VIDEO Gluma virală făcută de Volodimir Zelenski în Herson: „Am venit pentru lubenițe”
O glumă făcută de președintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul vizitei pe care a făcut-o în orașul Herson eliberat după aproape 9 luni de ocupație s-a viralizat pe rețelele de socializare.
Întrebat de către unul dintre jurnaliștii ucraineni de ce a ales să se deplaseze la Herson când orașul este atât de aproape de linia frontului când putea să își transmită mesajul adresat locuitorilor din biroul prezidențial de la Kiev, Zelenski a răspuns:
„Dmitro, cu sinceritate…ce zici de lubenițele din Herson?”.
„Dar serios, este important să fiu aici, toată lumea riscă, militarii riscă, jurnaliștii riscă, și tu ești aici, nu? Vorbind despre Herson. Trebuie să îi susținem pe locuitorii din Herson. Trebuie să îi susținem pe oameni pentru ca ei să nu simtă că noi doar vorbim despre asta, că noi facem doar promisiuni, ci că ne întoarcem cu adevărat, ne ridicăm steagul”, a afirmat Volodimir Zelenski.
„Și vreau să vă spun ca om că îmi doresc să simt aceste emoții și energia de la oameni. Este important și motivant”, a adăugat președintele Ucrainei.
Asked why he decided to visit Kherson in such a dangerous situation, President Zelensky said he wanted to show support for local residents and make clear Ukraine is coming back forever. And watermelons. pic.twitter.com/gUnps0GbGl
— Dmitri (@wartranslated) November 14, 2022
Zelenski spune că este imposibil să ucizi Ucraina, ONU vorbește de o tragedie umanitară în Herson
„(Rusia) a arătat lumii întregi că poate ucide. Dar noi toţi, forţele noastre armate, garda noastră naţională şi serviciile de informaţii am arătat că este imposibil să ucizi Ucraina”, a mai declarat președintele ucrainean în timpul vizitei pe care a efectuat-o în capitala regiunii cu același nume din sudul Ucrainei.
Un convoi al Naţiunilor Unite a intrat luni în Herson, ceea ce reprezintă prima distribuire de ajutor umanitar internaţional în acest oraş, de la capturarea sa, în martie, de către trupele ruse.
Convoiul transportă alimente, apă potabilă, pături şi alte materiale pentru peste 6.000 de oameni, în cadrul unei operaţiuni la care participă Agenţia ONU pentru Refugiaţi, Programul Mondial pentru Alimente, Fondul ONU pentru Copii şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, potrivit unui comunicat al ONU.
Coordonatoarea ONU pentru asistenţă umanitară în Ucraina, Denise Brown, aflată în Herson pentru a asista la primirea acestui prim convoi, a subliniat că întreaga comunitate internaţională „trebuie să acţioneze rapid pentru a ajuta o populaţie „care întâmpină mari dificultăţi în privinţa asigurării nevoilor de bază”.
În comunicat, ONU menţionează că Hersonul are probleme cu alimentarea cu apă şi electricitate, în centrele sanitare lipsesc medicamentele, iar centrele comerciale nu au alimente.
Kremlinul a subliniat luni că oraşul ucrainean Herson aparţine Rusiei, reacţionând astfel la vizita efectuată de preşedintele Volodimir Zelenski, la câteva zile de la retragerea forţelor ruse.
„Nu vom comenta, ştiţi bine că acesta este teritoriu al Federaţiei Ruse”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în contextul în care forţele ruse s-au retras săptămâna trecută din acest oraş.
Urmărește ultimele evoluții din a 264-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.