Sari direct la conținut

VIDEO INTERVIU Nicoleta Deliu despre Bursa Binelui: "Doar de la începutul anului am avut 7.000 de donații. A fost o mobilizare extraordinară din partea comunității"

Smile Media
VIDEO INTERVIU Nicoleta Deliu despre Bursa Binelui: "Doar de la începutul anului am avut 7.000 de donații. A fost o mobilizare extraordinară din partea comunității"

În perioada de pandemie și izolarea socială s-a văzut cel mai bine umanitatea care există încă în societatea din ziua de astăzi. Multe companii, dar și persoane fizice s-au mobilizat exemplar și au donat în special pentru cauzele care luptau împotriva coronavirusului. În acest context, am stat de vorbă cu Nicoleta Deliu, Director de comunicare & CSR la BCR și implicată în proiectul Bursa Binelui. „Pe Bursa Binelui, doar de la începutul anului am avut 7.000 de donații. Ca să fac o comparație, în 7 ani de proiect am strâns 65.000 de donații. O mobilizare exemplară în ultimele 3 luni de zile”.

VIDEO INTEGRAL

Cum pot ONG-urile să se finanțeze în perioada aceasta și nu numai, pentru proiecte pe care vor să le desfășoare?

Cred că este un subiect extrem de important în perioada asta, pentru că s-a vorbit foarte mult despre scăderea veniturilor, despre cum ne adaptăm. Cred că s-a vorbit mai puțin despre ONG-uri, iar eu cred că ele sunt unele dintre cele mai afectate. E adevărat că, pe de o parte, în perioada asta s-a pus un accent destul de mare pe ajutorarea organizațiilor, însă ne-am uitat cu toții foarte mult la organizațiile care desemnau prima linie, așa cum i-am tot spus în ultimul timp. Foarte multe organizații care lucrează de ani de zile pentru multe alte cauze sociale, care ajută pe toată lumea, au cam fost puse pe plan secund.

Ce este Bursa Binelui?

Bursa Binelui este o platformă de donații necomisionate. Ce înseamnă asta? Înseamnă că dacă vrei să donezi 5 lei, la ONG ajung fix 5 lei. Este o platformă online, ceea ce înseamnă că poți face genul acesta de lucruri de acasă, de pe telefon, doar folosind cardul. Faptul că este necomisionată (este singura platformă de donații necomisionate din România) are ca scop să încurajeze donațiile de mică valoare, pentru că nu toți ne permitem să dăm 50 de lei, 100 de lei sau 200 de lei. Dar suma de 5 lei ne-o permitem din ce în ce mai mult. Când am construit platforma, exact la asta ne-am gândit. Cum să facem un instrument pe care să-l poată folosi cât mai mulți oameni, fără să simtă presiunea că trebuie să-și doneze banii de mâncare pe patru zile că să poată să aibă relevanță gestul. Noi exact asta am încercat să facem, să avem o soluție și pentru cei care au mai puțin, dar care totuși vor să facă o faptă bună.

Platforma amintește de platformele clasice de crowdfunding, unde apar proiecte, oamenii au acolo un soi de bară de progres pentru finanțare. Ce e diferit față de metodă clasică de crowdfunding?

Cred că cel mai important diferențiator este faptul că banii care se strâng ajung totuși la ONG. În momentul în care noi am construit platforma am studiat, bineînțeles, cum funcționează în general platformele de donații și am văzut că, de obicei, dacă pui un target, oamenii sunt mai deschiși să doneze. Și atunci noi am recomandat tuturor ONG-urilor să spună clar: se donează pentru proiectul acesta, avem 6 luni de zile să strângem acești bani și ne trebuie suma asta. Și toate aceste informații se găsesc pe platformă. La platformele de crowdfunding, din câte știu eu, dacă nu se strânge toată suma, banii se întorc înapoi la donatori. Mai puțin comisioanele. În cazul de față, toate sumele care se strâng ajung la ONG-uri, nu se întorc înapoi. Poate un ONG avea nevoie de 10.000 de lei să facă un proiect și n-a putut să strângă decât 6.000. Acei 6.000 de lei o să-l ajute în mod sigur în activitate și atunci banii ajung, bineînțeles, la organizații.

Se pot înscrie pe platformă orice fel de proiecte?

În principiu, platforma este deschisă pentru toate organizațiile non-guvernamentale din România. Vrem să ne asigurăm și să-i asigurăm pe donatori că vor găsi acolo proiecte serioase, făcute de oameni cu intenții bune. Noi facem o analiză în spate. În momentul în care primim o cerere de înscriere pe platformă, ne uităm un pic să vedem cine este organizația, cu ce fel de beneficiari lucrează, cine sunt inițiatorii. Când e vorba de bani, e foarte important să avem cu toții încredere că ajung unde trebuie. Ce pot să spun foarte clar este că pe platforma noastră nu există niciun fel de organizație non-guvernamentală care are legătură cu zona politică. Asta este o zonă care este exclusă clar de la început. Pentru toate celelalte arii de intervenție facem această analiză. În principiu, este pentru oricine, dar trebuie să fie serioși.

Am văzut că există cumva o împărțire pe județe. Are legătură cu locul unde se desfășoară proiectul, cu sediul unde este înregistrată organizația non-guvernamentală?

Are legătură cu beneficiarul. Unde sunt beneficiarii, acolo am zis să punem și proiectul. În momentul în care noi ne-am gândit să facem această platformă, acum 7 ani, insight-ul de la care am pornit a fost faptul că sunt foarte mulți oameni care vor să doneze. Și foarte multora dintre ei le este greu să ajungă fix la organizația care trebuie. În același timp, sunt foarte multe organizații mai mici care au nevoie de susținători. Eu lucrez cu ONG-uri de foarte mult timp și mă ocup de partea de sponsorizări de mulți ani și primesc foarte multe cereri care sunt foarte utile și bune, dar nu le pot onora pe fiecare. Adică, dacă este un ONG mic, care are 15 beneficiari în orice județ nu pot spune că activitatea organizației respective nu este utilă sau că nu aș susține-o. Aș susține-o cu tot sufletul și cu toată dorința, dar în momentul în care înmulțești asta cu 1.000, deja devine imposibil pentru orice companie. Și atunci, ce le spun de fiecare dată celor care lucrează în astfel de organizații este să încerce să-și adune o comunitate din jurul lor și mai ales din jurul beneficiarilor. Dacă lucrează în Baia Mare, să strângă susținători din Baia Mare. Pentru că ei îi văd și ei îi înțeleg și își pot crea niște legături care să meargă mult mai departe de un contract de sponsorizare cu o organizație mare.

Toate ONG-urile se gândesc că localizarea le limitează anvergura finanțărilor. Adică da, mă apropii mai mult de comunitate, însă pe de altă parte asta aduce și niște limitări. Poate se gândesc că dacă se expun la nivel național mai vin finanțări și din alte zone?

Să știi că sunt destul de realiști. Înțeleg foarte bine mediul în care-și desfășoară activitatea, ce posibilități au. Evident că fiecare dintre ei își dorește o posibilitate să ajungă să obțină finanțare mai ușor și evident că este simplu să te gândești că poate reușești să obții o finanțare mare că să nu îți mai bați capul cu asta și toată energia să se ducă pe lucrul cu beneficiarii. Dar sunt puțini dintre ei care sunt atât de nerealiști, ca să spun așa. Și oricum, în ultimii ani cred că au fost atât de multe discuții despre lucrurile astea și sunt destul de multe organizații astfel încât fiecare să înceapă să înțeleagă valoarea comunității și a suportului comunității pe care-l pot primi exact din zona în care-și desfășoară activitatea.

Câte proiecte sunt active în momentul de față?

Avem 700 de organizații și cred că sunt cam 900 de proiecte active acum pe Bursa Binelui.

Din aceste 900 de proiecte active, care vi s-au părut mai interesante, mai implicate în problemele comunității din care fac parte?

Este foarte greu să faci o comparație de genul asta. Ce pot să spun este că educația și sănătatea sunt și au fost dintotdeauna teme principale în România. De când există platforma, cred că aici au fost cele mai multe organizații. După care vine partea de social, aici un exemplu ar fi organizațiile care lucrează cu grupuri dezavantajate. Ce văd în ultimii ani este că au început să apară din ce în ce mai multe organizații care militează pentru protecția animalelor. Cel puțin în perioada aceasta, le-am văzut extrem de active și cred că e oarecum normal, pentru că dacă atenția publică s-a concentrat atât de mult pe partea de sănătate, celelalte organizații n-au mai avut de unde să strângă bani și atunci cred că au pus în mișcare toate instrumentele pe care le-au avut la dispoziție. Un proiect care a reușit să se apropie de inimile donatorilor este “Picături de viață” susținut de o echipă de medici veterinari foarte dedicați cauzei animalelor fără stăpân. În cei 3 ani de activitate au ajutat peste 10.000 de animale bolnave, animale din adăposturi sărace sau din familii cu posibilități finanaciare modeste. Sunt foarte activi pe plaforma noastră și au facut eforturi mari pentru a oferi o șansă la viață animalelor. Pe zona socială, proiectul “Îi pierdem” a strâns donații pentru a-i ajuta pe oamenii care luptă în fiecare zi pentru supraviețuire. Fundația Bucuria Darului a ajutat cu haine, rechizite, alimente, produse de igienă iar persoanele care au nevoie de un loc de muncă găsesc sprijin la ei. Pe Bursa Binelui sunt înregistrate proiecte care ajută la “firul ierbii” și au în spate oameni curajoși care se implică, transmit emoție și astfel reușesc să strângă donații.

