Sari direct la conținut

VIDEO Artan își face „mea culpa” după ce a sărutat o adolescentă fără acordul ei: „Din cauza tratamentului pe care îl iau, câteodată mi se întâmplă lucruri mai bizare”

HotNews.ro
VIDEO Artan își face „mea culpa” după ce a sărutat o adolescentă fără acordul ei: „Din cauza tratamentului pe care îl iau, câteodată mi se întâmplă lucruri mai bizare”
Adrian Pleșca (Artan). Sursa foto: Facebook

Solistul Adrian Pleșca, cunoscut ca Artan, a transmis miercuri seară pe Facebook „niște explicații în legătură cu seara nefericită” de luni dintr-un local din București, în urma căreia o mamă l-a acuzat că i-a „hărțuit” fiica în vârstă de 18 ani și apoi a mers „la o altă fată tânără, pe care a și sărutat-o pe obraz, tot fără acordul ei”.

„Folosesc acest filmuleț pentru a vă spune că regret foarte mult. Câteodată, din cauza diagnosticului, din cauza tratamentului pe care îl iau, câteodată mi se întâmplă lucruri mai bizare, de care trec ușor doar cei care mă cunosc foarte bine. Altfel, în public, câteodată sunt înțeles greșit”, a declarat artistul într-un mesaj video.

El nu a menționat „diagnosticul” și nici „tratamentul” la care se referă.

„Îmi pare foarte rău, cer părților vătămate să mă ierte, și să știți că eu lupt cu problema mea. De acum, colegii nu mă vor mai lăsa singur să îmi exprim ideile și vor fi alături de mine”, a conchis Artan.

Într-o postare pe rețelele sociale, mama unei fete de 18 ani l-a acuzat pe Adrian Pleșca, cunoscut sub numele de scenă Artan, că i-a „hărțuit” fiica la un eveniment dintr-un local din București și apoi a mers „la o altă fată tânără, pe care a și sărutat-o pe obraz, tot fără acordul ei”.

Contactat de HotNews.ro, Artan spusese inițial că a sărutat o „fată tânără și drăguță”, motivând „că o vedeam mai așa, mai îngândurată”. 

Miercuri, Poliția Capitalei a anunțat că „s-a sesizat din oficiu cu privire la aspectele semnalate în mediul online, pentru stabilirea situației de fapt”. Instituția a precizat că, până la acest moment, „nu a fost formulată nicio plângere penală și nu există o sesizare directă din partea persoanelor implicate”.

Tot miercuri, reprezentanții nJOY Garden & Club, localul în care a avut loc incidentul, au declarat că au aflat de pe rețelele sociale despre cele întâmplate și că se disociază „ferm de orice manifestări de acest gen și de orice formă de inechitate”.

INTERVIURILE HotNews.ro