VIDEO Emmanuel Macron acuză Rusia de influenţă „jefuitoare” în Africa
Preşedintele francez Emmanuel Macron a acuzat Rusia că alimentează propaganda anti-franceză în Africa pentru a servi ambiţiilor „jefuitoare” în naţiunile africane cu probleme, unde Franţa a suferit eşecuri militare şi o mai mare pierdere de influenţă în ultimii ani, relatează duminică agenția Reuters, citată de Agerpres.
Vorbind pe marginea unui summit al naţiunilor francofone în Tunisia, Macron a fost rugat să răspundă criticilor că Franţa exploatează legăturile istorice economice şi politice în fostele sale colonii pentru a servi propriilor interese.
„Această percepţie este alimentată de alţii, este un proiect politic”, a declarat Macron pentru TV5 Monde într-un interviu. „Nu sunt prost, mulţi influenceri, uneori vorbind despre programele voastre, sunt plătiţi de ruşi. Îi cunoaştem”, a spus el.
„O serie de puteri, care doresc să-şi răspândească influenţa în Africa, fac asta pentru a răni Franţa, pentru a-i răni limba, a semăna îndoieli, dar mai ales să urmărească anumite interese”, a adăugat el.
Franţa, fostă putere colonială în cea mai mare parte a Africii de Vest şi Centrale, are legături militare de lungă durată în Africa francofonă şi trupe franceze au fost staţionate în Mali timp de un deceniu ca parte a unei operaţiuni de combatere a terorismului.
Criticii descriu operaţiunea Franţei drept un eşec şi o acuză pentru destabilizarea în continuare a regiunii.
De asemenea, ea s-a luptat pentru influenţă cu Rusia în ultimii ani, odată cu desfăşurarea unui contractant militar privat, Grupul Wagner, în mai multe ţări, inclusiv în Republica Centrafricană şi în Mali.
Parisul a trebuit să-şi retragă trupele din Mali după ce armata acestei ţări africane a ajuns la putere printr-o lovitură de stat în 2020, pe fondul deteriorării relaţiilor. Liderii militari au invitat ulterior Grupul Wagner să ajute într-o bătălie lungă de un deceniu împotriva militanţilor islamişti şi au tăiat legăturile cu Franţa.
Emmanuel Macron: „Proiectul rusesc este în desfăşurare acolo. Este un proiect de jefuire. El se face cu complicitatea unei junte militare ruse”
Rusia a declarat că Wagner nu reprezintă nici statul rus şi nici nu este plătit de el. Dar UE a impus sancţiuni împotriva Grupului Wagner, acuzându-l că desfăşoară operaţiuni clandestine în numele guvernului rus.
Anul trecut, într-un raport al Naţiunilor Unite se afirma că instructori militari ruşi şi trupe locale din Republica Centrafricană au vizat civili cu forţă excesivă, au ucis fără discriminare, au ocupat şcoli şi jefuit la scară largă.
Kremlinul a declarat că este o minciună că instructori ruşi au luat parte la crime sau jafuri în ţara bogată în aur şi diamante cu 4,7 milioane de locuitori.
Duminică, Macron a spus că comportamentul Rusiei este „jefuitor”.
„Ar trebui doar să te uiţi la ce se întâmplă în Republica Centrafricană sau în altă parte pentru a vedea că proiectul rusesc este în desfăşurare acolo, când Franţa este dată la o parte, este un proiect de jefuire”, a declarat Macron.
„El se face cu complicitatea unei junte militare ruse”, a adăugat el.
___