VIDEO În ce cred cei care ne conduc? Interviu cu profesorul care a analizat ce ideologie au peste 1.000 de personalităţi politice din România

Nicuşor Dan nu este un liberal, iar George Simion nu e suveranist, consideră profesorul de ştiinţe politice Cristian Preda, într-un interviu pentru publicul Hotnews în care vorbeşte despre ideologiile care au modelat România postcomunistă și despre ce mai înseamnă ele astăzi.

• Suveranismul nu e o ideologie, ci o etichetă inventată de Vladislav Surkov, ideologul lui Putin. Nicușor Dan nu e nici naționalist, nici conservator, dar ar putea fi ambele. Călin Georgescu vorbește despre daci cam cum vorbeau skinhead-ii din Rusia despre strămoșii lor slavi. PSD renunță la progresism, PNL la ideologie, iar AUR profită de absența oricărei alte opoziții.
• Cristian Preda, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, face aceste observații în cel mai recent volum al său, „Ideologii și ideologi în România contemporană”, apărut la Humanitas – o lucrare de aproape o mie de pagini, construită pe analiza a peste o mie de volume. O radiografie a felului în care s-au născut, s-au falsificat și s-au reciclat ideile politice din România postdecembrită.
• Ce e ideologie şi ce e improvizaţie în spatele discursurilor politice ale politicienilor din România? Pornind de la volumul său, l-am întrebat pe Cristian Preda care sunt ideologiile președinților postcomuniști și ale partidelor politice din România.

Nicuşor Dan – un „Merkel român”

HotNews.ro: Unde l-ați încadrat pe axa ideologică pe președintele Nicușor Dan?
Cristian Preda: Mie mi se pare că el este foarte apropiat de profilul creștin-democraților germani, E, dacă vreți, un Merkel care vine dinspre matematică, și nu dinspre fizică.

– Adică şi liberalism, şi conservatorism?
– Cred că încape destul de puțin liberalism dacă nu e vorba de liberalism economic. Pentru că, și în cazul în cazul nemților, creștin-democrația s-a construit pe un liberalism economic, dar și pe recuperarea unei tradiții de sensibilitate creștină. Tradiţie pe care, odată încheiat hitlerismul, Konrad Adenauer și succesorii lui au convertit-o într-o formă politică.

Deci, Nicuşor Dan cred că este un creștin-democrat, nu un naționalist, nu un conservator. Dar creștin-democrații pot să o vireze către una dintre aceste direcții. Adică naționalismul și conservatorismul se mișcă în vecinătatea creștin-democrației. 

Deci, pe scurt, Nicușor Dan e un Merkel român. Poate chiar mai savant decât Merkel pentru că performanțele lui intelectuale sunt mult peste ce a făcut fosta cancelară a Germaniei în cercetările din fizică, un creștin-democrat nemărturisit și care e foarte pro-atlantist în același timp, fără să fie Trumpist. Mi se pare că cel mai apropiat de el ca profil mi este cancelarul Mertz.

„Liberalismul redus la mesaje”

– Unde l-aţi încadrat pe Klaus Iohannis?
– Klaus Iohannis este liberal. El și-a asumat această etichetă. Nu apare la secțiunea intelectuală unde apare, de pildă, Emil Constantinescu și nu apare nici la secțiunea în care vorbesc despre avocații minorităților. El este una dintre încarnările noului mod de a vedea politica în interiorul Partidului Național Liberal și sub semnul unui liberalism destul de precar. Alături de el i-am pus pe Gheorghe Falcă și pe Sebastian Burduja. 

– Liberal prin discurs sau și prin fapte?
– Nu, nu e vorba de fapte. Nu e o istorie a faptelor diverşilor politicieni, ci a modului în care au gândit ei politica. Iohannis este un oportunist pentru că el multă vreme a fost liderul minorității germane din România și a făcut o treabă excelentă pentru a articula politic această minoritate. El nu a avut parte în vot etnic și el nu s-a exprimat ca un politician care reprezintă o etnie, ci a folosit imaginea politicianului neamţ. El s-a legat în momentul cheie al transformării lui dintr-un lider politic local, dintr-un lider național, de Partidul Național Liberal. Și a devenit președintele acestui partid. 

Iohannis însă a preluat curentele de gândire care fusese deja lansate parțial de Valeriu Stoica, parțial de un om ca Gheorghe Falcă – pentru că Ghiță Falcă, încetișor, a comis mai multe fapte intelectuale și volume lansate cu pompă și a intrat pe acest culoar liberal. Eu am arătat că odată cu el se concretizează o linie în care liberalismul e redus la comunicare. „Noi, brătienii”. Cum zice și Prințul Duda „Noi, familia regală”. Așa sunt şi PNL-iştii de azi. Totul e comunicare. 

Burduja este și mai expresiv din acest punct de vedere pentru că simți că nu e o doctrină, simți că nu e o lănțuire de idei, ci sunt doar mesaje. Prin Falcă, prin Iohannis, prin Burduja, liberalismul e redus la mesaje. Nu mai înseamnă, de fapt, un câmp ideatic. Ei împrumută ceva din structura liberalismului care a ajuns la ei pe diverse surse – că plouă cu idei liberale din 90 încoace şi au fost şi ei udați de acest liberalism, că n-au deschis umbrela la timp –, dar sunt doar niște comunicatori.

– Traian Băsescu?
– Toți președinții sunt în această carte, cu excepția lui Traian Băsescu. Pentru că Traian Băsescu e singurul dintre președinții pe care i-am avut până acum care nu a scris ceva. El a lansat tot felul de formule care au rămas și vor rămâne în vocabularul politic. A spus lucruri interesante despre diverse subiecte. Dar, întrucât nu le-a pus niciodată într-un volum, el nu apare aici. I-am ales doar pe cei care au făcut acest gest, considerând că, dincolo de efemerul unui articol pe care l-au scris în presă, dincolo de discursul parlamentar pe care îl simt, merită să fie citite în sensul în care îi exprimă ideologic.

Cine e „naşul” lui Ion Iliescu

– Ion Iliescu este neocomunist sau social-democrat, din punct de vedere al discursului?
– Avem o familie construită în jurul lui Iliescu – familia neocomunistă, care cunoaște două întrupări foarte diferite. Mai întâi, grupul celor care îl inventează pe Iliescu, pentru că acest capitol nu e deschis de Iliescu, ci de cel care a creat, de fapt, din punct de vedere politic, această oportunitate: Generalul Stănculescu. El este cel care, în decembrie 1989, a spus „omul pe care îl susținem noi, Armata, este Iliescu”. Și așa s-a deschis câmpul alegerii în funcția supremă pentru cel care fusese din ’53 în structuri de putere ale Partidului Comunist. Și de asta curentul ideologic din România nu s-a numit, ca în alte părți, liberal, democrat, conservator, ci neocomunist. Pentru că era un tip care făcuse 40 de ani politică, sau aproape 40 de ani politică comunistă.

Și sunt tot în acest capitol cei care, la fel ca Iliescu, au fost constant la stânga social-democrației, care a început odată cu transformarea lui Adrian Năstase dintr-un lider al democrației sociale într-un așa-numit social-democrat. Și atunci, s-au născut aceste generații de oameni care critică PSD-ul de la stânga, pentru că PSD-ul, cum a putut și el, a asumat această etichetă de social-democrat.

Despre Călin Georgescu: „Dacă eşti ceva mai citit decât un preşcolar, îţi dai seama”

– Ce fel de intelectual este Călin Georgescu?
– Nu e un intelectual. Este un întreprinzător politic care folosește ideile naționaliste după un tipar pe care îl vedem și în gândirea recentă a extremei drepte ruse. Adică sunt aceleași tipare. Avem în Rusia partide politice şi grupuri, inclusiv la mișcarea skinheads din Rusia, exact acest tipar pe care îl găsim și la Georgescu. Numai că acolo nu se spune că dacii au inventat limba latină, creștinismul.

Se spune că slavii, strămoșii ruși, i-au învățat pe egipteni să facă piramide, pe greci să facă filosofie și așa mai departe. Adică un soi de primordialism de felul acesta.

– Găsiți că gândirea lui Călin Georgescu este una articulată și coerentă?
– Este un tipar. Acum, ce să vă spun? Există o coerență cu care nu e neapărat nevoie să fii de acord. Sigur că dacă citești pe cineva care e în același capitol cu Georgescu, Gheorghe Funar, descoperi că îți spune lucruri care nu sunt atestate de nicio sursă istorică. Și anume, că alfabetul a fost inventat de geto-daci, că există cifre dacice și că toate lucrurile despre daci sunt ascunse de Vatican. Sigur că, dacă ești ceva mai citit decât un preșcolar, îți dai seama de impostură. Adică există un soi de coerență mitologică, și nu ideatică, în care sunt vehiculate lucruri care n-au niciun fel de corespondent în istorie. 

Dar Georgescu era acolo. El a încercat să-și facă un loc. Îl știam, de altfel, și de pe vremea când lucram cu preşedintele Băsescu, iar numele lui apărea de fiecare dată când se clătina guvernul. Presa, imediat, fără să fie neapărat conectată la vreo sursă credibilă, prelua informaţia. Târziu, în 2020, a fost şi o propunere concretă. La un moment dat, în perioada 2007-2009, nu mai țin momentul exact, l-am întrebat pe preşedintele Băsescu: Cine e acest călin Georgescu. „Un biet mason”.

„Un impas ideatic la PSD”

– Cum interpretaţi faptul că PSD renunţă la termenul de progresist din statut?
– Mulţi spun: „am avut dreptate, ei n-au fost niciodată progresişti, sunt nişte conservatori”. Alţii spun: „ar fi trebuitg să-l păstreze pentru că asta e şansa unei altfel de politici”. Însă chestiunea identității doctrinare a PSD-ului este foarte interesantă: sunt mai mulți cei care în trecut au încercat să construiască o ideologie social-democrată decât în prezent. 

Adrian Năstase este, în cartea mea, ultimul dintre neocomuniștii din tabăra Iliescu, pentru că el îi datorează totul lui Iliescu și face trecerea spre social-democrație. El e şi cel în timpul căruia PSD abandonează democraţia socială, cum i-au spus în anii ’90. Dar cei care rămân să reprezinte social-democraţia sunt destul de puţini. Adrian Severin este figura cea mai elocventă, cu toate că a virat în momentul ăsta către cu totul altceva și are o treabă acum cu Ucraina, deși el e cel care, ca ministru de Externe, a fost implicat în negociarea tratatului cu Ucraina. Deci el acum pare să nege existența acelui stat cu care a negociat tratatul de prietenie care ne-a fost atât de necesar și în parcursul european, și în parcursul atlantist.

Generația asta mai nouă formată din oameni ca Victor Negrescu, Victoria Stoiciu, Ruxandra Ivan, Petre Florin Manole e social-democrată în sensul european în mai mare măsură decât alții și din PSD, și din afara lui. Dar ei nu au articulat doctrinar social-democraţia. Şi asta, de fapt, este un cadou enorm pentru adversarii PSD, pentru că nimic nu se leagă, de fapt, dacă tu nu pui cap la cap idei. Social-democrații n-au știut să coaguleze un parcurs care să fie hrănit de o ideologie și de asta au ajuns să aibă lideri din ce în ce mai puțin interesanți. Deci, după părerea mea, ăsta este marele impas. E un impas ideatic la PSD.

Poate renunțând la progresism, PSD ne anunță că renunță și la relația cu socialiștii și democrații europeni, cum s-a întâmplat cu Robert Fico din Slovacia. Robert Fico a fost, acum 10-15 ani, o figură la fel de cultivată de rețelele europene socialiste, cum era Victor Ponta, văzut drept viitorul social-democrației din Est. Acum, Fico este ultranaționalist, iar partidul lui a fost expulzat de curând din rândurile social-democraților europeni. 

Nu știu dacă și cu PSD se va întâmpla același lucru. Dar, dacă acest partid nu este hrănit de ideologie liberală și primul lor gând, în afară de a-l vota în unanimitate pe Grindeanu, e să renunțe la progresism, nu e exclus acest lucru.

Cum explică „durata lungă a reinventării PNL”

– De partea cealaltă, liberalii au fost mai articulaţi ideologic?
– Cu toate serpentinele și cu toate volutele retorice, Partidul Național Liberal a avut un număr de voci care au vehiculat idei liberale de tot felul. Şi asta explică durata foarte lungă a reinventării Partidului Național Liberal și capacitatea lui de a guverna. În fond, dintre cele trei partide istorice e singurul care a rămas în viață. PSDR-ul a fost înghițit de Năstase, PNȚCD-ul nu mai există, iar PNL-ul este, după PSD, partidul care a guvernat cel mai mult în România. 

PSD a făcut-o beneficiind de moștenirea lui Iliescu în primii 15 ani din tranziție. Aproape jumătate din totalul perioadei de la căderea comunismului până astăzi este, de fapt, o perioadă neocomunistă. Cea în care figura şi viziunea dominante sunt cele ale lui Ion Iliescu, care nu era un social-democrat, ci care s-a și separat.

„Ei vor să spună că naţiunea a avut de câştigat de pe urma legionarilor”

– Nu există capitolul suveranism în volumul dumneavoastră, așa că unde încadrăm partidul AUR şi pe liderul său, George Simion?
– Suveraniștii sunt la „naționaliști”. Am prins în volum, la capitolul naționaliști, ideile lui Simion, ideile lui Claudiu Târziu, ideile lui Sorin Lavric. 

– Târziu este naționalist, nu conservator?
– Da, este naționalist, Noi avem, într-adevăr, profiluri unde mozaicul, și nu gresia monocoloră îți exprimă viziunea. Adică, sunt profile combinate, care adună idei din diverse părți. Dar la toți acești oameni de care pomenesc, Georgescu, Simion, Târziu, Lavric, ultima referință este națiunea, nu este conservarea unui trecut. 

Deci, ceea ce îi mână pe ei în luptă, pe Dungaciu, patronul intelectual al lui Dungaciu, Ilie Bădescu, este națiunea. Este ideea foarte simplă potrivit căreia nu numai că politica nu se poate face fără națiune, dar ideea potrivit căreia națiunea noastră este exemplară. Și ei o spun în diverse feluri. Pornind de la referințe intelectuale diferite, dar ăsta este sâmburele fructului doctrinar și al raţiunii. 

– Naţionalismul acesta nu este un legionarism vopsit?
– Nu. Ei vor să spună că națiunea noastră a avut enorm de câștigat de pe urma acțiunii criminale a legionarilor și că astăzi cultul acestor persoane îmbogățește națiunea. Referința lor este națiunea. Așa i-am separat în primul rând pe naționaliști de conservatori. 

Cum s-a născut suveranismul în laboratorul Kremlinului

– Şi ce este suveranismul?
– Suveranismul nu e numele unei doctrine sau al unei ideologii. Suveranismul este un nume preluat, de fapt, din vocabularul propus tocmai de Vladislav Surkov, cel care e portretizat de Giuliano Da Empoli în „Magul de la Kremlin”.

Este o vocabulă care vine de la o formulă pe care Surkov, ideologul putinismului, a creat-o: democrația suverană. El opune democrația suverană democrației occidentale, vestice. Așa cum pe vremuri, în anii ’50, la noi și în alte state foste comuniste era opusă democrația populară democrației reprezentative sau occidentale.

Acum nu i se mai zice democraţie populară, ci democrație suverană. Și partidele astea politice din Europa care au fost cumpărate de ruși, inventate de ruși și finanțate de ruși au preluat eticheta suveranistă de la această formulă a lui Surkov. Asta este originea intelectuală a suveranismului. Este formula ideologului lui Putin. Dar nu a existat și nu există o ideologie suveranistă.

Este o etichetă politică folosită de forțe naționaliste. AfD și AUR au împreună ideea că Europa nu-i bună, că moneda comună, euro, este o nenorocire, că noi trebuie să ne întoarcem la o politică făcută de români pentru români. 

– Și de ce e atât de interesant pentru români, cum ajunge la 40% în sondaje?
– Noi suntem în epoca în care e singura forță de opoziție. Toate partidele care sunt afiliate la familii care vor consolidarea politicilor și instituțiilor europene, PSD, PNL, UDMR, USR, sunt la putere. N-ai nici în afara Parlamentului pe cineva, iar în Parlamentul sunt doar acești oameni.

Toată nemulțumirea creată de guvern, indiferent ce-ar face guvernul, indiferent de ce-ar decide un ministru din oricare partid, toată nemulțumirea se duce acolo. Multă lume a avertizat asupra acestui lucru. 

