Sari direct la conținut

VIDEO Incendiu de anvergură la Europa-Park din Germania. Șapte pompieri au fost răniți

HotNews.ro
VIDEO Incendiu de anvergură la Europa-Park din Germania. Șapte pompieri au fost răniți

Șapte pompieri au fost răniți în eforturile de a stinge un incendiu produs în cel mai mare parc de distracții din Germania, a spus Poliția duminică, în timp ce Europa-Park s-a redeschis vizitatorilor în ciuda distrugerilor din anumite zone, relatează AFP.

Incendiul din Europa-Park s-a iscat sâmbătă dimineața la o unitate de depozitare înainte ca acesta să cuprindă barca Pirații din Batavia, distrugând complet atracția turistică.

Aproximativ 250 de pompieri au intervenit până duminică dimineață pentru a stinge incendiul care a ridicat imense coloane de fum în aer.

Imaginile dramatice ale incendiului au fost surprinse de vizitatorii parcului tematic din Rust, din sud-vestul Germaniei, iar acestea au fost ditribuite intens pe pe social media.

Aproximativ 25.000 de persoane au trebuit să fie evacuate din parc, dar niciuna nu a suferit leziuni.

Poliția locală din Offenburg a afirmat într-o declarație că focul a lăsat șapte pompieri „ușor răniți”.

Cauza incendiului este încă necunoscută.

Realizat în 1975, Europa-Park, al doilea cel mai popular parc de distracții din Europa după Disneyland, atrage anual aproximativ 5,7 milioane de vizitatori.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro