VIDEO All-inclusive in Cuba: dizidenti, comunism, masini americane si turism de apartheid

Pe Aeropuerto Internacional Jose Marti ne izbeste o umezeala imputita. In loc de bun venit, un politist de frontiera latra scurt: “Look at me, look at me!”. Europa si regulile ei au murit pe Charles de Gaulle. In Havana, nici o noutate, se fumeaza industrial. Cum pun piciorul afara din avion, cubanezii isi aprind tigarile si pufaie tabac ieftin in aerul cleios.

Tocmim un taxi pentru 25 de euro desi cursa pana in oras face jumatate, cel putin asa scrie in ghiduri. Taximetristul, un metis mustacios, castiga fara lupta. Ne lasam jefuiti, sfarsiti de oboseala si cadem in timp, spre Havana. Intram intr-un cimitir viu: masini americane din anii 50, motociclete, atelaje bizare. Propaganda cat cuprinde, Che Guevara divinizat si slogane patriotice. Latita pe fatada unui bloc, figura lui Che. Sub el, un panou scris cu rosu: Ante la amenaza y la agresion, Cuba responde: mas revolucion! Dar Havana pare prabusita intr-un somn adanc si distrusa de atata revolutie.

Ajungem la cativa pasi de hotelul Habana Libre, pe strada Basarrate, prost luminata, paralela cu digul plimbarilor eterne, Malecon. Ne intampina jovial Jeusello, gazda noastra. Mai are doar o camera libera din cele doua disponibile. Ma muta la un vecin, tot casa particulara, adica autorizata sa primeasca turisti straini. Peste drum, un bloc afumat cu trei etaje. Camera e la parter, in interiorul unui apartament jegos, baricadat, pe langa usa de la intrare, cu grilaje de fier.

Strada din centrul Havanei Foto: Hotnews

In casa trazneste a gunoi dospit. Doua ventilatoare, unul in tavan si altul deasupra patului, invart duhoarea raspandita de tomberonul de peste drum. Fereastrele nu au geamuri, doar obloane de lemn. Baie fara apa calda, asternuturi murdare si, deasupra patului, o carpeta cu un toreador ucigand un taur. Jose, locatarul, dispare la etaj. Pot sa-l strig daca vreau ceva. Ma mut a doua zi.

Viata la Casa privada

Casa privada, un fel a spune. Cubanezii detin rar proprietati, cele mai multe apartin statului. Celor care se incapataneaza totusi sa vanda, statul le impune preturi de nimic asa ca proprietarii nu vand iar cei care nu sunt proprietari nici nu viseaza sa fie vreodata. Un Ion Iliescu ar iubi Cuba intens: aici, proprietatea chiar e un moft.

Iata-ne, deci, chiriasi la chiriasi! Noua camera din casa cu vagi amintiri coloniale pare ceva mai locuibila, nefiresc de inalta, foarte ingusta si miroase a mobila veche. Mai bine lemn putred decat tomberon dospit.

Cuentapropistas, cum li se spune micilor intreprinzatori, au aparut in Cuba acum vreo zece ani, ca solutie de avarie intr-o tara cu economia la pamant. Nici azi nu sunt foarte iubiti de regim, care ii descurajeaza impovarandu-i cu taxe. Ca sa poata tine o casa privada, platesc 150 de pesos convertibles lunar (aprox 150 $), indiferent daca au sau nu clienti, plus taxe din venit. Au dreptul sa inchirieze maxim doua camere. Intre timp, spune Jeusello, statul a sistat acordarea de licente. Luna trecuta n-a prea avut clienti asa ca a scos bani din buzunar.

Cultul personalitatii cu Che si Fidel

Cultul lui Che Guevarra il depaseste in imaginatie pe Ceausescu, de pilda. Che e carte postala, panou pe autostrada, e afis atarnat in fiecare magazin si restaurant, in case particulare. Che este graffiti pe ziduri, medalion, tricou, suvenir, sapca si martirul Revolutiei: tu ejemplo, vive!

