VIDEO „Am trăit peste posibilităţi mulţi ani şi vine nota de plată”. Importanți oameni de afaceri din România vorbesc despre planuri de criză
Mai mulţi antreprenori de top din România prezenţi la Summitul Romanian Business Leaders au explicat, pentru publicul HotNews, care sunt îngrijorările lor cu privire la provocările economice pe care le aşteaptă. Ei spun că au făcut planuri de criză şi că îşi pun încrederea în rezilienţa afacerilor pe care le administrează.
Instabilitate economică, lipsă de predictibilitate şi preţurile mărite de prăbuşirea monedei naţionale se află printre temerile oamenilor de afaceri din România, susţin antreprenorii prezenţi, miercuri şi joi, la Summitul Romanian Business Leaders. Aceştia au explicat cum le sunt afectate afacerile de efectul economic al deciziilor politice şi care sunt aşteptările lor pentru perioada următoare.
„Principalele temeri pe care le avem sunt legate de rata de schimb valutar, care are un impact în facturile pe care trebuie să le plătim, şi faptul că această tranziţie (politică, n.r.) se desfăşoară foarte greu, astfel că nu se pot lua decizii importante pentru mediul de afaceri în zona de taxare, fiscalitate. Această neclaritate creează foarte mari provocări: e foarte greu să-ţi faci o planificare, un buget, să angajezi”, spune Mihai Coca-Cozma, președinte al Consiliului de Administrație și manager general al Metropolitan Life Pensii.
„Cursul euro ne-a crescut deja preţul”
Simona Croitoru, co-fondatoarea Saint Roastery, prăjitorie de cafea de specialitate și cafenea, spune că afacerea sa resimte deja efectele instabilităţii economice: „Cursul euro deja ne-a crescut preţul cafelei la achiziţie, iar acesta e doar un prim impact. Mai departe e destul de sumbru”, crede antreprenoarea.
„Suntem într-o expectativă. E şi o perioadă de interimat politic. Aşteptăm să vedem ce-o să se întâmple şi apoi ne recalibrăm în funcţie de rezultatul alegerilor”, afirmă şi Sergiu Iordache, directorul general al companiei DSV ROAD, al treilea cel mai mare transportator din lume, prezent și în România prin sucursala proprie. „În continuare, le povestim colegilor din străinătate că suntem optimişti şi că sunt oportunităţi, dar nu putem să ignorăm îngrijorările”, mai spune acesta.
„O aterizare dură a economiei”
„Suntem îngrijoraţi pentru context, pentru clienţii noştri, pentru parteneri, pentru România, pentru capacitatea de finanţare. Sunt lucruri care ne vor lovi cu siguranţă şi pe noi. E foarte posibil să nu mai facem profit, de pildă, dacă se mai devalorizează moneda naţională. Dar cred că avem capacitatea de a ne adapta, de a duce business-ul mai departe, de a-l dimensiona şi a-l eficientiza”, explică Dan Ştefan, fondatorul Autonom Group. El se aşteaptă la o „aterizare dură a economiei în acest an”. Motivul: „din punct de vedere fiscal-bugetar, am trăit mult peste posibilităţi mulţi ani şi, la un moment dat, vine nota de plată”.
Consultantul fiscal Angela Roşca, partener fondator al Taxhouse, spune că o afacere afectată nu înseamnă neapărat scăderea veniturilor sau a profiturilor unei companii. „Teama mea mai mare e de concedieri, blocarea investiţiilor, diminuarea creşterii, stagnarea sau scăderea economiei. Acesta e cel mai prost scenariu la care mă pot gândit în acest moment”, explică Angela Roşca. „Oamenii de afaceri preferă să lucreze într-un mediu predictibil, în care să-şi facă un plan şi să se ţină de el. E o instabilitate mare în momentul acesta, care vine din instabilitatea politică şi din incertitudinea politicilor economice pe care un viitor guvern le poate implementa”, crede consultantul fiscal.
Un apel către clasa politică
Consilier onorific pentru mediul de afaceri al preşedintelui interimar Ilie Bolojan, Dragoş Anastasiu, a spus că situaţia din prezent este un exemplu pentru „ce rău poate să facă politicul unor oameni care muncesc și clădesc de ani de zile. Un apel către clasa politică e clar: de ponderare și discernământ”, a avertizat antreprenorul.
Președintele interimar Ilie Bolojan a participat miercuri, 7 mai 2025, la Summitul Romanian Business Leaders, organizat la JW Marriott Bucharest Grand Hotel din București, unde a transmis un mesaj către mediul de afaceri.
Bolojan a spus la conferință că „nu suntem într-o situație ideală. Trebuie să recunoaștem asta”.
Este prima luare publică de poziție legată de alegerile prezidențiale a președintelui interimar, după primul tur de scrutin din alegerile prezidențiale. Ilie Bolojan nu a menționat explicit niciun candidat preferat pentru al doilea tur de scrutin. La eveniment au participat şi candidaţii la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan şi George Simion.
