Sari direct la conținut

VIDEO Cum și-a recăpătat Val Kilmer vocea pentru scena emoționantă din filmul „Top Gun: Maverick”, ultima din viața sa

HotNews.ro
VIDEO Cum și-a recăpătat Val Kilmer vocea pentru scena emoționantă din filmul „Top Gun: Maverick”, ultima din viața sa
Val Kilmer și Tom Cruise în scena lor de rămas-bun din filmul „Top Gun: Maverick”, FOTO: Captură de ecran YouTube

Când Val Kilmer a revenit în rolul lui „Iceman” pentru filmul „Top Gun: Maverick” din 2022, puțini fani bănuiau că va fi și ultima oară când îl vor vedea pe marele ecran. Însă scena emoționantă în care acesta joacă alături de Tom Cruise nu ar fi fost posibilă cu doar un an înainte din cauza problemelor de sănătate ale lui Kilmer, relatează NDTV.

Când Tom Cruise a revenit pe marele ecran în 2022 în Top Gun: Maverick, o continuare aflată în lucru de peste 3 decenii, exista un mare semn de întrebare: ce se va întâmpla cu rolul lui Tom „Iceman” Kazansky, interpretat de inconfundabilul Val Kilmer? În cei 36 de ani dintre Maverick și primul film Top Gun, Kilmer fusese diagnosticat cu cancer la gât. Boala l-a lăsat fără voce, el suferind o traheotomie în 2015.

Jerry Bruckheimer, producătorul filmelor Top Gun, dezvăluise cu un an înainte de lansarea noului film că Tom Cruise a insistat vehement pentru includerea lui Kilmer în distribuție, în pofida problemelor sale de sănătate.

Scenariștii filmului Maverick s-au inspirat din viața reală a lui Kilmer și au integrat-o în povestea personajului său „Iceman”. În noul film, acesta a avut aceeași afecțiune și, în loc să vorbească, comunica cu Maverick prin mesaje scrise pe calculator.

Ultima scenă din cariera lui Val Kilmer a fost alături de prietenul său Tom Cruise

Când Maverick, debusolat, vine la „Iceman” pentru a-i cere sfatul, acesta îi scrie: „E timpul să renunți”. Apoi, după ce Maverick își deschide sufletul despre motivul pentru care a rămas aviator naval și nu a devenit instructor, Kilmer vorbește. Urmează o scenă emoționantă de dialog între Kilmer și Cruise –  Iceman și Maverick – despre viață, Marină și zbor.

„Marina are nevoie de Maverick. Puștiul are nevoie de Maverick. De aceea am luptat pentru tine. De aceea ești încă aici… Un ultim lucru: cine e pilotul mai bun, eu sau tu?”.

Maverick răspunde: „E un moment frumos. Hai să nu-l stricăm”.

Vocea lui Kilmer din film a fost rezultatul a numeroase ore de cercetare realizate de Sonantic, o companie de sinteză vocală din Marea Britanie.

În august 2021, la șapte ani după tratamentul pentru cancerul la gât, Kilmer a anunțat că va lăsa inteligența artificială să îi redea vocea. Kilmer a colaborat cu Sonantic pentru a crea o voce generată de A.I.

Kilmer a descris vocea creată cu ajutorul A.I. drept un „dar incredibil de special”

Ore întregi de înregistrări de arhivă cu vocea sa au fost prelucrate de algoritmii companiei și transformate într-un model. Dintre 40 de variante, a fost aleasă cea „mai expresivă”, aceasta devenind vocea sa de după cancer.

„Sunt recunoscător întregii echipe de la Sonantic, care mi-a redat vocea într-un mod la care nu aș fi îndrăznit să visez. Ca ființe umane, abilitatea de a comunica este esențială pentru existența noastră, iar efectele secundare ale cancerului la gât au făcut dificil pentru ceilalți să mă înțeleagă. Posibilitatea de a-mi spune povestea, cu o voce care pare autentică și familiară, este un dar incredibil de special”, spunea atunci Kilmer.

Reîntâlnirea dintre Val Kilmer și Tom Cruise pe marele ecran a punctat major la capitolul nostalgie.  Milioane de oameni s-au înghesuit în cinematografe din întreaga lume pentru a vedea noul film.

Top Gun: Maverick a avut încasări totale de 1,496 miliarde de dolari, devenind, poate, un fenomen și mai mare decât originalul. Filmul poate fi văzut în prezent în streaming pe Max, platforma care a înlocuit anul trecut și în România HBO Max.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare.
INTERVIURILE HotNews.ro