VIDEO Întrebarea unde ne întâlnim toți, indiferent de tabără. Din ce vă luați optimismul în aceste zile atât de stresante? Ce răspund personalități publice și politicieni

România va continua să meargă la lucru, să-și educe copiii și să-și trateze suferinzii și după duminică 18 mai. HotNews a discutat cu zeci de persoane publice, nu despre alegerile prezidențiale, ci despre ceva ce simțim cu toții: cum rezistă la stres și din ce își iau speranța?

Oana Gheorghiu, co-fondatoare Dăruiește Viață

De unde îmi iau eu speranța? Exact de la oameni, de la oamenii din jurul meu, de la cei care nu renunță, de la cei care găsesc puterea de a continua, chiar și atunci când pare greu, de la cei care nu acceptă „nu se poate”. Am șansa de a întâlni în fiecare zi astfel de oameni din comunitatea Dăruiește Viață, printre donatori, printre voluntari, printre colegele mele.

Cred că speranța nu e un dar, e până la urmă o alegere, dar e o alegere pe care o faci făcând lucruri, nu doar spunându-ți că speri. Avem nevoie de speranță și atâta timp cât în țara asta mai există oameni care mai cred că România poate să devină un om mai bun, care continuă să lupte, să se implice, cred că e loc mult de speranță.

Mihail Neamțu, deputat AUR

Bucuria de a-mi vedea copilul în fiecare zi zâmbind, alături de fetița mea de 10 ani și plăcerea de a citi cărțile vechi ale Europei. Mai sunt încrezător și în capacitatea viitorului președinte al României că va iniția un tip de mediere între stat și societate. 

Ian Teodorescu, activist 

În perioada asta, singurul lucru din care reușesc să îmi iau speranță este din speranța altor oameni. Sunt momente în care mi-e frică și parcă nu mai înțeleg nimic din ce se întâmplă, iar în momentele alea mă uit la oamenii din jurul meu ca să mă recentrez, să mă stabilizez. 

După primul tur de alegeri, m-a sunat mama să îmi spună că îi e frică pentru mine, ca bărbat transgender în contextul politic actual, și i-am spus: „Da, mama, și mie mi-e frică, dar o să fie bine”.

Constantin Toma, primar Buzău PSD

Vorbind personal, energia și speranța le iau din proiectele pe care trebuie să le ducem la capăt. Ca primar, avem o mulțime de proiecte în desfășurare, am reușit în ultimii opt ani să luăm peste 540 de milioane de euro. Mă alimentez din această stare de euforie până la urmă, pentru că s-au făcut lucruri care nu s-ar fi putut face, în mod normal, niciodată. Banii de la Uniunea Europeană ne-au ajutat extraordinar de mult să ne rezolvăm problemele. 

Pe partea cealaltă am și eu același pesimism legat de ce se întâmplă în lume acum, plecat din America, plecat din Rusia, suntem în vremuri tulburi. Cu experiența pe care o am, vârsta pe care o am, cu toate că sunt un optimist de la natură, am o anumită teamă pentru viitorul apropiat. Principalul gând e legat de război sau pace, pentru că suntem la graniță cu un război care nu se mai termină, iar pentru mine această apropiere dintre americani și ruși… nu știm la ce ar putea duce, la ceva bun în niciun caz.

Ana Ularu, actriță

Oscilez și eu între panică și nevoia rațiunii de a găsi echilibru. Speranța îmi vine din partea familiei mele, a copilului meu. Nu se poate eșua în nihilism când langa tine e fericirea absolută, curioasă și care vede doar ce e frumos. 

Un alt lucru e actul creativ. Al meu și al altora. Nevoia continuă a oamenilor de artă, oricât s-ar lamenta oricine, există. 

Speranța e mereu în a iubi. Suna vetust, zaharisit și a loc comun, dar e ceva magic în valorile astea eroice, dragoste, curaj, libertate.

Sergiu Lucian Matei, deputat POT

Speranța o luăm fiecare de la noi. Adică eu îmi dau mie încredere singur întotdeauna. Să văd dacă pot să realizez anumite situații. Nu m-aș baza pe alte persoane decât pe propria persoană. Deci, principalul lucru pe care trebuie să-l fac este să am încredere în mine, că pot să realizez cât mai multe lucruri. Și de la Dumnezeu, într-adevăr.

Antonia Trușcă, cel mai tânăr primar PNL, în Comuna Husnicioara, Mehedinți 

Speranța mea vine din interior! Vine din energia pe care o iau de la oameni, de la tinerii care vor să rămână în țară și să construiască, de la bătrânii care încă au încredere că se poate mai bine. 

