Sari direct la conținut

VIDEO Busculada de Revelion, din China, produsa dupa ce dintr-o cladire au fost aruncate bancnote false

HotNews.ro
Locul busculadei din Shanghai, Foto: Agerpres/Xinhua
Locul busculadei din Shanghai, Foto: Agerpres/Xinhua

Busculada care a avut loc in orasul chinez Shanghai s-a produs dupa ce persoane ramase neidentificate au aruncat bancnote false, dintr-o cladire, in mijlocul miilor de persoane care se adunasera pentru celebrarea Revelionului, incidentul sodandu-se cu 36 de morti si sute de raniti.

Mii de persoane se adunasera in Piata Chen Yi in asteptarea Revelionului. Cu putin timp inainte de miezul noptii, persoane ramase necunoscute au aruncat dintr-o cladire bancnote false, relateaza Mediafax.

Oamenii au inceput sa se imbulzeasca pentru a aduna bancnotele, iar violentele s-au soldat cu cel putin 36 de morti si sute de raniti.

Un martor a observat ca mai multe persoane aruncau bancnote dintr-un bar situat la un etaj superior. „Am adunat cateva bancnote, dar m-am retras cand mi-am dat seama ca erau false”, a declarat Cui Tingting, un barbat de 27 de ani citat de Reuters.

„Au fost scene groaznice; zeci de oameni au fost calcati in picioare”, a explicat martorul.

Autoritatile investigheaza incidentul, evitand sa speculeze care ar fi cauzele acestuia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro