Sari direct la conținut

VIDEO Jurnaliști, aflați sub tirurile de artilerie alături de ministrul ucrainean de Interne, pe frontul din estul Ucrainei

HotNews.ro
Jurnalistii s-au adapostit intr-un subsol de obuze, Foto: Captura video
Jurnalistii s-au adapostit intr-un subsol de obuze, Foto: Captura video

O echipă CNN și alți jurnaliști care îl însoțeau pe ministrul de Interne al Ucrainei, Denis Monastirski, într-un tur al frontului din estul Ucrainei s-au aflat sub tirurile de artilerie sâmbătă, relatează CNNși

The Guardian.

Incidentul, care nu s-a soldat cu răniţi, a avut loc în apropierea localităţii Novoluhanske pe linia de front cu separatiştii susţinuţi de Rusia, unde mai mulţi responsabili ucraineni s-au deplasat în contextul tensiunilor fără precedent cu Moscova. De altfel, localitatea a fost bombardată de la începutul zilei.

Ministrul de Interne Denis Monastirski a căutat adăpost, în timp ce mai multe obuze de mortier au aterizat în apropiere. La scurt timp după bombardare, el a acordat interviuri presei internaționale în Novoluhanske.

Jurnaliştii s-au refugiat într-un subsol.

Doar vineri, în regiunile Donețk și Lugansk din estul Ucrainei, au fost peste 1.400 de explozii vineri, au declarat reprezentanții Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), indicând o creștere a bombardamentelor, relatează Reuters.

Observatorii OSCE au înregistrat, în 24 de ore, de joi până vineri, peste 1.500 de încălcări ale armistițiului, comparativ cu 870 cu o zi înainte.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro