Sari direct la conținut

VIDEO Dispute în Parlament pe pensiile speciale: „Aș vrea să remarc tăcerea asurzitoare și blatul” / LISTA amendamentelor adoptate

HotNews.ro
Dezbateri in comisiile parlamentare, Foto: Hotnews / Luminița Pîrvu
Dezbateri in comisiile parlamentare, Foto: Hotnews / Luminița Pîrvu

Senatorii au votat în comisiile de specialitate marți, un raport favorabil proiectului de lege privind reforma pensiilor speciale în care au introdus amendamentele convenite în Coaliție. Astfel, parlamentarii PSD, PNL și UDMR au votat pe repede înainte toate propunerile Coaliției în timp ce opoziției i s-au respins toate amendamentele.

Comisia de Muncă, comisia de Apărare din Senat și comsia Juridică s-au reunit în ședință comună pentru a dezbate proiectul de lege care ar trebui să elimine pensiile speciale, conform jalonului asumat de România prin PNRR.

Liderul USR, Radu Mihai a declarat la finalul ședinței comisiilor reunite că „laşitatea PSD-PNL-UDMR a ieşit la iveală” pentru că „nu au avut curaj să ridice mâna şi să-și asume menținerea pensiilor speciale”.

„Au fost două poziţii în sală: a USR – care vrea contributivitate şi desfiinţarea tuturor pensiilor speciale şi poziţia coaliţiei PSD-PNL-UDMR care vrea să mai amenajeze pe ici, pe acolo, poate îi mai scăpăm pe ai noştri care au pensii speciale. (…) USR a fost singurul partid care a votat împotriva pensiilor speciale. A fost o comisie ruşinoasă pentru că laşitatea PSD-PNL-UDMR a ieşit la iveală. Nu au avut curaj nici măcar să ridice mâna şi să voteze propria dorinţă de a menţine pensiile speciale. Este vorba de cinci milioane de români care contribuie la pensii şi o minoritate care beneficiază de sprijinul actualei puteri. Ne-am întors în epoca USL. Parlamentul este controlat de oameni care nu au nicio legătură cu democraţia. (…) Nu ni s-a permis să vedem cine votează pentru pensiile speciale, nu ni s-a permis să prezentăm argumentele noastre. În plen, USR va continua să susţină faptul că nu putem să ne permitem ca ţară să avem pe unii cetăţeni mai speciali decât alţii”, a spus Mihail, după şedinţa comună a comisiilor juridică, de apărare şi de muncă.

12:08 Ședința comisiilor reunite s-a încheiat. A fost votat raportul comun pe proiectul Guvernului privind pensiile speciale, cu amendamentele PSD, PNL și UDMR. Niciun amendament al opoziției nu a fost acceptat. Raportul urmează să fie supus la vot în plenul Senatului. După ce va fi adoptat , proiectul de lege va intra în dezbaterea Camerei Deputaților care este și forul decizional în acest caz.

11:56USR a solicitat dezbaterea și supunerea la vot a amendamentelor Opoziției. Senatoarea USR Simona Spătaru: „Avem dreptul să ne susținem amendamentele. Este un drept democratic pe care nu ni-l puteți lua”.

Președintele comisiei de muncă, senatorul PSD Ion Rotaru a acceptat supunerea la vot în bloc, a amendamentelor opoziției. Toate propunerile USR au fost respinse.

11:44Toate amendamentele propuse de Coaliția PSD, PNL și UDMR au fost adoptate.

11:42Propunerea care prevede ca plafonarea venitului din pensie la venitul avut în perioada de activitate și impozitarea venitului din pensie cu 15% a fost adoptat

11:30Claudiu Tîrziu, AUR: „Eu înțeleg ce se întâmplă aici, că este o pură formalitate de aceea nu am gășit de cuviință să reacționăm la dezbateri generale și nici să votăm ceea ce dvs propuneți. Vom susține amendamentele colegilor din opoziție. Este un formalism, o bătaie de joc și o mizerie pe care o face puterea la adresa parlamentarismului”

11:20Amendamentul este supus la vot și adoptat de către PSD, PNL și UDMR

  • Art. VI. – Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României, pot beneficia, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de sistemul public de pensii, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au altă ocupație.
  • În acest caz, pensia de serviciu reprezintă 65% din media salariilor de bază brute lunare în lei, similare în plată, corespunzătoare funcției de execuţie deţinute de aceștia anterior încetării activităţii în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe, la care se adaugă 65% din media tuturor indemnizațiilor şi sporurilor permanente, stabilite în favoarea beneficiarului în ultimele 12 luni de activitate în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe, care nu au fost incluse în salariul de bază şi care sunt prevăzute de legislația privind salarizarea specifică în vigoare la data înregistrării cererii de acordare a pensiei de serviciu.

