​VIDEO INTERVIU Aventurile Siminei Cernat, cea care a trăit într-un trib din Asia: Nu e amuzant să îti fie foame. Am mers la vânătoare de șerpi / Românii sunt mult mai flexibili decât nemții ori elvețienii

Simina Cernat este o tănără care a testat, pe pielea ei, cum traieste un om nomad și cum trec zilele când nu lucrezi de la 9 la 5. Nu a fost niciodata in pielea unui angajat și e bucuroasa ca a trait o viata pe care uneori, o vedem doar in filme. A stat 4 ani în Asia, multă vreme cu doar câtiva bani în buzunar. Călătorește singură, îi place să doarmă în pădure doar într-un sac de neopren și a povestit – într-un interviu pentru HotNews, cum a trăit în junglă, într-un trib.

„Îmi doream de foarte mult timp sa intru in contact cu diferite triburi și cu oamenii care traiesc in pădure, mi se parea ca au o viata ideală, dar să știți că nu este foarte amuzant să îți fie foame. Nu este deloc o viață idilică, așa cum aveam eu impresia. Oamenii aceia se confruntă cu foarte multe probleme” – povestește Simina Cernat.

Au case foarte curate, cu acoperiș făcut din frunze

”În trib, este foarte multă curățenie. Au case ecologice, sută la sută făcute din materiale din pădure, acoperișurile sunt făcute din frunze, din anumiți copaci, casele sunt făcute din bambus, nici măcar nu sunt făcute cu cuie.

Teoretic, nu au nevoie de bani pentru ca au un stil de viață foarte conectat cu natura: vânează, culeg fructe, sunt vânători-culegători. Se gândesc la bani de când au intrat indonezienii peste ei și le-au indus falsa credință că au nevoie de lucruri de care, de fapt, nu au nepărat nevoie. în plus, a apărut această idee consumeristă de a cumpăra lucruri cu care nici nu știu ce să facă. Cumpără foarte mult orez, cafea, zahăr și țigări. De aceea, când am ajuns în trib, le-am oferit țigări, cafea și baterii. Se bucurau foarte mult.”

Vânătorii nu mănâncă niciodată ceea ce prind. Este sacrificat doar un suflet, pentru a hrăni mai mulți oameni

”Am trăit în tribul Naulu și mergeam împreună cu ei la vânătoare, cu arc și săgeți din bambus și cu câini. A fost foarte interesant, am dormit pe jos, ne-am făcut o tabără de vănătoare. Nu am prins nimic pentru că eu mă mișcam foarte lent și făceam și foarte multă gălăgie, iar animalele plecau din fața noastră. Trebuia să vânăm cerbi, porci mistreți, șerpi și tot felul de animăluțe mici. De obicei, vânătorii se întorceau cu prada in sat și hrăneau toată comunitatea. Nu mănâncă ceea ce vânează ei înșiși, ci mănâncă doar ceea ce vânează alți vânători. Se vânează doar animale mari, pentru că ei consideră că dacă tot omoară un suflet, atunci să se hrănească tot mai mulți oameni”.

În India, nu mă impresionau cerșetorii. Nemții ori elvețienii erau blocați

”Noi, românii, suntem mai flexibili. Am cunoscut foarte multi nemți și elvețieni. Dacă ceva nu se întâmplă cum au planificat, ei nu mai știu să se descurce. Am întâlnit mulți nemți care au aterizat pentru prima dată în India și erau pur și simplu paralizați când au sărit pe ei taximetriștii. Eu mi-am dat seama că, venind din România, îmi era destul de ușor să mă adaptez: nu mă șoca când venea un cerșetor fără o mână sau un picior. Știam că este foarte mare mafia cerșetoriei și în India, nu mă dădea pe spate, nu începeam să plâng. Dacă cerșetorul se ducea la un elvețian, deja omul nici nu mai știa ce să mai spună. Se bloca total”.

În India, când mergeam la spital, îmi puneam singură diagnosticul

”Când eram în Bali, m-am îmbolnăvit. M-a ajutat atunci un indonezian. Aveam febră tifoidă și febra dengue. Timp de o lună, mergeam la spital în fiecare zi ca să imi fac analizele. La Bali, sistemul medical este foarte bine pus la punct pentru că este o insulă turistică, acolo întâlnești probabil mai mulți turiști decât localnici. Au mall-uri, sistemul de autostrăzi este mult mai bun decât în România, clinicile sunt foarte bune, cu tehnologii de ultima oră.

Am mai fost la spital în India, acolo este gratis și pentru străini. Este, în schimb, foarte mare înghesuială. Mereu îmi puneam singură diagnosticul și medicul spunea :”da, așa este!”. Întrebam : ”pot să iau acest tratament?” și îmi răspundea : ”da, așa este!”. Și cam asta a fost consultația mea de fiecare data când mă duceam la spital, în India”.

Un moment special, într-un sat fără oameni

”M-a impresionat o întâmplare pe care am trăit-o într-un sat din India. După o zi întreagă de mers pe munte, în care mă rătăcisem, singură cu rucsacul în spate, am ajuns într-un final în sat. Mi-am așezat cortul dar am observat că nu era niciun om în tot satul. Îmi era foarte foame, nu aveam mâncare la mine și nu înțelegeam unde a dispărut toată lumea. Mergând prin sat, am auzit la un moment dat niște râsete: într-un cort, erau toate femeile din sat adunate (se pregăteau de venirea unor călugări budiști foarte importanți) și coceau pâine, pe plită. Era o plită făcută din lemne, pe care o alimentau cu balegă uscată de vacă. Au început să vorbească cu mine, să îmi dea de mâncare, vorbeam limbi total diferite, dar nu conta: ne înțelegeam și râdeam, a fost un moment special pentru mine!” – povestește Simina Cernat.

În pădure, am învățat să apreciez mult mai mult ce avem noi, în România

”În România, este o combinație între ceea ce poți avea în Europa de Vest și ce poți avea în Asia. La noi, încă mai există o libertate și o deschidere, care s-a cam pierdut în Europa de Vest, avem foarte mult confort și oportunități, fiind în Uniunea Europeană. De exemplu, dacă te duci în Austria și vrei să îți pui cortul undeva, va veni în secunda următoare un polițist care îți va spune că nu ai voie să faci asta. În România, încă poți să te mai duci cu cortul prin munți. În fond, nu faci rău nimănui pentru că nu faci focul și nici nu te duci să vânezi”.

Simina Cernat a publicat cartea ”Samsara”, unde poveștește o parte din experiențele pe care le-a trăit în aventura din Asia. Este un ”jurnal de călătorii, sau mai degrabă un jurnal al inimii mele, întâmplat în paralel cu călătoria ultimilor patru ani”, adaugă Simina Cernat. ”Mă sperie gândul că emoțiile mele circulă libere pe stradă, la îndemâna oricui, că pot fi judecate, înjurate, călcate în picioare, scuipate, sau mai rău, adorate de oricine pune mâna pe carte. Că toți or să vrea să își ia lumea în cap și să agonizeze fără sens pe glob. O fi și asta o etapă. Om vedea ce mai urmează..”