Victor Negrescu, europarlamentar PSD: Decizia PNL privind guvernarea minoritară pune în pericol realizarea PNRR
Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu avertizează că decizia PNL privind guvernarea minoritară pune în pericol realizarea PNRR. Negrescu susține că, potrivit înţelegerii cu instituţiile europene, guvernul trebuie să modifice de urgenţă Ordonanţa care reglementează modul de funcţionare şi implementare al PNRR, iar fără un guvern majoritar acest lucru nu se poate face.
„Decizia PNL privind guvernarea minoritară pune în pericol realizarea PNRR. Mai exact, conform celor agreate cu instituţiile europene, guvernul trebuie să modifice de urgenţă ordonanţa care reglementează modul de funcţionare şi implementare al PNRR, să adopte procedurile legale privind atragerea împrumutului şi să prezinte un plan privind cheltuirea avansului”, a spus Negrescu.
Europarlamentarul PSD susține că, din păcate, ”nimic din toate acestea nu au fost făcute, iar realizarea lor de către un guvern minoritar este aproape imposibilă”.
”Este tot mai evident că reformele asumate prin PNRR nu pot fi nici ele realizate în termenele date. De la calendarul privind finalizarea procedurilor de achiziţii pentru autostrăzi până la schimbarea legii pensiilor, PNRR-ul realizat de PNL şi USR reprezintă o listă nerealistă de obiective, care nu au fost discutate cu nimeni şi care nu pot fi realizate fără susţinere parlamentară, cu care cele două partide riscă să îngroape România în datorii. Reamintesc faptul că, în absenţa îndeplinirii reformelor asumate, PNRR-ul poate fi blocat”, a afirmat Victor Negrescu.
Potrivit europarlamentarului PSD, ”ţara are nevoie de un Guvern care beneficiază de o majoritate parlamentară largă dar care nu poate fi garantată de actuala decizie adoptată de PNL”.
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNNR) a fost aprobat, joi, în Consiliul Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN).