Sari direct la conținut

VIDEO Ministrul Radu Miruţă, cu freza de zăpadă la Rânca. „Cine nu face pârtie e rost de bârfă”

HotNews.ro
VIDEO Ministrul Radu Miruţă, cu freza de zăpadă la Rânca. „Cine nu face pârtie e rost de bârfă”
Sursa foto: capturi video Radu Miruta Facebook

Ministrul USR al Apărării, Radu Miruţă, se află la schi în stațiunea Rânca, județul Gorj. Ministrul spune că ninge de două zile încontinuu și a postat duminică imagini, pe pagina sa de Facebook, în timp ce curăță zăpada cu freza.

„Rânca e mirifică și vara și iarna, dar parcă atunci când e de-a dreptul acoperită de zapadă, e frumusețea absolută. Pentru frumusețea asta m-am străduit să fie declarată stațiune de interes național”, a transmis Radu Miruță, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul afirmă că, de două zile, la Rânca „ninge cam încontinuu”, „iar cine nu face pârtie e rost de bârfă între vecini dimineața la cafeaua băută în stradă”.

„Așa că mai cu lopata, mai cu freza, îmi câștig dreptul de a fi în tabara celor cu partia făcută”, a mai transmis Radu Miruță.

În ultimele zile, din cauza condiţiilor meteo din zonă, autorităţile au restricţionat periodic accesul către Rânca, fiind permis doar celor care locuiesc în zonă, aveau cazare asigurată acolo sau aveau maşini cu tracţiune integrală, notează News.ro

INTERVIURILE HotNews.ro