11:15Senatorul USR, Ștefan Pălărie solicită explicarea unui amendament prin care se reglementează acordarea pensiei speciale pentru corpul diplomatic: „Aș vrea să remarc tăcerea asurzitoare și probabil blatul pe care îl fac cu puterea al unor partide ca de exemplu, AUR, pe proiectul eliminării pensiilor speciale”, a spus Pălărie.

Președintele comisiei de Muncă din Senat, social-democratul Ion Rotaru refuză, precizând că amendamentul are o eroare pe ortografie.

11:10 Amendamentul adoptat. Pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate şi pensia de urmaş, se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică.”

11:07 USR solicită citirea amendamentelor înaintea de a fi supuse la vot. Președintele comsiei de muncă refuză, precizând că se lucrează pe textul cu amendamente ale coaliției PSD, PNL, UDMR citând doar numărul amendamentului.

11:06 Se dezbat amendamentele proiectului de lege.

10:20 Au început dezbaterile în comisiile de specialitate.

Ce spun liderii de sindicat ai polițiștilor și militarilor

Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor (SNPPC): „Noi din 2017 deja avem pensile palfonate, ele nu mai depasesc veniturile, plafonarea fiind stabilită la 57,5% din venituri. Din 2015 avem deja stagiul minim de vechime de 25 de ani pe specialitate Adică dacă polițistul, jandarmul pompierul dacă nu are minim 25 de ani vechime în minister, nu se poate pensiona. Atragem atenția asupra dezbaterii poate influența negativ ce se poate întâmpla în următoarele zile. Sunt mii de oameni care ar putea să iasă la pensie și nu vor să iasă la pensie. Dar dacă dvs aici schimbați regulile în timpul jocului (…) Vreau să va spun un lucru să știți că avem mai multe mașini de poliție în curte decât oameni la muncă”.

Cristain Seidler, USR: „Întrebați-l pe Bode de c-a cumpărat sute. Aveti 600 de BMW în curte!”

Zelca continuă: „Dacă conflagrația de la est se va extinde, nu o sa avem cine să introducă obuzul pe țeavă Degeaba avem tancuri, mașini și arme că nu are cine să le folosească. Ne dorim să scoatem pensiile militare din PNRR”.

Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate: „Cerem din 2021 scoaterea militarilor din PNRR în interesul civililor. Nu avem nicio legătură cu bugetul asigurărilor sociale. Banii din pensii și salarii , pentru dotare arme provin din bugetul ministerelor noastre. Plătim contribuțile (…) Pe cine credeți că vine să moară pentru salariul minim? Pe cine credeți că mobilizați să lupte cu Putin? Pe dumnevoastră? (…) Noi avem o glumă. Omorați-ne pe toți în noaptea asta și nu veți lua un leu din banii de pensii militare vor fi folosiți în continuare pentru achiziții de pirania, în armată”.

Cosmin Dorobantu, presedinte Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor: „Nu există pensii nesimțite. Există români care au pensii decente și oameni care mor de foame. Ca să reparați, ar trebui să majorați pensiile care sunt foarte mici, nu să tăiați pensiile decente (…) E mai convenabil să te faci șofer de tir în străinătate decât să te angajezi agent în țara asta!”

Reamintim că PSD, PNL și UDMR au discutat duminică seara, la vila Lac, amendamentele pentru legea pensiilor speciale care se află în Parlament. Variantele de lucru care au fost propuse nu satisfac cerințele Comisiei Europene, dar au deblocat negocierile din PSD-PNL-UDMR.

Amendamentele propuse de PSD, PNL și UDMR:

  • impozitarea cu 15% pentru partea de necontributivitate a pensiilor speciale (Comisia European cere 30%)
  • cumulul de pensii speciale se elimină
  • la pensiile militarilor vor fi eliminate cinci sporuri
  • magistrații din CSM nu se mai pot pensiona după un singur mandat
  • pensiile se vor indexa anual cu inflația și nu cu salariul

De menționat este că variantele discutate în Coaliție nu îndeplinesc cerințele asumate de România în prin PNRR care prevăd o reforma reală a pensiilor speciale bazată pe contributivitatea mai mare a celor care beneficiază de aceste venituri.

Senatul este primă cameră sesizată în proiectul legii pensiilor speciale, Camera Deputaților fiind forul decizional în acest caz.

În România există în prezent șapte categorii de pensii speciale, printre care cele ale magistraților, militarilor sau diplomaților. Cheltuielile anuale cu pensiile speciale au ajuns la 12 miliarde de lei pe an.

În România sistemul de acordare a acestor tipuri de pensii speciale are la bază privilegiile pentru nomenclatorul de stat, specialii din instituțiile statului, spune Cristian Ghinea, fostul ministru al fondurilor europene, care a negociat PNRR.

Nereformarea sistemului de pensii, angajată în PNRR, ar costa țara noastră peste 3 miliarde de euro de la UE.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro