Sari direct la conținut

VIDEO Filmare cu drona: Cum arata lucrarile la Pasajul rutier subteran de la Piata Sudului si in ce stadiu se afla proiectul

HotNews.ro
VIDEO Filmare cu drona: Cum arata lucrarile la Pasajul rutier subteran de la Piata Sudului si in ce stadiu se afla proiectul

Pasajul de la Piata Sudului este realizat in proportie de 70%, au declarat reprezentantii Primariei Capitalei pentru HotNews.ro. Lucrarea trebuie terminata pana la finalul lunii iunie 2016, altfel Primaria Capitalei trebuie sa dea inapoi banii absorbiti din fonduri europene pentru lucrare, pana in decembrie 2015, respectiv 18 milioane lei. Proiectul a demarat pe fonduri europene si trebuia terminat pana la finalul anului 2015. Fiindca acest lucru nu s-a intamplat, municipalitatea a pierdut o buna parte din finantarea europeana. O filmare cu drona realizata de catre un cititor HotNews.ro surprinde stadiul lucrarilor de pe santier.

Stadiul lucrarilor la pasaj pe 15 mai 2016

„Pe partea cu Nitu Vasile s-au finalizat urmatoarele lucrari: pereti mulati, sapatura in pasaj este facuta, canalizarea si partea de utilitati, breteaua care face legatura intre Sos. Oltenitei si Nitu Vasile, dinspre Brancoveanu. Pasajul pietonal din zona este sapat. Acum se lucreaza pe partea cu Calea Vacaresti. Au fost finalizati peretii mulati, s-a reluat traficul. Mai este de facut sapatura dinspre Calea Vacaresti si unirea celor doua parti ale pasajului”, au explicat reprezentantii municipalitatii pentru HotNews.ro.

Potrivit municipalitatii, lucrarea a intarziat din cauza ca „s-a lucrat permenant in conditii de trafic, fapt ce a generat probleme majore in relocarea tuturor utilitatilor. Constructorul nu a respectat graficul de executie a lucrarilor”.

„Pasajul rutier subteran de la Piata Sudului trebuia terminat pana la sfarsitul lui 2015, fiind realizat in proportie de 90% pe fonduri europene. Din cauza faptului ca nu s-a respectat acest termen, Primaria Capitalei a pierdut finantarea europeana. Acum, termenul a fost prelungit pana pe 30 iunie 2016, iar daca nu se respecta nici aceasta data, primaria trebuie sa dea inapoi si banii decontati.In bugetul pe anul 2016 al Primariei Capitalei s-au alocat pentru pasaj Subteran Piata Sudului – 100 milioane lei.

„La Piata Sudului, obiectiv a carui valoare a fost estimata la 127.140.761,05 lei, s-au cheltuit pana in prezent 18.401.041,88 lei (inclusiv TVA). Incepand cu 1 ianuarie 2016, orice decont al lucrarilor pentru acest proiect nu mai poate fi platit din fonduri europene, potrivit legii. Bucurestiul pierde astfel o finantare europeana de 83.894.535,75 lei, suma ce va fi acoperita din bugetul Primariei Capitalei, pentru continuarea lucrarilor”, potrivit informatiilor furnizate de Primaria Capitalei.

Lucrarile la pasaj au inceput in mai 2014, investitia ridicandu-se la 127 milioane lei. Constructor: Asocierea Astaldi – Euroconstruct, contractul de lucrari fiind de 88 milioane lei. Pasajul va fi realizat pe directia Calea Vacaresti – strada Nitu Vasile, va avea o lungime de 356 metri.

Potrivit autoritatilor, dupa darea in folosinta pasajul va reduce timpii de asteptare in trafic, in zona respectiva, cu aproximativ 74%.

Stadiul lucrarilor la Pasaj in luna martie 2016

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro