Sari direct la conținut

VIDEO Bombardiere strategice rusești Tu-95, însoțite de avioane de luptă Su-30SM, misiune de zece ore în Marea Japoniei

HotNews.ro
VIDEO Bombardiere strategice rusești Tu-95, însoțite de avioane de luptă Su-30SM, misiune de zece ore în Marea Japoniei
În această fotografie preluată dintr-o înregistrare video publicată de Ministerul rus al Apărării pe 30 noiembrie 2022, un bombardier strategic Tu-95 al forțelor aeriene ruse zboară, în cadrul unei patrule comune cu bombardierele chineze, deasupra Pacificului. Sursa foto: Russian Defense Ministry Press Service / AP / Profimedia

Ministerul rus al Apărării a anunțat că două bombardiere strategice Tu-95MS, cu rază lungă de acțiune, au efectuat un zbor programat deasupra apelor neutre din Marea Japoniei, a relatat marți agenția de presă Interfax, potrivit Reuters.

Cele două bombardiere Tu-95 au zburat timp de aproximativ 10 ore, fiind escortate de avioane de luptă SU-30SM, a precizat ministerul rus.

Echipajele aviației ruse cu rază lungă de acțiune efectuează în mod regulat zboruri deasupra apelor neutre din Arctica, Atlanticul de Nord, Oceanul Pacific, Marea Neagră și Marea Baltică.

„Toate zborurile aeronavelor Forțelor aerospațiale ruse sunt efectuate în strictă conformitate cu normele internaționale privind utilizarea spațiului aerian deasupra apelor internaționale”, a mai transmis ministerul de la Moscova, conform news-pravda.

Bombardierele rusești Tu-95МС (cunoscute sub codificarea NATO „Bear”) au fost dezvoltate ca purtătoare de rachete de croazieră strategice cu rază lungă de acțiune lansate din aer.

INTERVIURILE HotNews.ro