VIDEO Evgheni Prigojin susţine că fiul lui Dmitri Peskov a fost înrolat în Wagner

Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari ruşi Wagner, a afirmat că fiul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a servit ca artilerist în cadrul forţei sale private de luptători, relatează News.ro citând CNN.
„Dintre toţi cunoscuţii mei – voi spune asta pentru prima dată – o persoană, Dmitri Sergheevici Peskov, care la un moment dat avea reputaţia de a fi un liberal complet… Fiul său, care a trăit pentru un timp în America, dacă nu mă înşel, sau în Anglia, a venit şi a cerut să fie luat ca simplu artilerist. Şi s-a descurcat absolut bine ca simplu artilerist, cu genunchii în noroi şi rahat, cu un Uragan (lansator multiplu de rachete). Puţini oameni ştiu despre el”, a declarat Prigojin într-un interviu video cu Aleksandr Simonov, corespondentul militar al RIA FAN.
Prigojin nu a dat numele artileristului, dar presa rusă a relatat că Prigojin vorbea despre fiul lui Dmitri Peskov, Nikolai Peskov. De asemenea, Prigojin nu a precizat despre ce perioadă de timp vorbea sau dacă fiul lui Peskov a servit pentru Wagner în Ucraina.
Şefu Wagner are însă reputaţia de a face afirmaţii nefondate, adesea folosind sarcasmul.
CNN precizează că l-a contactat pe Dmitri Peskov pentru comentarii, dar nu a primit încă un răspuns.
OK, this is surprising: Prigozhin, head of Wagner PMC, talks about how Peskov, Putin’s spokesman, sent his son to join Wagner to fight at the front.
How many of the West’s cosmopolitan leadership class would send their sons to fight? Name one.
— Gonzalo Lira (@GonzaloLira1968) April 21, 2023
___