VIDEO Cronica de film: "Marti, dupa Craciun"- fara anestezie

In cel mai meticulos si mai rotund film al sau de pana acum, Radu Muntean executa fara gres o incizie pe viu in sentimentele unor oameni prinsi cu garda jos. Nicio secunda in plus (ori in minus) in acest „thriller” in care suspansul nu e dat de cat mai tine pana cand sotia afla de amanta, cat de apropierea unui catharsis pe care regizorul il amana cu buna stiinta.

Parca in niciun alt film al lui Radu Muntean timingul nu e mai perfect. Fiecare scena e taiata exact acolo unde trebuie, exact acolo unde i se termina respiratia. Primul miez (sic) al filmului, scena in care cei trei eroi se intalnesc, pare interminabila – tocmai pentru ca protagonistilor le pare asa. Mai exact, doar pentru doua personaje din trei (si pentru noi) timpul trece mult prea incet.

Trailer-ul filmului „Marti, dupa Craciun”:

Al doilea miez (sic) – momentul adevarului -, urmeaza perfect traseul emotional cel mai firesc: stupoare, cuvinte spuse mecanic pana socul incepe sa lase loc durerii si pana apar primele lacrimi, cuvinte vulgare pentru a evacua o parte din furie samd. E, totusi, extrem de mult bun-simt la aceste personaje care sunt, de fapt, niste oameni civilizati prinsi in situatii prin care majoritatea dintre noi am trecut, trecem sau vom trece – intr-una dintre cele trei posturi.

Personajul feminin interpretat de Kristin Scott Thomas in „Pacientul englez”, o femeie care traia o poveste de dragoste alaturi de prietenul sotului, spunea (dupa romanul lui Michael Ondaatje) ca intr-o relatie adultera depinde de cat de mult poti duce. Eroul filmului lui Radu Muntean, interpretat de Mimi Branescu, nu poate duce decat cinci luni.

Cand ii marturiseste sotiei (Mirela Oprisor) ca s-a indragostit si ca ii pare rau, durerea se transmite ca un virus. Lucrurile, o data stricate, nu vor mai putea reveni la pozitia initiala. Desi am mai vazut „n” filme despre asa ceva, Radu Muntean si echipa lui ne lipesc de fotoliu ca de un scaun stomatologic si cresc tensiunea (la borne) cu fiecare minut. Preluam, astfel, si din tensiunea Ralucai, amanta medic stomatolog, si din cea a lui Paul, rupt intre doua femei, si, de la un punct incolo, si pe cea a sotiei, Adriana.

Dar un catharsis adevarat nu vom avea. Scena adevarului, in care se scurge doar putin din energia acumulata, e tot ce primim. Dupa ea, tensiunea continua sa creasca, iar finalul ne lasa gata sa ne electrizam de obiecte metalice. Nu e un repros. Dupa cum spunea intr-un interviu Maria Popistasu, citandu-l pe unul dintre scenaristii filmului, „adevarata drama e ca nu se intampla nicio tragedie.”

Radu Muntean deschide filmul cu o scena tare, pentru care in alte situatii filmul nu ar fi primit rating 15, ci poate 18 – un barbat (Mimi Branescu) si o femeie (Maria Popistasu), goi, expusi privirilor noastre intr-o lumina aproape alba (cea din cabinetul stomatologic, de fapt; imaginea – Tudor Lucaciu), aproape invadandu-ne spatiul vital. Este una dintre acele scene din cinema cand tu, ca spectator, te simti in plus.

Esti jenat sa le vezi corpurile de-atat de aproape. Acest moment – in care ne dam seama si ca cei doi sunt amanti – constituie introducerea si ne anunta ca filmul va fi la fel de dur si de-acum inainte, ca vom vedea de foarte de-aproape lucruri si mai intime.

Pariul pe care regizorul si actorii il fac cu nuditatea e castigat (desi nu exista o traditie in cinematografia romana), dar dezbracatul de haine nu justifica doar intimitatea care exista intre personaje, ci defineste si abordarea regizorala care trece dincolo de haine pentru a exhiba sentimente si rani deschise.

Din nou, trioul de scenaristi Radu Muntean-Razvan Radulescu-Alexandru Baciu a lucrat la perfectie. Fiecare replica suna adevarat. Nu e nici macar o conjunctie in plus, sau vreo expresie care sa mimeze ca e „ca-n viata”. Vezi, de pilda, extrema concizie a „discutiei” pe care mama Ralucai o are cu Paul. (Dana Dembinski e foarte buna in rolul mamei.).

Nu se intampla, de fapt, prea multe pe ecran. Un barbat are o amanta. Sotia o cunoaste la un moment dat, fara sa stie ca e amanta. Dupa aceasta intalnire de gradul trei, la care amanta explica cu lacrimile-n gat avantajele aparatului dentar mobil, barbatul inclina balanta in favoarea acesteia. Totul se petrece inaintea Craciunului, cea mai grea perioada pentru amante si amanti.

Filmul rezista la mai multe vizionari. De-abia iti ofera ocazia sa observi detaliile. Mirela Oprisor, de pilda, s-a vopsit (a fost ideea ei) castaniu inchis si poarta ochelari cu rame groase pentru a crea un contrast mai mare cu albeata tenului si, de aici, un aer mai sever.

Personajul lui Mimi Branescu e uneori implicat (tandru cu Raluca, prezent cu fiica sa, prietenos cu sotia, politicos dar defensiv cu mama Ralucai), dar alteori e opac, greoi, dus de val. Raluca (Maria Popistasu) e aproape tot filmul cu lacrimile in gat, desi de multe ori se joaca de-a amanta. Niciunul dintre ei nu e invinovatit de regizor, toti au partea lor de vina si circumstantele lor atenuante.

Extrema naturalete a formidabililor actori, care vine peste naturaletea situatiilor imaginate de scenaristi, emotioneaza cum nu ne-ar emotiona un „reality show” cu amante si sotii tradate (cam ce se intampla la posturile TV de la noi). Dincolo de diferenta dintre un „show” vulgar cu paruieli si tiganii, si o realitate recreata pe ecran, „Marti, dupa Craciun” se distinge, in esenta, prin extrema finete cu care imortalizeaza sentimentele omenesti in schimbare. Pare atat de simplu…

„Marti, dupa Craciun” – regia Radu Muntean, cu: Mimi Branescu, Mirela Oprisor, Maria Popistasu, Dragos Bucur, Sasa Paul-Szel, Victor Rebengiuc, Silvia Nastase, Carmen Lopazan, Adrian Vancica, Ioana Blaj. Premiera 17 septembrie.