VIDEO Explicațiile fostului ministru al Transporturilor, după ce a scumpit cartela de metrou cu o zi înainte să își dea demisia: „Ghinion, cum ar spune un clasic în viaţă”
„Ghinion, cum ar spune un clasic în viaţă”, a fost replica fostului ministru PSD al Transporturilor, Ciprian Şerban, întrebat de ce a luat măsura majorării preţului biletelor de metrou cu o zi înainte de a-și depune demisia din funcție. Social-democratul a spus că este ghinionul său, „că e spre finalul meu de mandat”, explicând că nu avea cum să nu semneze documentul, după ce acesta „a parcurs toţi paşii în cadrul Ministerului”.
„Acel ordin a ajuns la mapă, era o chestie penibilă sau un joc politic, nu ştiu cum să-l cataloghez, să las să semneze următorul, că eu oricum plec. Nu! A ajuns acel ordin, trebuia semnat, l-am semnat pur şi simplu. Mi-aş fi dorit să nu ajungem în această situaţie, să trebuiască să creştem acele preţuri la Metrorex, dar să ştiţi că a fost asumat, după toate discuţiile cu premierul, încă de anul trecut şi a fost o condiţie pentru avizarea bugetului, a fost chiar o condiţie inclusă în planul de redresare al companiei Metrorex”, a explciat ministrul demisionar al Transporturilor, citat de News.ro.
Şerban consideră că Metrorex este „subfinanţat”, în condiţiile majorărilor tarifelor la energia electrică, arătând că, dacă ar fi avut subvenţii din partea Guvernului, nu s-ar fi ajuns la majorarea preţurilor.
„Totul se putea rezolva cu subvenţie de la stat, dar subvenţiile de la stat nu au fost niciodată, şi anul trecut şi anul acesta cu atât mai mult, la nivelul nevoilor companiei”, subliniază social-democratul.
El spune că a trimis Corpul de Control la Metrorex, pentru că, în opinia sa, compania are „cheltuieli nejustificate”.
Ciprian Șerban, la fel ca și ceilalți miniștri PSD din Guvernul Bolojan, au demisionat joi după ce PSD a decis să-i retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan.
Călătoria cu metroul va costa 7 lei
O călătorie cu metroul va costa 7 lei, de la 1 mai, adică cu 40% mai mult decât costă acum. Scumpirea a fost cerută de Consiliul de Administrație al Metrorex, iar ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a aprobat-o.
Metrorex ceruse scumpirea călătoriilor cu metroul, susținând că este „necesară” pentru companie, deoarece cheltuielile totale au crescut de la 1,51 miliarde lei în 2023, la 1,96 miliarde lei (estimare pentru 2026), în timp ce subvenția aprobată de la stat este 761 milioane lei pentru anul în curs, în scădere față de un total de 873 milioane lei în 2025.
Inițial, după ce Metrorex ceruse aceste scumpiri, ministrul Ciprian Șerban a declarat că analizează dacă acestea „sunt sustenabile”.