VIDEO Johhny Depp rade de vicepremierul Australiei: Parca este incrucisat cu o rosie. Replica acestuia are la fel de mult umor
Johnny Depp a spus ca vicepremierul australian Barnaby Joyce arata de parca “ar fi incrucisat cu o rosie”, continuand sa ironizeze scuzele pe cere le-a cerut impreuna cu sotia pentru ca au introdus ilegal cei doi caini ai lor in Australia, scrie The Guardian
Depp a aparut in talk-show-ul american Jimmy Kimmel Live, unde gazda emisiunii a spus ca Australia este o “tara tampita” cand il intervieva pe Depp despre clipul video cu scuze realizat dupa ce sotia actorului a fost pusa sub acuzare pentru ca au adus ilegal in tara cei doi caini, Pistol si Boo.
“El [Joyce], arata cumva incrucisat cu o rosie. Nu este o critica, doar spun, am fost putin ingrijorat… ar putea sa explodeze”, a spus Depp.
La o conferinta de presa de miercuri Joyce a raspuns cu umor insultelor actorului: “Cred ca devin Hannibal Lecter-ul lui Johnny Depp, nu-i asa?”.
“Sunt in capul lui, trag de fire si de mici manivele. La mult timp dupa ce am uitat de domnul Depp, el isi aminteste de mine”, a adaugat vicepremierul.