VIDEO Diana Șoșoacă s-a filmat cu Luis Lazarus în fața Parlamentului European și anunță că vrea la Cotroceni: „Am nevoie să stau aici până în decembrie, să rezolv nişte probleme”
Lazarus a dat de înțeles că este vorba despre postul de președinte al României.
„Am să duc aici tot ce s-a întâmplat în Parlamentul României, ca să ştie toată lumea de mizeriile şi de scursurile din Parlamentul României. (…) Pentru ce a făcut George Simion, cu «te agresez sexual, scroafo», îşi lua trei ani de închisoare cu executare. M-am săturat de mizeria la care am asistat şi la discriminarea la care am fost supusă, la jignirile şi insultele”, a spus Şoşoacă, în faţa Legislativului comunitar, într-un video publicat miercuri de Luis Lazarus, pe contul său de Facebook.
„Imediat după alegeri, deci acum câteva zile, a apărut un exit-poll cu privire la Diana Şoşoacă la prezidenţiale. Păi cum pe mine mă dai cu 5% la europarlamentare, cu 3% la locale şi cu 2,83% pe Bucureşti şi pe prezidenţiale mă scoţi cu 9%? Băi mincinoşilor. Să ne aducem aminte de ultimul exit-poll pe prezidenţiale, când eu eram pe locul 2, în urmă cu o lună”, a mai spus Șoșoacă.
„Venim la preşedinţie, da”
Aceasta a adăugat că o să aibă pentru prima oară birou, după patru ani, unde va sta câteva luni, apoi „o să ne ocupăm de altă poziţie”.
„Ah, noutate, pentru prima dată în patru ani, o să am şi eu birou. (…) Am nevoie să stau aici câteva luni, până în decembrie, să rezolv nişte probleme. Pe urmă o să ne ocupăm de altă poziţie”, a precizat ea.
Iar Luis Lazarus a adăugat: „Venim la preşedinţie, da”.
@agentul_spy_romania #foryoupage #goviral #foryou #viralvideo ♬ original sound – agentul_spy_Romania
Până acum, încă două femei au anunţat că îşi asumă o candidatură la prezidenţiale, Elena Lasconi, care candidează şi pentru şefia USR, şi Ana Birchall, care a spus că va candida independent.
În urma scrutinului pentru Parlamentul European, Partidul S.O.S România a obţinut 5,03% (450.040 voturi), adică două mandate de eurodeputat, conform rezultatelor finale anunțate de BEC. Cele două locuri vor fi ocupate de Diana Iovanovici-Șoșoacă și de Luis-Valentin Lazarus.