VIDEO Incendiu în mall-ul Promenada din Capitală. Aproximativ 1.100 de persoane, evacuate
HotNews.ro
Incendiu în Promenada, miercuri, 3 decembrie 2025. Sursa foto: ISUB-IF
Pompierii au intervenit miercuri seară pentru stingerea unui incendiu care s-a produs în centrul comercial Promenada, aflat în Sectorul 2, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUB-IF).
Incendiul s-a manifestat la un panou electric, iar între timp a fost lichidat de pompieri.
ISUB-IF a precizat că pentru gestionarea situației de urgență au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori si un echipaj SMURD.
„În momentul de față nu mai sunt degajări de fum, se lucrează la ventilarea spațiilor. Au fost evacuate și autoevacuate aproximativ 1.100 de persoane”, a conchis ISUB-IF.