În ciuda incertitudinii, văd în fiecare zi oameni care se implică, care muncesc, care pun suflet. Asta mă motivează și pe mine, ca cel mai tânăr primar din Oltenia, să nu-mi pierd nici curajul, nici încrederea în noi, generația tânără. Nu putem controla toate schimbările din lume, dar putem controla cum le răspundem. 

Dacă un tânăr de 14 ani m-ar întreba de unde îmi iau speranța, i-aș răspunde simplu: din dorința de a face bine. Speranța vine când alegi să ajuți, chiar și cu lucruri mici — să asculți pe cineva, să fii sprijin pentru cineva, să dai o mână de ajutor în comunitate. 

Când aveam 14 ani, și eu mă întrebam dacă pot schimba ceva, dacă are rost să rămân în țară sau dacă mă va asculta cineva vreodată. Acum sunt aici, și pot să-ți spun din toată inima că DA—are rost!

Silviu Istrate, creator de conținut

Chiar m-am gândit zilele trecute fix la treaba asta, stând alături de partenera mea în parc și văzând părinți care își tratează, iubesc și susțin copiii în moduri în care generațiile noastre nu au fost tratate, iubite, susținute. 

Poate e un răspuns destul de stereotipic, dar trebuie să îl remarcăm, mai ales în zilele în care trăim. Apropo de toți oamenii care continuă să depună osul la bunăstarea României, indiferent cât de împotriva lor este sistemul din care fac parte. 

Dar cred că speranța trebuie să vină în primul rând de la noi și să nu așteptăm un politician sau vreo instituție sau vreo vedetuță să ne dea această speranță.

Victoria Stoiciu, senatoare PSD

De unde îmi iau speranța? Pentru mine speranța e un fel de datorie morala față de noi înșine si față de umanitate. Pentru că dacă ne pierdem speranța, ne oprim din a mai acționa, din a căuta soluții și abia atunci e totul pierdut.  Așa că încerc să sper chiar și atunci când realitatea mă contrazice flagrant și nu îmi oferă niciun motiv.

Unui tânăr de 14 ani care m-ar întreba de unde își ia speranța i-aș răspunde că schimbarea și o lume mai bună stau în mâinile lui și ale noastre, ale tuturor. Iar  dacă  vreodată se simte prea mic pentru a putea face diferența, să își amintească cum e să dormi într-o cameră cu un țânțar. Asta îmi spun mie când sunt jos.

Răzvan Petri – politolog, cofondator Politică la Minut

Mie îmi dă speranță că, în ciuda extremismului, a conservatorimului, a reacționismului și a altor ideologii care vin să limiteze drepturile noastre, în România există o majoritate de oameni care se încăpățânează să rămână în Europa, în zona liberală, să consolideze democrația din România. Mai mult decât atât, îmi dă încredere faptul că suntem parte a Uniunii Europene, suntem parte a unui grup de țări care țin să respecte niște reguli democratice. 

Oana Țoiu – deputată USR 

Se împlinesc 35 de ani de la manifestația din Piața Universității, când, în ‘90, la doar patru luni de când dobândiseră o fărâmă de democrație, tineri studenți, arhitecți, pictori, muzicieni au avut o atunci poate cea mai lungă manifestație anticomunistă din regiune. Peste 50 de zile, 100 de mii de oameni care și-au cântat speranța. 

Or, dacă ei au avut atunci, cu riscuri foarte mari cum am văzut după când Iliescu a chemat minerii, curajul să-și spună speranța în piață. Nu doar pentru ei, ci pentru noi toți. Să ceară o democrație reală, să ceară libertate, să ceară niște principii puse în practică. 

Cred că puterea asta e și acum foarte prezentă în societate. 

Ada Galeș, actriță

Pe de-o parte, intim, îmi iau speranță din lucrurile pe care pot eu să le fac și pot să le controlez. S-ar putea ca lucrurile care mă sperie, de cele mai multe ori, să nu țină de mine. Să nu le pot influența direct, așa cum nu pot să influențez dacă plouă sau e soare afară.

S-ar putea să nu pot să influențez nici niște comportamente macro, sociale, economice, culturale, care se întâmplă. Dar am o responsabilitate să pot să îmi trăiesc viața cu speranță. Asta înseamnă să acționez conform valorilor pe care le am și să mă implic în cauze în care cred.

Cred că se și mizează foarte tare și pe deznădăjduirea oamenilor și pe a-i împinge către o extremă sau alta. Cred că avem nevoie de discursuri ferme, despre valori și despre bine și despre adevăr. Cred că adevărul îți dă speranță.

Vlad Adamescu  – politolog, cofondator Politică la Minut

Lucrul care îmi dă speranță este progresul extraordinar pe care l-a înregistrat România în ultimii 35 de ani. Avem cu toții tentația asta, normală, de a ne concentra exclusiv pe lucrurile negative, de a fi frustrați, de a crede că lucrurile puteau să se miște multe mai bine, mult mai repede. 

Într-adevărat, puteam să fim și mai sus decât suntem acum, puteam să nu avem problemele pe care le avem astăzi: inegalitate economică între regiuni foarte mare, probleme legate de extremism, dar să nu uităm de unde am plecat în anii 90 și cât de mult a crescut țara față de anii 90 și până azi. 

Marius Manole, actor

Vremurile, de când mă știu eu, au fost tulburi mereu. Acum da, pare că e mai rău decât niciodată. E adevărat și politic, și cu lumea asta virtuală care ne-a acaparat. 

Eu însumi sunt tributar acestui telefon cu care stau în mână. Dacă nu în zece ore, măcar opt. Nu cred că poți să te opui. Și atunci eu caut ca meseria mea să fie salvarea mea, să mă izolez cât pot de lucrurile pe care nu le pot controla, să nu intru în panică, să nu devin anxios, să nu devin deprimat. 

Îmi găsesc bucuria în  prieteni, în lucruri simple, conștient fiind, repet, că nu depinde de mine. Majoritate lucrurilor nu depind de noi, de mine. Nu pot schimba lucrurile. Și atunci încerc să ajut unde pot, unde e de ajutat și unde se poate ajuta și unde pot eu să ajut.

Citit, iubit, trăit, mâncat, băut. Cred că astea sunt singurele metode cu care ne putem lupta în perioada asta.

Așa că gândiți pozitiv. Cred că fericirea e o alegere și cred că speranța ajută mult. Așa că vă doresc să alegeți, să râdeți, vă doresc să alegeți să vă bucurați, vă doresc să vă înconjurați de oameni frumoși și pe cât se poate, să vă izolați de tot ce e rău în jur și de tot ce nu poate fi schimbat. și de lucrurile care nu stau sub controlul nostru. Asta e, trebuie să trăim nu-i așa? 

Vasile Bănescu, teolog

Speranța pentru mine și pentru cei care împărtășesc un punct de vedere legat de viziunea creștină, viziunea antropologică creștină, viziunea asupra omului și a lumii din punct de vedere creștin este, fără îndoială, credința. 

A acorda încredere cuiva pe care, chiar dacă nu-l vezi, ești încredințat că există, asta și înseamnă credință, a te încredința, a oferi credit cuiva pe care nu-l vezi, care este Dumnezeu, dar care a lăsat foarte multe urme în lume. 

Personal, speranța mea este legată de persoana lui Hristos, pentru că știu că el a spus și cuvintele lui au rămas inscripționate nu neapărat într-o carte, ci pe lespezile inimilor celor care le-au auzit și care le-au transmis mai departe. Aici intervine marea problemă a Tradiției cu majusculă: cuvintele acestea, „Nu vă temeți”, nu vă temeți voi, oamenii credincioși, pentru că a fi credincios și a te teme înseamnă practic o contradicție în termeni. 

Nu poți să fii un om fricos, îngrijorat patologic. Nu poți să ai îngrijorări maladive dacă ești un om credincios. De ce? Pentru că știi că termenul ultim în existența ta nu e legat nici de moarte, nu este legat nici de alte posibile tragedii, drame, care se consumă în viața ta.

A nu capitula înseamnă a avea speranța. A nu capitula înseamnă enorm, inclusiv pentru viața noastră cotidiană. 

Alexandru Tomescu, violonist

Trăim niște vremuri foarte imprevizibile, foarte haotice, dar dacă stăm să studiem puțin ce s-a întâmplat în ultimii 100, 200, 300 de ani, vedem că ăsta e modul de a exista al omenirii în general. Mereu există potențiale pericole, tot felul de conflicte, tot felul de lucruri surprinzătoare. 

Pentru mine, ca artist, ca muzician, firul roșu care leagă toate aceste lucruri este muzica clasică, pentru că ea există de sute de ani și sunt convins că va continua să existe și după ce vor trece toate pandemiile, războaiele, pandemiile, turbulențele, chestiile politice, muzica va fi acolo pentru a ne arăta care sunt lucrurile care contează cu adevărat.

Oana Băluță, conferențiară la FSP SNSPA și activistă 

Munca pentru că eu fac cercetare, scriu, lucrez cu studenții pe teme care sunt de actualitate, de exemplu relațiile de gen, creșterea extremismului de dreapta, de democratizare, surse de reziliență într-o societate aflată în curs de democratizare. 

Și o altă sursă de reziliență pentru mine vine din anumite activități pe care le fac. De exemplu, sunt pasionată de grădinărit. Natura, pe scurt, îmi dă speranță. Mă ajută, îmi dă bună dispoziție și îmi schimbă un pic gândurile, în așa fel încât să nu mă simt copleșită de ceea ce se întâmplă în prezent la nivel politic, la nivel economic, la nivel social sau pe anumite domenii care sunt extrem de relevante pentru mine, de pildă educația, sănătatea și egalitatea de gen.

Bogdan Bucur, profesor la SNSPA, sociolog

Există o idee importantă care are mai mult de 2.000 de ani. Omenirea a inventat o serie îndeletniciri sau arte care în sine ele sunt absolut inutile. Iar această splendoare a inutilității se cheamă arte frumoase în limba română, belle arti în italiană, beaux-arts în franceză. 

Așadar, evadarea dintr-o dintr-un prezent apăsător, în care fiecare căutăm să facem ceva concret, se face prin ceva inutil și non-concret, dar care este frumos și doar frumos. Iar această splendoare a inutilității se numește arte frumoase dintotdeauna, de mai bine de 2.000 de ani. 

Artele frumoase sunt în sine inutile, inutile concretului. Nu faci nimic concret cu ele, dar ele ne ajută exact pentru a avea starea de spirit necesară pentru a duce o viață împlinită, fericită și mulțumită. 

Theodor Paleologu, profesor, Casa Paleologu

Răspunsul s-ar putea să vă deconcerteze puțin: de nicăieri. Am două mottouri favorite, unul de Tucidide, din războiul pe Peloponesiac, și anume „Speranța e un prost sfătuitor”, și al doilea motto, este o vorba lui Wilhelm de Orania, părintele națiunii olandeze, conducătorul luptei împotriva dominației spaniole, „Nu este nevoie să speri pentru a întreprinde, nici să reușești pentru a persevera”.

Și să ne gândim la cazul lui Wilhelm de Orania. Cu această filozofie de sorginte stoică, a creat o națiune. E o lecție pe care trebuie să o reținem și noi.

Andrei Ursu, cântăreț

Recunosc că și eu simt uneori anxietatea generală – și ca artist, și ca cetățean. Nu cred că e cineva care să nu se fi întrebat, mai ales în ultimii ani, încotro ne îndreptăm. Dar cred că diferența o face modul în care alegi să reacționezi. Eu îmi iau speranța din implicare – din faptul că nu stau pe margine. 

Eu îmi iau speranța din dialogul cu tinerii, din inițiative independente, din comunitățile care nu mai așteaptă „de sus”, ci încep să facă lucrurile să se miște de jos în sus.

Dacă un copil 14 ani m-ar întreba de unde să-și ia el speranța, l-aș încuraja să aibă răbdare cu el. Trăim într-o cultură a grabei și a comparației, dar nu tot ce e valid vine imediat. I-aș spune să se înconjoare de oameni care îl susțin, dar care îi și spun adevărul. 

Nicu Ștefănuță, vicepreședintele Parlamentului European

Tocmai am vorbit în fața unei săli pline cu 500 de oameni la Cluj și am întrebat: „Aveți anxietate politică?” și toată lumea a ridicat mâna. Și anxietatea asta este globală și înțeleg frica pentru că în 2019 nu aveam aproape nimic din toate problemele pe care le avem azi și de atunci au venit: pandemie, război, inflație, criză energetică și acum pericolul ca tot sistemul mondial să colapseze. 

Ce facem în această situație? Trebuie să ieșim din starea de blocare în care vedem numai negru și să începem să vedem razele de lumină. Deci să spargem întunericul câte un pic, câte un pic. Și asta poate însemna să nu stăm singuri, pe telefonul nostru, să ne întâlnim cât mai mulți care gândesc la fel, să ne organizăm, să facem comunități, să ne activăm. Și atunci, din frica aia paralizantă, vom începe să avem curaj. 

Florian Rus, cântăreț

Sigur că e dificil de gestionat o astfel de stare acum, când avem toate informațiile alarmante efectiv la buricele degetelor. Dar ceea ce ajută, câteodată, este să mă gândesc la toate provocările prin care a trecut umanitatea: războaie, catastrofe naturale, nedreptate. Am trecut prin toate și iată-ne aici, produsul generațiilor care au înfruntat tot ce-a fost de înfruntat. Dacă e privită așa, istoria poate să dea un licăr de speranță. Asta, și piesa James – „Getting Away with It (All Messed Up)”.