Sari direct la conținut

VIDEO „Criminalii de război merg direct în iad” – schimb tensionat de replici, la ONU, între ambasadorii Ucrainei și Rusiei / Apelul secretarului general Guterres

HotNews.ro

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat în timpul reuniunii de urgență a Consiliului de Securitate un apel stăruitor către președintele rus Vladimir Putin, cerându-i să își retragă trupele și să „înceteze imediat” atacul lansat asupra Ucrainei, relatează AFP. Reuniunea ONU a fost de asemenea scena unui schimb tensionat de replici între diplomații rus și ucrainean.

La numai câteva minute după începerea acestei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, a doua din ultimele trei zile dedicată crizei ucrainene, Vladimir Putin anunța într-un discurs televizat surpriză, în toiul nopții, că a „luat decizia unei operațiuni militare” în Ucraina.

„Președinte Putin, în numele umanității…!”

Acest „război” declanşat de Rusia în Ucraina, care „nu are niciun sens”, „trebuie să înceteze acum”, a transmis Antonio Guterres în cadrul reuniunii ONU.

„Președinte Putin, în numele umanității, aduceți-vă trupele înapoi în Rusia!”, a implorat șeful ONU, vizibil afectat de anunțul lansării unei operațiuni militare în Ucraina, chiar în timpul desfășurării acestei sesiuni de urgenţă a Consiliului de Securitate.

„Este cel mai trist moment din mandatul meu de secretar general al Naţiunilor Unite”, a adăugat el.

„În numele umanităţii, nu permiteţi declanşarea în Europa a ceea ce ar putea fi cel mai mare război de la începutul secolului”, a insistat Antonio Guterres.

Potrivit lui Guterres, acest conflict ar putea avea consecinţe „devastatoare pentru Ucraina, pentru Rusia”, şi imprevizibile pentru economia mondială deja puternic lovită de pandemia de Covid-19.

Iar în cazul în care acest conflict va „duce la un război generalizat, este dificil de prevăzut cât de dramatic va fi, în privinţa numărului de persoane care ar muri, a numărului de persoane strămutate, a numărului de persoane care ar pierde speranţa în viitor”, a mai afirmat secretarul general al ONU.

„Criminalii de război merg direct în iad, dle ambasador”

Reuniunea de urgență a Consiliului de Securitate a fost de asemenea scena unui schimb tensionat de replici între diplomații rus și ucrainean.

Ucraina cere Rusiei și ONU să „pună capăt războiului”, a transmis ambasadorul ucrainean la Organizația Națiunilor Unite, Serghei Kisliţia.

„Sunați-l pe Putin, sunați-l pe Lavrov (ministrul de externe rus) pentru a stopa această agresiune”, a îndemnat Kisliţia, adresându-i-se omologului său rus, Vasili Nebenzia.

Kisliţia i-a mai cerut ambasadorului rus, a cărui ţară deţine în această lună preşedinţia prin rotaţie a Consiliului de Securitate al ONU, să demisioneze, dat fiind „războiul” lansat de țara sa împotriva Ucrainei.

„Nu e un război, e operațiune militară”, a replicat Nebenzia.

„Nu există purgatoriu pentru criminalii de război, ei merg direct în iad, dle ambasador”, i-a transmis Kisliţia omologului rus.

„Nu suntem agresivi faţă de poporul ucrainean, ci faţă de junta aflată la putere la Kiev”, a răspuns Vasili Nebenzia.

Citește și: Putin este un Hitler al zilelor noastre, spune fostul președinte al Ucrainei Poroșenko / Atmosferă tensionată în Parlamentul de la Kiev

Citește LIVETEXT pe HOTNEWS.RO despre evenimentele din Ucraina:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro