Sari direct la conținut

VIDEO Legile Afacerilor Bryan Jardine, Managing Partner Wolf Theiss: Eu cred ca Romania a facut cateva miscari bune in trecut, chiar dupa criza economica din 2009, cand a implementat masuri de austeritate dure despre care multi oameni s-au indoit

Smile Media
Andrei Cristea, Bryan Jardine si Daniel Visoiu, Foto: Smile Media
Andrei Cristea, Bryan Jardine si Daniel Visoiu, Foto: Smile Media

Invitatii celei de-a treia editii a emisiunii Legile Afacerilor au fost Bryan Jardine, Managing Partner Wolf Theiss si Daniel Visoiu, Partner la BAC Romania. Printre temele abordate s-au numarat: nivelul de taxare din Romania, potentialul de crestere economica din tara noastra si infrastructura.

Cateva declaratii ale celor doi invitati:

Bryan Jardine:

  • Acum 12-13 ani am fost implicati in una dintre primele incercari de a construi o autostrada in Romania, dar in 2004, odata cu schimbarea guvernarii, si intelegerile au picat. Problema e ca se creeaza o imagine nefavorabila in ochii investitorilor. Romania ajunge, sa spunem, pe lista neagra.
  • Cresterea economica a  Romaniei a fost impresionanta. Desigur, nu suntem la cresterea pe care Romania a avut-o in 2007, dar pe de alta parte, cred ca aceasta crestere la care asistam este una sustinuta si nu este o bula speculativa economica determinata de o piata imobiliara supraevaluata, asa cum s-a intamplat in trecut. Investitorii de acum sunt mult mai seriosi, cu o gandire strategica mult mai buna. Si acesta este un lucru bun pentru dezvoltarea pe termen lung a Romaniei.
  • Vedem piata din Romania ca o oportunitate, o piata in care avem o competitie puternica atat din partea unor companii de avocatura internationale, dar si locale. Intotdeauna este o provocare sa activezi intr-o piata in care ai o competitie puternica. Pe de alta parte, acesta competitie este benefica si pentru Romania, pentru ca ridica standardele, iar investitorii straini sunt mai bine sfatuiti.
  • Eu cred ca Romania are anumite avantaje fata de tarile din regiune, cum ar fi Bulgaria, iar ele sunt date de cunoasterea limbii engleze de catre romani, de alfabetul comun si alti factori asemanatori, dar multi investitori vad Romania ca o oportunitate pentru a intra in Uniunea Europeana, pot sa faciliteze nivelul productiei cu costuri nu foarte mari, forta de munca este mai ieftina, iar dupa aceea poti sa exporti produsele in Uniunea Europeana folosind o pista de lansare foarte buna fara sa isi faca griji despre taxele vamale pe care altfel ar fi trebuit sa le plateasca daca de exemplu productia s-ar fi realizat in America de Nord si ar fi incercat sa se importe in Uniunea Europeana.
  • In aceasta zona Uniunea Europeana permite tarilor sa fie competitive, deci stabilirea politicii taxelor este ceea ce te poate diferentia de alte tari. Si inca o data evoc exemplul Bulgariei. Ei au 10% impozit forfetar ceea ce este atractiv, iar procentul de 16% al Romaniei tot atractiv este si trebuie sa privesti si dincolo de impozitul pe profit. Romania, dupa cum stim, a scazut nivelul TVA-ului de la 24% la 20% si urmeaza sa fie 19% in anul urmator, impozitul pe profit in cazul dividendelor a fost de asemenea redus de la 16% la 5,5%, iar astea sunt motive pentru investitori. Acum insa exista si legile care nu sunt vizibile. Vorbim despre taxele platite de angajatori sau de salariul minim, dar cred ca atunci cand te uiti la nivelul salariului minim din Romania, tot este mult mai bine decat sa spunem Franta, Germania sau chiar Cehia.
  • Cand te uiti la politica taxelor, aceasta este o zona unde statele membre UE au o anumit nivel de autonomie, prin care te poti diferentia ca tara. Eu cred ca Romania a facut cateva miscari bune in trecut, chiar dupa criza economica din 2009, cand a implementat masuri de austeritate dure, despre care multi oameni s-au indoit, deoarece amenintau cresterea – am plecat de la o crestere de 7.9% in 2008 la o scadere de -7.9%, dar au inceput sa se vada ca toate acele decizii macroeconomice care au fost luate ne permit acum sa urcam, am scazut TVA-ul,  am putut sa scadem dividendele in cazul impozitului pe profit. Iar acestea sunt stimulii care vor conduce si vor diferentia Romania, dar trebuie sa ne asiguram ca nu vom face un lucru care ar fi critic si anume dupa ce am scazut taxele si investitorii au inceput sa fie interesati, sa nu crestem taxele la loc.

Daniel Visoiu:

  • Reintorcand-ne la potentialul Romaniei, trebuie doar mici ajustari la ceea ce au facut alte tari si, astfel, in loc sa aiba o crestere economica anuala de doar 3,7%, Romania ar putea sa aiba usor o crestere de 6%, chiar 7%.
  • Ar trebui sa vedem mult mai multa proactivitate din partea factorilor decizionali din Romania pentru a se asigura ca tara noastra in maxim cinci ani se va apropia de telul de a fi parte din aceasta “capitala” a bursei. Pentru ca la finalul zilei, o piata activa si perfect functionala este unul dintre fundamentele oricarei economii libere.
  • In esenta, in ultimele 6 luni, am observat un nivel foarte mare de interes din partea investitorilor cu sediul in Statele Unite, acest lucru existand si din cauza instabilitatii politice din celelate tari din regiune.
  • S-au facut cateva sute de kilometri de autostrada in ultimii ani, dar asta nu este nici macar varful icebergului. Ma intorc la ce am mentionat mai devreme, unul dintre elementele cheie ale unei economii libere, inca de la inceputul anilor ’90, ar fi trebuit sa fie infrastructura. Ce s-a intamplat sau ce nu s-a intamplat este de de domeniul trecutului. Din fericire, as spune, ca factorii de decizie din prezent au evoluat un pic mai mult in termeni de, sa-i spunem, cunostiinte in ceea ce priveste  necesarul Romaniei pentru a se dezvolta din punct de vedere economic. Daca nu ma insel, saptamana viitoare asa numitul “Master Plan” al infrastructurii ar trebui sa fie aprobat de Comisia Europeana. Intorcandu-ma la finante, ramane de vazut daca aceste proiecte de infrastructura vor fi in parteneriat public privat sau se vor accesa fonduri europene. Aceste proiecte trebuie structurate si din punct de vedere financiar.

Legile Afacerilor este o emisiune in care vor fi discutate cele mai importante teme din domeniul juridic. Incepand cu luna februarie, gazda emisiunii Andrei Cristea va avea invitati de seama din lumea juridica.

Emisiunea integrala

Operator, editor imagine: Balazs Petioky. Video realizat cu echipament Nikon.

ARHIVĂ COMENTARII