Sari direct la conținut

VIDEO Cum arată Capitala și județul Ilfov după codul portocaliu de grindină și vijelie

HotNews.ro
Copac rupt - imagine ilustrativa, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Copac rupt - imagine ilustrativa, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Ploaia torenţială de sâmbătă care a afectat Bucureștiul și mai multe localități din județul Ilfova provocat inundaţii iar vântul puternic a doborât copaci şi stâlpi de electricitate, în mai multe zone, fiind necesară intervenţia echipajelor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Copaci doborâți

Rafalele de vând au doborât copaci în Capitală, pompierii de la ISU Bucureşti Ilfov intervenind pentru îndepărtarea arborilor căzuţi pe strada Jandarmeriei, Drumul Sării, strada Navigaţiei, unde un pom a căzut peste un autoturism, la fel şi pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea, la intersecţia cu Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, unde un copac a căzut pe un autovehicul. Intervenţii au fost şi pe strada Madrigalului unde un pom a fost rupt parţial, pe strada Câmpul Pipera unde un arbore a căzut peste firele de electricitate, dar şi în localitatea Baloteşti unde mai mulţi arbori au căzut pe carosabil pe DN1, potrivit News.ro.

DN 1 A a fost acoperit cu apă

Ploaia torenţială a provocat inundaţii. La Mogoşoaia, DN 1 A a fost acoperit cu apă în zona podului peste calea ferată. De asemenea, carosabilul a fost acoperit cu apă pe şoseaua Străuleşti, pe străzile Gârlei şi Lăpuş apa a intrat în două case, iar pe strada Izbiceni un garaj a fost inundat.

Pe strada Eugen Jebeleanu un stâlp a fost doborât, blocând carosabilul, iar pe Şoseaua Petricani cabluri de pe stâlpi au căzut pe carosabil.

Bucureştiul s-a aflat, sâmbătă după amiază, sub avertizări cod portocaliu de vreme rea. ISU Bucureşti-Ilfov a emis mesaje pentru informarea populaţiei prin intermediul reţetelor de socializare şi al panourilor electronice stradale.

Prima avertizare RO-ALERT a venit în jurul orei 15.30, meteorlogii avertizând pe site-ul Administrației Naționale de Meterologie cu privire la fi descărcări electrice, grindină, averse, intensificări ale vântului și vijelie.

Avertizarea de cod portocaliu a fost valabilă și în județul Ilfov în localitățile: Voluntari, Pantelimon, Brănești, Afumați, Glina, Găneasa, Ștefăneștii de Jos, Tunari, Popești-Leordeni.

Ulterior, meteorologii au emis o nouă avertizare de tip Now Casting de Cod portocaliu valabilă de la ora 17.00 până la ora 18.00, în timp ce anunțat că într-o oră se acumulase în nordul Bucureștiului aproximativ 30 l/mp.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro