VIDEO Destinație turistică din Spania, paralizată de ploi. Drumurile au fost distruse

Autoritățile din insula spaniolă Lanzarote au declarat stare de urgență după ce, sâmbătă, s-au înregistrat 60 de litri de precipitații pe metru pătrat în doar două ore, potrivit serviciilor de urgență citate duminică de Reuters.
Ploile torențiale au provocat inundații în mai multe zone ale insulei spaniole, o destinație turistică frecventată pe tot parcursul anului. Drumurile au fost acoperite de aluviuni, iar casele din unele localități au fost afectate.
Înregistrările video arată străzi transformate în râuri de noroi, cu mașini blocate sau luate de ape, și pietoni traversând cu dificultate zonele inundate. În Arrecife, capitala insulei, sistemul de canalizare nu a mai făcut față, iar apa s-a revărsat în cartiere, lăsând în urmă un miros puternic.
Ayer, en Lanzarote volvió a ponerse de manifiesto la fragilidad de la ciudad ante las lluvias intensas.
— Futuro del Agua (@futurodelagua) April 13, 2025
pic.twitter.com/Ov2hsGaAP6
În Tahíche și Costa Teguise, torentele de apă au provocat pagube semnificative, inundând locuințe și subsoluri.
Enrique Espinosa, șeful serviciilor de urgență din Lanzarote, a declarat că echipele de intervenție au răspuns la aproximativ 300 de apeluri, în principal din Arrecife și Teguise. „Unele case sunt inundate, iar ceea ce a rămas este o cantitate mare de noroi”, a spus acesta pentru televiziunea publică RTVE.
Potrivit autorităților, nu au fost înregistrate victime.
It’s still pouring in Lanzarote, and areas like Costa Teguise and Arrecife are flooded. Locals are being asked to avoid any non-essential travel.pic.twitter.com/BT1X7vYMQn
— Volcaholic 🌋 (@volcaholic1) April 12, 2025