VIDEO Ce nu s-a vazut la televizor in ziua in care s-a votat motiunea de cenzura
Miercuri, in Parlamentul Romaniei, motiunea de cenzura initiata de parlamentarii opozitiei nu au reusit sa obtina decat 219 voturi, fata de cele 236 necesare pentru demiterea Guvernului. Sedinta de dezbatere a motiunii de cenzura a fost una lunga si anosta, multi parlamentari alegand sa se intretina cu alte lucruri decat sa-i asculte pe colegii care luau cuvantul la tribuna. Singurul moment mai tensionat l-a avut protagonist pe premierul Emil Boc caruia i s-a strigat „Demisia!” de catre toti parlamentarii opozitiei si apoi a fost asaltat de catre deputatii PSD cu dosare cu semnaturi pentru demiterea guvernului.
Sedinta camerelor reunite ale Parlamentului pentru a dezbate motiunea de cenzura a inceput in jurul orei 11:00. In sala, deputatul PSD Aura Vasile a impartit pancarte pe care scria „2.500.000 de romani iti cer un vot pentru motiune„.
Din sala au lipsit la inceput o parte din parlamentarii PD-L, precum si liderul PSD Victor Ponta a ajuns la Parlament, dupa ce a participat, timp de 3 ore, la mitingul sindicatelor. In piata Constitutiei, in fata Palatului Parlamentului protestau aproximativ 30.000 de oameni, potrivit jandarmeriei.
Parlamentarii PNL au purtat in piept insigne reprezentand o coasa taiata cu o linie rosie. PSD a depus dosare cu semnaturile pentru motiune chiar in fata plenului.
Disputele din sala de sedinte nu au avut loc doar intre parlamentari. Mai multi reprezentanti ai ONG-ului Militia Spirituala au afisat de la un balcon bannere pe care scria „Guvernul Boc= Banca Mafiei”, „Desant in Parlament. Sclavi vs Inteligenta”, „Cand numara Miss Roberta se umfla pe loc Omerta”, „Teroristii Romaniei: Roberta, Cotoi si restul de oi”.
De cealalta parte a salii sunt reprezentanti ai unui ONG intitulat „Liga pentru Presedinte„, sustinatorii PDL care l-au aplaudat pe premierul Emil Boc. In alta parte a salii, tot la loje, au fost invitati „Blogarii liberali” care au acuzat fortele de ordine ca nu i-au lasat sa intre imbracati in tricouri albe cu o coasa incadrata intr-un cerc rosu taiat.
Rand pe rand, la microfon s-au perindat reprezentanti ai partidelor parlamentare care au tinut discursuri pro sau anti motiune. Din cauza ca atmosfera din sala nu era prea antrenanta, multi dintre parlamentari au ales sa-si ocupe timpul cu alte indeletniciri.
Unii citeau ziarele sau site-urile de stiri. Un alt parlamentar cauta sa-si cumpere covoare pe internet, in timp ce altii s-au intretinut cu glume.
Senatorul PNL Puiu Hasotti i-a daruit premierului Emil Boc, in plenul Parlamentului, o carte cu foi albe, pe a carei coperta de culoare portocalie scria „Realizarile Guvernului Boc in 2009-2010”,
La ora 16:30, Premierul Emil Boc a incercat sa ia cuvantul, pentru a doua oara, dar deputatii PSD au inceput sa aduca dosarele cu semnaturile pentru demiterea Guvernului, in timp ce opozitia scanda „Demisia, Demisia!.
Boc le-a transmis celor care veneau cu dosare la tribuna Parlamentului „Stati cuminiti, stati cuminiti„, dupa care s-a retras la locurile rezervate Guvernului. Imediat a intervenit presedintele Senatului, Mircea Geoana, care le-a cerut parlamentarilor sa respecte demnitatea institutiei Parlamentului Romaniei
La ora 17:08 a inceput votul secret cu bile asupra motiunii de cenzura. Dupa ce s-a terminat votul, mai multi parlamentari ai opozitiei au iesit definitiv din sala, dezamagiti. „Degeaba. Nu are cum sa treaca. Nu ati vazut cati am votat?”.
La ora 18:00 se anunta oficial: 220 de voturi, 219 voturi valabile pentru motiune. Rezultatul final: Motiunea de cenzura pica, Guvernul Boc ramane in functie, iar miile de protestatari din fata Parlamentului incep sa plece spre autocare, suparati si dezamagiti.