Fiind cat se poate de mort si, in plus, victima, Che, fostul tovaras de revolutie al comandantului in retragere Fidel, a ramas cel mai bun agent de propaganda pentru regim. In drum spre Santa Maria, vedem pictata pe o scoala silueta lui Fidel, in straie de simplu soldat cu ranita pe umar. O fi simplu soldat, dar cu mesaj de general: Comandante en jefe ordere! (Comandantul sef ordona). Asta ca sa fie clar cine e seful in Cuba.

Un dizident de elita: Rene Gomez

Dizidentul cubanez Renne Gomez Foto: Hotnews

“Aici totul functioneaza prost. Mai putin propaganda si represiunea”. Rene Gomez, un avocat charismatic trecut de 60 de ani, inca verde, a trecut pe la inchisoare in doua randuri: intre 1997-2000 si 2005-2007. Arestat fara mandat, n-a fost judecat niciodata. L-au expulzat din barou de 13 ani, n-are voie sa profeseze, in schimb conduce de cativa ani o asociatie de avocati independenti care lupta pentru libertati civile.

Calm si sigur pe el, ne vorbeste despre Raul Castro si schimbarile aparente din Cuba: “In jurul lui sunt tot liderii de acum 50 de ani, mai putin Fidel”. Vede un semn ca elita comunista planuieste unele schimbari in ultimul discurs tinut de Raul, fratele lui El Comandante retras in 2007. Raul le-a promis taranilor ca vor primi pamant, asta e discutia zilei, dar inca nu e limpede in ce forma. Nici vorba de improprietariri, cel mult un fel de arenda pe durata limitata la maxim zece ani. (n.r. Intre timp guvernul cubanez a adoptat un decret)

Pana acum un an, cubanezii nu aveau voie sa inchirieze o camera la hotel, masina, sa aiba telefon mobil sau calculator. “Acum un an, elita comunista ne explica de ce nu e bine sa avem toate astea”, spune Rene Gomez, acuzand turismul de apertheid practicat in Cuba.

Securitatea cubaneza – cateva metode de represiune

• Metoda cea mai des utilizata de regim pentru a reprima dizidentii, explica avocatul cu aer de cuceritor, este arestarea lor sub o acuzatie care deschide larg poarta abuzurilor: in pericol de a comite o infractiune. Oficial, te trimit la reeducare, dar de fapt intri la puscarie alaturi de hoti si violatori. Poti sta cativa ani dar la sfarsit iesi curat ca lacrima, n-ai cazier, nici dosar penal.
• Represiunea poate imbraca insa si forme domestice. Clasicele atacuri la viata privata. De Marina s-a vazut silit sa se desparta de curand pentru ca fiul ei risca sa fie dat afara de la Universitate. Securitatea a lucrat discret dar eficient. Ca din senin, prietenii si rudele incepusera intr-o buna zi sa moara de grija ei si sa o sfatuiasca insistent sa renunte la Renne. Intr-un final, au lasat-o balta.
• Sau: de 4 iulie l-au invitat la consulatul american. Dimineata la prima ora, Securitatea l-a retinut aproape toata ziua in arest fara prea multe explicatii.

Renne Gomes trece drept unul dintre cei mai respectati dizidenti cubanezi si, dupa cum aveam sa aflam mai tarziu, e unul din varfuri. Critica sistemul in mod aplicat, analizand fiecare lege adoptata de Adunarea Nationala si publica, impreuna cu alti 12 avocati independenti, un buletin legislativ.

Duminica sufocanta in Vedado. Cartierul din nord-estul Havanei, un amestec ciudat de saracie lucie si opulenta, pare un fel de Primaverii decrepit: vile cu etaj distrus si parter stralucitor, cu rufe atarnate printre colonade baroce, cu gradini napadite de cactusi infloriti si flamboyan, cu epave de masini ruginite la portile de fier forjat.

In centrul Havanei, vechile case coloniale arata ca pe Lipscani: cu acoperisuri gaurite, camere cu tencuiala cazuta, cu balcoane prabusite si ziduri afumate.

Casa coloniala din cartierul Vedado, Havana Foto: Hotnews

Trecem lesinati de caldura pe langa sediul ETECSA, compania cubaneza de telefonie mobila. Statul a vandut de curand o parte din actiuni italienilor de la Telecom, altfel destul de prezenti pe piata cubaneza. In centrul Havanei, reprezentanta Fiat vinde masini la preturi exorbitante pentru o tara sleita cum e Cuba. Ne intrebam cui, deoarece cubanezilor de rand le este interzis sa cumpere masini noi.

UE a ridicat recent embargoul economic, mentinut in schimb de Statele Unite de jumatate de secol. Europa fictiunilor istorice greseste grav legitimand un regim ilegitim si criminal, identic cu cel din Romania ceausista.

Mandria cubanezilor sunt insa masinile americane vechi de jumatate de secol, cumparate intainte de revolutia lui Castro, care le-a proclamat cu umor despotic patrimoniu national. Pe strazile Cubei se tarasc fumegand umbrele unei prosperitati apuse: Mercury, Pontiac, Chevrolet, Plymouth sau Buick-uri din anii 50. Un Plymouth maroniu superb din 58 face vreo 5000 de dolari insa proprietarul spune ca n-are de ce sa-l vanda pentru ca oricum n-are ce cumpara in loc. Cel mai multe sunt harburi prost intretinute, de care cubanezii trag pana la ultimul surub.

Alternativa ar fi o masina Lada, infinit mai proasta si nesigura. Masinile europene de tip nou, Peugeot sau Fiat, sunt putine iar statul le vinde preferential, ca recompensa sau privilegiu. Cubanezilor de rand le sunt interzise. Jeusello si-a vandut Chevrolet-ul din 50 cu cateva mii de dolari ca sa-si amenajeze a doua camera pentru turisti.

Pe la pranz, pornim catre plaja Santa Maria del Mar, la vreo 30 de km de Havana. Luam din strada un Buick negru din 50, vopsit grosolan cu pensula. Luis isi castiga banii cu rabla mostenita de la parinti. Cand se mai strica, isi confectioneaza singur piesele, fratele meu, spune, e fierar. Nu mai functioneaza nimic la bord, ceasurile au intepenit, radioul e dezafectat iar capitonajul de pe portiere a disparut complet.

Luis si Buick-ul din 58 Foto: Hotnews

Mergem cu maxim 40 pe ora si, cand iesim din Havana prin tunelul sapat sub mare, pierdem viteza. “Merge perfect, lin, ai vazut cum am zburat peste deal”. Nu stiu daca Luis glumeste sau vorbeste serios. Franeaza la fiecare gropita pentru ca Buick-ul cat un tractor n-are suspensii si s-ar rupe in doua. Cand Luis ambaleaza, harbul scoate un zgomot infernal. In parcarea din Santa Maria deschide capota sa-i admiram motorul ruginit in opt cilindri: original, original!

La un drum pana la plaja, Buick-ul consuma toata apa din radiator asa ca tine in portbagaj cateva bidoane cu apa si benzina. Pentru 30 CUC dus intors (aprox 30$), Luis ne asteapta toata dupa-amiaza in zapuseala, pierzand vremea cu turistii care beau rom si misca din solduri in ritmuri de salsa.

Telefoanele mobile, ieftine: chiquitas le fura de la straini dar nici ele nu prea au cui sa vanda. Cubanezii sunt prea saraci sa vorbeasca la mobil. Tot raul spre bine: Cuba ne scuteste de tortura soneriilor polifonice. Foarte multa liniste, ca in orice dictatura care se respecta.

Cina la Mercedes, un paladar (restaurant privat) din Vedado gasit in Routard. Paladares au dreptul la maxim 12 tacamuri, asa ca restaurantul are, ca toate celelate, doar patru mese. Mancam rezonabil si platim 17 pesos convertibles (CUC) de caciula, adica salariul mediu al unui cubanez pe o luna. Turism de apartheid, cum i-ar zice Rene.

Alimentarele muritorilor de rand iti indestuleaza privirea postere cu femei pe rafturi goale. Painea, un fel de burete uscat. Romania comunista o ducea parca mai bine cu creveti vietnamezi si sampanie.

(Havana, Vineri, Sambata Duminica 11 – 13 iulie)

Nota: HotNews.ro publica o serie de articole despre Cuba. Documentarea a fost realizata prin intermediul proiectului „Intarirea solidaritatii europene dintre Europa Centrala si de Est si Cuba”, derulat de catre Asociatia Pro Democratia