Sari direct la conținut

​VIDEO Cuba și revoluția feroviară – Chinezii au adus primele vagoane noi din ultimii 40 de ani

HotNews.ro
Noile vagoane din Cuba, Foto: New China TV
Noile vagoane din Cuba, Foto: New China TV

​Cuba are una dintre rețelele feroviare cu cele mai multe probleme, iar o ”gură de oxigen” a venit acum, odată cu primele vagoane chinezești moderne, cu aer condiționat și spațiu de restaurant. Sunt primele vagoane noi care ajung în Cuba în ultimii 40 de ani și altele vor mai sosi în acest an. Marele pariu este ca statul din America Centrală să găsească fondurile necesare pentru a moderniza până în 2030 liniile care sunt într-o stare deplorabilă.

În luna mai au ajuns în Cuba primele 80 de vagoane chinezești moderne, ca parte unui contract de 250 care ar trebui să fie aduse până la final de 2019. Acum, primele 14 au fost puse în circulație, iar dintre acestea patru sunt cu aer condiționat și unul este restaurant.

Trenurile noi circulă pe cei 915 km dintre Havana și Guantanamo, călătoria fiind de 15 ore. Cu vechile trenuri dura și 24 de ore, iar dacă locomotiva se strica se adăugau câteva ore.

Cuba are o rețea mare pentru America Centrală, 4.200 km, dar este într-o stare dezastruoasă și vitezele sunt de sub 30 km/h pe porțiuni mari, din cauza problemelor de siguranță.

Trenurile cubaneze din prezent sunt atât de vechi încât au uși și geamuri lipsă, iar scaunele sunt făcute praf. Vagoanele din China sunt, fără exagerare, o revoluție.

Cuba spune că ar vrea să reabiliteze întreaga rețea feroviară până în 2030. Drumul dintr-un capăt în altul al țării este de două ori mai scurt cu mașina, însă trenul este mijlocul de transport cel mai ieftin. De exemplu, cel mai ieftin bilet dus-întors Havana – Guantanamo costă 7 euro.

Salariile medii lunare în Cuba sunt echivalentul a 40 dolari.

În 2004 un total de 11 milioane de pasageri au folosit trenurile în Cuba, iar anul trecut au fost doar 6,7 milioane. Oficialii speră să se adauge un milion de pasageri datorită rutelor lungi deservite de aceste noi trenuri civilizate.

Surse: Reuters, Deutsche Welle

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro