Sari direct la conținut

VIDEO Cum a arătat zborul spectaculos al bărbatului care a intrat într-un vulcan activ cu un wingsuit

HotNews.ro
Zborul de cartea recordurilor al lui Sebastian Alvarez, Foto: Captura YouTube
Zborul de cartea recordurilor al lui Sebastian Alvarez, Foto: Captura YouTube

Un bărbat din Chile a devenit prima persoană din lume care a zburat în interiorul unui vulcan activ și s-a întors să își spună povestea, relatează Euronews.

Sebastián Álvarez, cunoscut ca unul dintre cei mai buni „zburători” cu wingsuit (un costum cu aripi care are adăugată o membrană între corp și membre) din lume, s-a pregătit timp de peste un an pentru actul temerar.

Fostul pilot militar a ales vulcanul activ Villarrica din țara sa natală drept loc unde să își încerce zborul de Cartea Recordurilor. Villarica este unul dintre cei mai periculoși vulcani din Chile, erupând ultima dată în 2015.

Indigenii din regiune numesc acest vulcan Ruka Pillán sau „casa diavolului”.

În vârstă de 36 de ani, Sebastián a relatat că a ales acest vulcan din două motive. El are un crater cu un diametru de peste 200 de metri, ceea ce îi oferă suficient spațiu pentru a zbura și manevra și, în al doilea rând, peisajul uluitor din jur arată frumusețea țării sale.

Însă lucrurile nu au fost atât de simple, el petrecând luni de zile făcând cercetări, exerciții și calcule până să încerce zborul.

„Acesta a fost cu siguranță cel mai complicat proiect la care am lucrat vreodată datorită factorilor impredictibili”

Pe lângă pregătirile făcute în Chile, el s-a antrenat și în alte țări din America de Sud și Europa pentru a fi sigur că va reuși zborul.

Când s-a simțit pregătit și a considerat că a sosit momentul potrivit, Sebastián a zburat cu peste 180 de kilometri pe oră și a coborât 10 metri în interiorul vulcanului.

„Sentimentul de a intra în casa diavolului a fost unul dintre cele mai înfricoșătoare, periculoase și bizare lucruri prin care am trecut vreodată. A trebuit să vorbesc cu vulcanul prima dată fiindcă el face ce vrea și dacă eu aș fi făcut o greșeală aș fi putut rămâne acolo”, a relatat fostul pilot.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro