiență de voluntariat și teambuilding. Grupurile, formate din 5 până la 10 persoane, dar și echipe mai mari, de aproximativ 50 de participanți, și-au pregătit tricouri, au stabilit lideri de drum și au pornit împreună la pas. Pentru unii, a fost și ocazia de a împărtăși experiența cu familia, transformând o zi pe traseu într-o aventură în natură, cu foc de tabără, discuții relaxate și bucuria de a descoperi România altfel.

Un parteneriat cu sens și continuitate
Implicarea Băncii Transilvania în Via Transilvanica nu este una sporadică. Parteneriatul strategic, început în 2023, se bazează pe valori comune: comunitate, tradiție, dezvoltare. Colaborarea a început însă încă din 2014, când BT și Asociația Tășuleasa, inițiatorul traseului, au plantat 10.000 de puieți pe o suprafață de 10 hectare, alături de 1.500 de voluntari.
Banca își propune să fie un partener activ al proiectului, să ducă mai departe povestea acestui drum și să o facă cunoscută comunităților. Își asumă mai mult decât un rol financiar: vrea să reînvie comunități rurale, să ofere vizibilitate satelor marginalizate și să întărească sentimentul de unitate între români.
Astfel de inițiative arată că Via Transilvanica nu este doar un traseu turistic, ci și un catalizator de comunitate, prin care oamenii se apropie unii de alții și de locurile prin care trec. Prin acțiunea din weekend, angajații BT au demonstrat că parteneriatul înseamnă implicare directă, personală și autentică.

Via Transilvanica, mai mult decât un traseu
Via Transilvanica este o poveste despre România autentică. Traseul a fost complet marcat la finalul anului 2022, după construirea celor 1.400 km și instalarea fiecărei borne de andezit – probabil cea mai lungă galerie de artă în aer liber din lume.
Proiectul a luat naștere din ideea de a uni, fiind denumit încă de la început „drumul care unește“. Povestea a început în 2018, când frații Ușeriu au inițiat construcția traseului. Investiția inițială a ajuns la circa 1,8 milioane de euro, bani obținuți din donații. Deși traseul a fost deschis oficial în 2022, întreținerea anuală presupune remarcarea a aproximativ 300–400 km.
Via Transilvanica nu este doar un traseu turistic. Este o punte între comunități și o vitrină a satelor aparent uitate, care renaște prin vizita drumeților în căutarea ospitalității și poveștilor locale.

O zi, mii de pași, multe povești
Pentru ca Via Transilvanica să continue să fie un drum care unește, fiecare dintre noi poate contribui la susținerea lui pe termen lung. Platforma de membership a traseului oferă posibilitatea oricui să devină membru al comunității „Oamenii Drumului”. Cu o contribuție lunară de 25 de lei (sau 250 de lei pe an), sprijini direct întreținerea și dezvoltarea traseului și primești beneficii speciale – de la reduceri la produsele din magazinul oficial, până la acces la povești exclusive și materiale dedicate.
Fiecare pas contează, iar implicarea fiecăruia dintre noi ajută ca acest drum să rămână „viu” și accesibil pentru toate persoanele care îl parcurg.

Momentele petrecute de angajații BT weekendul trecut au fost mai mult decât voluntariat. A fost o zi de reconectare: cu natura, cu oamenii și cu poveștile locurilor străbătute. Inițiative ca aceasta validează rolul BT într-un proiect care unește și revitalizează comunități, ținuturi și speranțe.
Articol susținut de Banca Transilvania