Sari direct la conținut

VIDEO Declarațiile năucitoare ale aliatului lui Putin. Care ar fi primul oraș din NATO bombardat de Rusia

HotNews.ro
Andrei Guruliov, unul din aliații lui Vladimir Putin, Foto: Captura video Daliy Mail
Andrei Guruliov, unul din aliații lui Vladimir Putin, Foto: Captura video Daliy Mail

Un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin a avertizat că Londra va fi primul oraș care va fi bombardat în cazul unui nou război mondial, transmit Sky News și The Mirror.

Capitala Marei Britanii va fi primul oraș bombardat în cel de-al Treilea Război Mondial, a susținut un aliat al lui Putin la televiziune publică rusă.

Vorbind la Canalul 1 al televiziunii de stat, Andrei Guruliov, un politician din Duma de Stat, a făcut această amenințare în contextul în care blocada, așa cum o numesc rușii, enclavei Kaliningrad va duce la o nouă conflagrație mondială.

Deputatul Andrei Guruliov, general în rezervă și membru al comisiei de apărare a parlamentului rus, a pledat pentru invadarea de către Rusia a țărilor baltice din NATO, susținând că nu există altă cale de a împiedica occidentul să blocheze tranzitul mărfurilor supuse sancțiunilor UE spre enclava rusă Kaliningrad.

  • „Vom distruge întregul grup de sateliți spațiali ai inamicului în timpul primei operațiuni aeriene.
  • Nimănui nu-i va păsa dacă sunt americani sau britanici, noi i-am considera pe toți ca fiind din NATO.
  • În al doilea rând, vom atenua întregul sistem de apărare antirachetă, peste tot și 100%.
  • În al treilea rând, cu siguranță nu vom începe de la Varșovia, Paris sau Berlin. Prima care va fi lovită va fi Londra”, a declarat Guruliov, un comandant de rang înalt care acum reprezintă Rusia Unită, principalul partid politic pro-Vladimir Putin.

„Este cât se poate de clar că amenințarea pentru lume vine din partea anglo-saxonilor”, a conchis aliatul lui Putin.

O astfel de acțiune ar declanșa clauza cinci a NATO și ar însemna un al treilea război mondial, notează presa britanică.

Noile amenințări vin după ce Kremlinul a calificat drept „fără precedent” decizia Lituaniei de a interzice tranzitul unor bunuri către regiunea Kaliningrad și a avertizat țara membră NATO că dacă nu va fi restabilit rapid tranzitul feroviar către enclava rusă de la Marea Baltică, Rusia va lua măsuri pentru a-și apăra interesele naționale, potrivit Reuters.

Nu este prima dată când Rusia amenință Marea Britanie

În luna mai, un deputat rus a amenințat că „o singură rachetă Sarmat” va distruge Marea Britanie „în două minute”, dar că Rusia depune toate eforturile ca să nu se ajungă la această situație.

Recent, Marea Britanie spunea că „trebuie să se pregătească de război” ca mijloc de descurajare a Rusiei, potrivit generalul Adrian Bradshaw, fost șef al forțelor speciale britanice, citat de The Guardian.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a arătat că „este pregătit să își asume riscul de a intra într-un război deschis în Europa”, a subliniat generalul britanic.

Citește despre interdicția Lituaniei:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro