Sari direct la conținut

VIDEO Imagini cu un polițist britanic filmat în timp ce lovea brutal cu piciorul capul unui bărbat aflat la podea în aeroportul din Manchester

HotNews.ro
politist britanic lovind brutal un barbat care anterior atacase fortele de ordine / Captura BBC
politist britanic lovind brutal un barbat care anterior atacase fortele de ordine / Captura BBC

Un ofițer de poliție britanic a fost filmat lovind cu piciorul capul unui bărbat întins la pământ pe aeroportul din Manchester, relatează BBC. Poliția recunoaște că incidentul este șocant și spune că ofițerul a fost „îndepărtat din sarcinile operaționale”. 

O înregistrare video devenită virală arată un polițist ținând un pistol taser cu electroșocuri deasupra bărbatului care stă întins la podea cu fața în jos, înainte de a-l lovi de două ori cu piciorul în cap, iar alți ofițeri strigă la oamenii din jur să păstreze distanța.

Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional!

Poliția din comitatul metropolitan Greater Manchester a declarat că ofițerii au fost atacați în timp ce încercau să aresteze pe cineva în urma unei bătăi în Terminalul 2 al aeroportului, marți.

Poliția a spus de asemenea că ofițerul a fost îndepărtat din sarcinile operaționale, pe fondul „îngrijorărilor conduitei din video”.

Poliția recunoaște că incidentul este cu „adevărat șocant”

„Știm că un film al unui incident de pe aeroportul din Manchester care circulă pe scară largă arată un eveniment cu adevărat șocant și de care oamenii sunt pe bună dreptate extrem de îngrijorați”, a declarat Wasim Chaudhry, responsabil cu operațiunile speciale ale Greater Manchester.

„Folosirea unei astfel de forțe într-o arestare este un eveniment neobișnuit și unul despre care înțelegem că creează îngrijorare”.

Ofițerii echipați cu arme de foc au fost chemați la aeroport în jurul orei 20:25 BST / 22:25 ora Bucureștiului, marți, după informații despre o altercație între membrii publicului, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.

Trei ofițeri au fost „loviți cu pumnii”, fiind puși la pământ, într-un „atac violent” când au încercat să-l aresteze pe unul dintre suspecți, a adăugat el.

„Deoarece ofițerii prezenți erau ofițeri cu arme de foc, a existat un risc clar în timpul acestui atac ca armele de foc să le fie luate.”

În total, patru bărbați au fost arestați pentru lovirea unui angajat al serviciilor de urgență, obstrucționarea poliției sau/ și încăierare.

Trei ofițeri au fost transportați la spital pentru îngrijiri, unul dintre ei având nasul rupt.

INTERVIURILE HotNews.ro