Sari direct la conținut

VIDEO Alegeri federale 2021. Se încheie era Merkel. Când va avea Germania un nou cancelar / SPD revendică victoria şi formarea viitorului Guvern german / Primele prognoze

HotNews.ro
Alegeri federale in Germania, Foto: Action Press / Shutterstock Editorial / Profimedia
Alegeri federale in Germania, Foto: Action Press / Shutterstock Editorial / Profimedia

​Alegerile generale din Germania au avut loc duminică, iar zeci de milioane de alegători decid asupra viitoarei majorități din Bundestagul german. Influența lor este decisivă în privința desemnării cancelarul federal, deși acesta nu e ales direct de electorat. După închiderea secțiilor de votare apar primele prognoze. Dar când vor fi disponibile primele rezultate ale alegerilor federale din 2021? Și când se va ști care e succesorul sau succesoarea Angelei Merkel, care nu a mai candidat, după 16 ani la cârma țării?

____________________________________________________________

UPDATE 22.28 SPD şi CDU vor ca viitoarea coaliţie să fie formată „înainte de Crăciun”

„Germania deţine preşedinţia G7 în 2022”, a pledat în special liderul conservatorilor, Armin Laschet.

Adversarul său, Olaf Scholz, a spus că „trebuie să facem totul pentru ca acest lucru să fie posibil înainte de Crăciun, iar ceva mai devreme ar fi, de asemenea, bine”.

UPDATE 22.11 Social-democratul Olaf Scholz îşi revendică dreptul de a forma rapid viitorul guvern

„Cred că putem obţine un mandat pentru a revendica formarea viitorului guvern”, a declarat Olaf Scholz, candidatul social-democraţilor (SPD) la funcţia de cancelar al Germaniei. „Sincer, votul este destul de clar, iar prin asta am forţa de a face tot ce este posibil pentru a forma rapid un astfel de guvern”, a adăugat el.

UPDATE 21.59 Stânga radicală Die Linke se vede în opoziţie, în ciuda prăbuşirii la vot

Principalul candidat al stângii radicale Die Linke consideră că partidul său va face parte din opoziţia parlamentară, în ciuda faptului că nu se ştie dacă a obţinut suficiente voturi pentru a intra în Bundestag.

„Da, vom obţine peste 5%, nici nu se pune problema”, a spus Dietmar Bartsch, făcând referire la pragul necesar de 5% pentru intrarea în parlament. „Locul nostru în Bundestag va fi în opoziţie”, a adăugat el.

UPDATE 21.33 Principalul candidat al extremei-drepte spune că AfD a obţinut un rezultat solid

Alternativa pentru Germania (AfD) a obţinut un rezultat solid – susţine principalul său candidat, Tino Chrupalla.

Conform primelor estimări, AfD ar urma să câştige între 10% şi 11% din voturi, ceea ce înseamnă că a depăşit confortabil, pentru a doua oară, pragul necesar de 5% pentru a intra în parlamentul Germaniei. La precedentele alegeri, din 2017, AfD a obţinut 12,6% din voturi.

UPDATE 21.25 Candidata Verzilor la postul de cancelar, Annalena Baerbock, recunoaşte că a făcut greşeli în campanie

„Am vrut mai mult. Nu am reuşit asta, inclusiv din cauza propriilor greşeli la începutul campaniei – propriile mele greşeli”, a spus ea în faţa susţinătorilor partidului, la Berlin.

Potrivit estimărilor, Verzii şi-au adjudecat a treia poziţie, cu 14,7-14,8% din sufragii.

UPDATE 21.06 Franziska Giffey (SPD) şi Bettina Jarasch (Verzi), umăr la umăr în alegeri pentru Primăria Berlinului (exit-polluri)

Partidul Social Democrat (SPD) şi candidata sa Franziska Giffey au 21,5-23% din voturi, iar candidata verzilor Bettina Jarasch 22-23,5%, potrivit unor exit-polluri realizate de posturile RBB şi ZDF.

UPDATE 20.44 Conservatorii vor face tot posibilul pentru a forma viitorul guvern, spune Armin Laschet

Laschet a spus că nu poate fi mulţumit de rezultatul obţinut de conservatori, dar şi-a exprimat speranţa că va putea exista, în premieră, un guvern de coaliţie cu trei partide, condus de creştin-democraţi.

UPDATE 20.10 Alegeri federale Germania: prognoza televiziunii ZDF (la 19.00, ora Germaniei):

  • SPD – 25,6% (+5,1%)
  • CDU/CSU – 24,4% (-8,5%)
  • Verzi – 14,7% (+5,8%)
  • FDP – 11,6% (+0,9%)
  • AfD – 10,3% (-2,3%)
  • Stânga – 5% (-4,2%)
  • Alte partide – 8,4% (+3,2%)

UPDATE 20.07 Social-democraţii (SPD) revendică formarea viitorului guvern, a anunţat duminică secretarul lor general, Lars Klingbeil, în timp ce conservatorii cancelarului Angela Merkel au recunoscut, prin vocea secretarului general Paul Ziemiak, că au înregistrat „pierderi amare” la alegerile legislative, scrie Agerpres.

  • „Avem mandatul de a forma un guvern. Olaf Scholz (cap de listă – n.r.) va deveni cancelar”, a declarat Klingbeil, în contextul în care SPD este cotat cu 26% într-un exit-poll, comparativ cu 24% pentru creştin-democraţi.

De partea cealaltă, secretarul general al creştin-democraţilor, Paul Ziemiak, a recunoscut că CDU/CSU a înregistrat „pierderi amare” comparativ cu scrutinul din 2017. Este cel mai slab rezultat pentru CDU/CSU de după război.

Cu toate acestea, el şi-a exprimat speranţa că partidul va putea forma o coaliţie de guvernare cu Verzii şi cu liberal-democraţii (FDP).

Cifrele trebuie privite cu prudenţă din cauza numărului foarte mare de voturi prin corespondenţă, care nu sunt luate în considerare în aceste sondaje realizate la ieşirea de la urne.

UPDATE 19.20 Prima prognoză, a televiziunii publice ARD, îi prezintă pe creştin-democraţi şi social-democraţi umăr la umăr:

  • SPD – 25% (+4,5%)
  • CDU/CSU – 25% (-7,9%)
  • Verzi – 15% (+6,1%)
  • AfD – 11% (-1,6%)
  • FDP – 11% (+0,3%)
  • Stânga – 5% (-4,2%)
  • Alte partide – 8% (+2,8%)

De asemenea, conform unui exit-poll prezentat de postul de televiziune ZDF, social-democraţii lui Olaf Scholz sunt creditaţi cu 26% din voturi, în timp ce creştin-democraţi conduşi de Armin Laschet ar fi obţinut 24% din sufragii.

Primele prognoze pentru alegerile federale sunt deja disponibile la ora 18:00, când s-au închis secțiile de votare. Acestea nu sunt însă rezultatul numărării voturilor, bazându-se pe sondaje reprezentative post-electorale din ziua alegerilor. Alegătorii completează un chestionar anonim.

Citește și: Vicepremierul bavarez publică date confidențiale legate de vot înainte de încheierea alegerilor / Ce amendă riscă

Rezultate preliminare

În timp ce alegătorii și politicienii urmăresc cu emoție prognozele, numărarea primului și celui de-al doilea vot începe în secțiile de votare. Proiecțiile se fac apoi pe baza primelor buletine de vot numărate.

În trecut, prima proiecție (Hochrechnung) era disponibilă în jurul orei 18.15. Pe măsură ce evaluarea voturilor progresează, rezultatele proiecțiilor sunt, de asemenea, actualizate. Cu cât sunt numărate mai multe voturi, cu atât proiecțiile vor fi mai exacte.

Rezultatul final oficial

Atunci când la o circumscripție electorală voturile au fost numărată în totalitate, se colectează rezultatele și se transmit mai departe Comisiei Electorale Federale. care anunță rezultatul final preliminar.

Acest lucru se poate face în noaptea de după alegeri duminică, sau în dimineața următoare. La alegerile federale din 2017, BEC-ul german a anunțat rezultatul preliminar luni dimineață, la 5:25 a.m.

Rezultatul final oficial al alegerilor federale din 2021 nu va fi cunoscut decât la câteva zile sau săptămâni, după alegerile de duminică.

La ultimele alegeri federale din 2017, alegerile au avut loc pe 24 septembrie, iar Comisia Electorală a anunțat rezultatul final pe 12 octombrie. În 2013, alegerile au avut loc pe 22 septembrie, iar rezultatul a fost anunțat pe 9 octombrie.

Prima sesiune a noului Bundestag ales are loc cel târziu în a 30-a zi după alegerile generale, ceea ce inseamna, în cazul de față, data de 26 octombrie 2021.

Cancelar prin vot direct?

Alegerea cancelarului federal este indirectă în Germania. Toți cetățenii cu drept de vot acordă două voturi pentru membrii circumscripției lor sau pentru lista de stat a unui partid. Prin urmare, se poate spune că Germania își alege reprezentanții pentru desemnarea ulterioara a cancelarului federal.

Există voci repetate care cer alegerea directă a cancelarului german. Motivul pentru care membrii Bundestag-ului sunt cel care îl aleg pe cancelar este însă ancorat în istoria Germaniei.

În Republica de la Weimar (1918-1933), cancelarii au fost numiți de președintele Reich-ului, Paul von Hindenburg. Așa a ajuns Adolf Hitler la putere, fiind numit cancelar de Von Hindenburg, la 30 ianuarie 1933.

Această abordare a provocat o mare instabilitate politică, deoarece președintele Reich-ului putea numi și revoca cancelarul oricând – și a făcut-o. Pentru a preveni această situatie, dupa 1949 s-a schimbat metoda.

Responsabilitatea pentru un guvern sigur și stabil nu mai revine unei singure persoane, ci întregului parlament.

În funcție de majoritățile pe care partidele le obțin în Bundestag, există un singur guvern al unui partid sau negocieri de coaliție ale mai multor partide. Reprezentanții partidelor de coaliție îl aleg pe cancelar, după un acord. Acest lucru necesită o majoritate absolută – jumătate și cel puțin un vot. Se vorbește despre așa-numita majoritate a cancelarului.

Timpul de așteptare

De obicei, cancelarul este ales la scurt timp după alegerile federale. Apoi, se stabilește majoritatea partidelor din Bundestag și pot începe primele negocieri ale coaliției.

În cazul în care va exista o altă mare coaliție a CDU / CSU și SPD în 2021, intervalul de timp până la alegerile cancelarului federal ar trebui să fie mai scurt, deoarece partidele au lucrat deja împreună și, prin urmare, ar putea conveni mai repede asupra termenilor coaliției.

Cu o nouă coaliție, timpul necesar se poate prelungi. Acesta ar fi cazul, de exemplu, cu o coaliție roșu-roșu-verde, semafor sau Jamaica. Împărțirea posturilor ministeriale și elaborarea cu succes a unui acord de coaliție e de imaginat că va dura mai mult, în acest caz.

Prin urmare, se poate întâmpla ca membrii partidelor de coaliție să își aleagă cancelarul doar după săptămâni și chiar luni de zile.

După alegerile federale din 2017, au trecut 171 de zile până când Angela Merkel a fost realeasă în calitate de cancelar, la 18 martie 2018.

Continuitatea guvernamentală

Guvernul federal german ia decizii importante pentru cetățenii săi, în fiecare zi. Este de la sine înțeles că o perioadă de activitate neguvernamentală ar trebui, prin urmare, evitată cu orice preț.

Din acest motiv, după alegerile federale, guvernul din 2017 sub conducerea Angelei Merkel rămânea în funcție provizoriu, până la alegerea noului cancelar.

Prelungirea dincolo de mandatul electoral este reglementată constituțional, in cadrul Legii privind „continuarea activității”. Președintele federal, Frank-Walter Steinmeier, trebuie să își asume obligația de a prelungi mandatul guvernului.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro