VIDEO Imagini de propaganda, difuzate de Statul Islamic, arata convertirea la islam a unor barbati din minoritatea religioasa Yazidi
Un video de propaganda, difuzat de Statul Islamic, pretinde ca arata convertirea la islam a membrilor Yazidi pentru a-i „scapa de flacarile iadului”, scrie The Telegraph. Statul Islamic, un grup militant despre care martorii si oficialii spun ca a executat sute de membri ai minoritatii religioase Yazidi din Irak, a lansat un video care cauta sa arate „iluminarea” minoritatii prin convertirea la islam.
Imaginile au fost lansate la scurt timp dupa aparitia filmului in care un barbat mascat si imbracat in negru pare sa taie gatul ziaristului american James Foley, gest ce a socat intreaga comunitate internationala.
Video-ul Statului Islamic este intitulat „Sute de Yazidis se convertesc la islam”. Un membru al gruparii spune ca aceasta convertire ii va ajuta pe membrii Yazidi „sa scape de flacarile iadului”.
Acesta sustine si ca ajutorul din tarile occidentale „este o minciuna” si nu exista.
Barbatul mai spune ca este in interesul membrilor Yazidi sa se converteasca avand in vedere ca doar asa vor fi protejati si vor „trai vieti fericite”, sub Statul Islamic.
Clipul arata in mare parte barbati tineri care se pregatesc de ritualul de convertire.
„Acum sunteti infideli. Dupa asta veti deveni musulmani si veti avea drepturi”, le spune un luptator al Statului Islamic. „Repetati dupa mine”, adauga acesta.