Victoria lui „breaking news” și „cool”: elevii pot folosi aceste cuvinte la Evaluarea Națională și Bac fără a fi depunctați. Explicațiile Ministerului Educației
„Cool”, „fake”, „breaking news”, „selfie” sau „fresh” sunt cuvinte și expresii pe care adolescenții le folosesc frecvent și care se regăsesc în DOOM3, cea mai recentă ediție a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române. Dar simplul fapt că sunt consemnate în dicționar înseamnă că elevii le pot folosi în orice lucrare, inclusiv la Evaluarea Națională și la Bacalaureat?”.
Cristina Văduva, profesoară de limba română la Colegiul Național „Sf. Sava” din București, spune că nu le permite elevilor să le folosească aceste cuvinte în lucrări. Ministerul Educației clarifică, într-un răspuns pentru Totul Despre Mame, dacă se pierd sau nu puncte la examenele naționale când elevii folosesc cuvinte străine.
DOOM3, publicat la sfârșitul anului 2021, a introdus aproximativ 3.600 de cuvinte noi, printre care numeroase anglicisme, adică termeni împrumutați din limba engleză, unii păstrându-și forma și pronunția originală, alții fiind adaptați limbii române.
Unele dintre aceste cuvinte au intrat de mult în vocabularul de zi cu zi, în timp ce altele sunt folosite mai ales de tineri sau în mediul online. În prezentarea oficială a dicționarului, Institutul de Lingvistică al Academiei Române le include pe multe dintre acestea în categoria „xenismelor”, adică a termenilor străini care circulă în limba română fără să fie adaptați la particularitățile ei.
Faptul că aceste cuvinte au fost consemnate în DOOM3 nu înseamnă însă că profesorii trebuie să le considere potrivite în orice lucrare scrisă. Profesoara Cristina Văduva spune că ea nu acceptă folosirea lor în lucrările de la clasă și că, în general, fiecare profesor își stabilește propriile rigori. Pentru a afla dacă există reguli unitare de evaluare la examenele naționale și în ce condiții pot fi depunctați elevii, am solicitat un punct de vedere Ministerului Educației.
Vezi articolul AICI.