„Puţini ştiu că Maria Grapini a scris proză politică”

– În volumul „Ideogii şi ideologi” analizaţi o mulţime de persoane care s-au poziţionat politic în spaţiul public. Cum le-aţi selectat?
Principala teză a acestei cărți e că noi nu am avut niciodată doar două tabere politice, faţă de ce se spune astăzi, că avem progresiști și conservatori.

Am avut întotdeauna mult mai multe familii politice. Am urmărit, de la extrema-stângă la extrema-dreaptă, toate aceste sensibilități. Am vrut să arăt cât de plural a fost întotdeauna spectrul ideologic din România, prin vorbele celor care şi-au asumat o ideologie. Am citit peste 1.000 de volume care să fi fost consacrate acestor idei. Am umblat prin biblioteci, dar am umblat foarte mult prin anticariate, fiindcă sunt foarte multe surse care au apărut la începutul anilor ‘90, în tiraje restrânse şi cu autori despre care nimeni nu ştie că ar fi pus pe hârtie idei politice. De exemplu, Crin Halaicu, fostul primar al Bucureștiului. Este unul dintre autorii care apar aici. El a scris la un moment dat un text în care spunea, pe scurt, că liberalii români trebuie să-l copieze pe Ronald Reagan. Şi că liberalismul ăla este. Puțin știu că Maria Grapini a scris proza politică. Proza în sensul chiar literar. Adică are și ambiții literare, dar și un număr de volume care evocă activitatea ei de europarlamentar. 

– Credeți că în momentul ăsta oamenii politici cred mai mult în idei sau în oportunități?
Politica e o combinație de idei și împrejurări și oportunități. Dar cred că lumea politică modernă are la temelie un set de idei. Eu sunt, în acest sens, machiavellian. Adică, spre deosebire de antichitate, când gândirea politică este reflectarea faptelor, cred că în lumea modernă se pornește de la idei, de la ceea ce foarte general am putea spune manifeste. Un set de principii sau un set de proiecte care să întemeieze acțiunea. Asta e marea diferență între antic și modern. 

„Sunt puţini cei care pot să conceapă idei politice”

– Dar asta e o abordare ultra teoretică. Ideologiile nu au devenit şi caricaturale?
– Da, unele din aceste portrete sunt într-adevăr caricaturale. Trebuia să le pună cineva în ramă, iar ăsta este unul din scopurile demersului meu. Karl Popper spunea că sunt puțini cei care pot să conceapă idei politice. În majoritatea cazurilor, doar le vehiculăm. Unii, mai conștient, pentru că au la bază niște lecturi, iar alții, inconștient, pentru că le fură, le împrumută din diverse surse. Citesc un ziar conservator şi preiau idei, de pildă. Fără să știe unde s-a născut ideologia, ce întrupări a avut, ce mai înseamnă azi.

Eu mi-am folosit experiența de profesor care știe istoria doctrinelor, care a studiat cum s-au format ele și cum au evoluat. Şi am încercat să identific mai ales autorii care nu-și pun o etichetă, să identific de unde vin acele idei, cum sunt ele. Am vrut să fac portrete pornind de la ce idei au elaborat și felul în care le-au articulat și, în același timp, am schițat cum le-au pus în practică. Fiecare capitol, care e un portret, de fapt, e deschis de rânduri biografice.

Aţi citit tot felul de cărţi sau texte scrise de politicieni. Nu-i ușor, uneori proza e foarte indigestă. Și, mai ales, când vezi că se bat cap în cap lucruri spuse la o pagină și 10 pagini mai târziu, sigur că ai o frustrare

Doamna Gabriela Firea apare aici în volum, dar nu ca social-democrată, pentru că ea nu s-a manifestat în ce a publicat pentru a spune de ce este membră a Partidului Social Democrat. Ea apare ca feministă și a scris un roman foarte prost din punct de vedere literar. E poetă, e și membră a Uniunii Scriitorilor. La proză nu se pricepe deloc. Și ca proză politică face portretele foarte prost croite pentru trei femei care au meserii diferite.

Cărţile lui Iohannis, la fel. Îmi pare rău că am citit târziu „Pas cu Pas”. Pentru că, dacă aș fi citit mai devreme, mi-aș fi dat seama ce ne așteaptă.