Am văzut pe platformă un proiect care m-a amuzat, pentru că am găsit o denumire foarte interesantă: „MIAU sterilizat pisica”. E la început din câte văd, pentru că deocamdată a strâns destul de puțini bani, dar probabil că mai e ceva în față și la câți iubitori de animale sunt în România e posibil să fie chiar un proiect interesant.

În mod sigur. S-a investit foarte mult în zona asta în ultimul timp și colegii care lucrează în ONG-uri au înțeles cât de important este să găsești exact mesajul ăla. Și noi am fost alături de ei de multe ori. Foarte multe companii au făcut cursuri și au încercat să le explice ceea ce știm cu toții de foarte mult timp: mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește nimic. E o realitate nu ușor de acceptat, pentru că toți cumva ne așteptăm ca activitatea noastră să fie recunoscută mai presus de lucrurile pe care suntem capabili să le spunem sau nu. Că nu toți suntem comunicatori înnăscuți. Au înțeles foarte mulți și la un moment dat o să vezi proiecte din ce în ce mai creative din punct de vedere al comunicării.

În privința finanțărilor, aveți un top al celor 900 de proiecte? Există un domeniu care are o putere de convingere mai mare pentru atragerea de finanțare?

Nu este relevant domeniul. Noi am făcut foarte mulți ani la rând un concurs. Se numește Campionatul de Bine și asta făceam, încurajam ONG-urile să adune cât mai multe donații, iar noi le răsplăteam efortul depus. Competițiile acestea au fost câștigate de ONG-uri din domenii extrem de diferite și, spre surprinderea unora, de organizații mai degrabă mici. De exemplu, prima ediție a fost câștigată de un ONG mic, din Costești, Argeș. Pe Bursa Binelui sunt înregistrate proiecte diverse iar acest lucru reprezintă un avantaj pentru donatori deoarece pot găsi ușor o cauză cu care să empatizeze și pentru care să doneze.

Cum au mers proiectele de implicare socială în perioada aceasta marcată de pandemie?

Din ce am văzut noi, donațiile au crescut semnificativ. Cel puțin pe Bursa Binelui, doar de la începutul anului am avut 7.000 de donații. Ca să fac o comparație, în 7 ani de proiect am strâns 65.000 de donații. Practic, în 3 luni suntem la 10% din ce s-a întâmplat în 7 ani. A fost o mobilizare extraordinară din partea comunității. Cred că avem o deschidere din ce în ce mai mare pe partea asta și perioada asta de distanțare socială ne-a învățat pe toți să lucrăm mai bine de acasă. Cred că zona de donații o să aibă foarte mult de câștigat din perioada asta. Am văzut multă solidaritate în aceste luni și multe ONG-uri care s-au reprofilat rapid și s-au implicat acolo unde nevoia era mai mare. De exemplu, Asociația Școala mamei Junior, care este alături de părinți si copii, a început să strângă donații pentru dezinfectanți, echipamente de protecție pentru personalul medical și produse de igienă pentru pacienți prin proiectul “Reclădim Speranța”. Mă bucur că avem atât de multe ONG-uri implicate, donatori cu suflet mare și multă dorință de a ajuta.

Cum se pot înscrie ONG-urile cu proiecte în Bursa Binelui?

Este foarte simplu. Îți faci un cont de administrator pe platformă, după care îți înscrii organizația. Durează 15 minute cu totul ca să completezi formularul. Urmează apoi o verificare a organizației ca să ne asigurăm că lucrurile sunt în ordine, apoi, dacă totul este în regulă, primește acceptul să devină public pe platformă.

3 lucruri pe care ar trebui să le facă cei care lansează proiecte în platformă pentru a avea un mai mare succes

Primul și cel mai important lucru ar fi să nu își subestimeze puterea personală. Pentru că atunci când vorbim de strângere de fonduri, vorbim de interacțiune financiară, vorbim de încredere. Și în general, cei care lucrează în ONG-uri sunt oameni mai modești, care nu au curaj să se afișeze. Dar ar trebui să iasă în față și să își asume o cauză.

Al doilea sfat ține de poveste. Nu vă feriți să spuneți poveștile beneficiarilor, oamenilor cu care lucrați. În general, cei care lucrează în ONG-uri vor să îi protejeze pe beneficiari. Dar povestea unui caz este foarte importantă.

Al treilea lucru este consecvența. La un moment dat, îți pierzi răbdarea când vezi că nu reușesti să aduni donațiile necesare pentru anumite cauze. Dar dacă ești consecvent, rezultatele apar. Să te păstrezi în lumina reflectoarelor, chiar dacă asta înseamnă pagină de Facebook, Linkedin, Instagram. Orice fel de promovarea contează.

Acest material face parte din seria de articole „#UnSfatpeZi. Soluții pentru azi și sfaturi pentru mâine”, susținută de Banca Comercială Română, în contextul pandemiei COVID-19. Pentru mai multe sfaturi, intrați pe www.scoaladebani.ro/unsfatpezi

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro