Sari direct la conținut

VIDEO Mircea Geoana: Am primit un telefon si o scrisoare "usor imperativa" de la Traian Basescu privind adoptarea rapida a bugetului

HotNews.ro

Mircea Geoana a declarat joi ca, in cursul zilei, a avut o convorbire telefonica cu presedintele Traian Basescu, discutand cu acesta despre necesitatea adoptarii rapide a bugetului pe 2010. De asemenea, seful statului i-a trimis ulterior si o scrisoare pe aceeasi tema, aceasta avand un ton „usor imperativ”, potrivit lui Geoana.

Presedintele Senatului Mircea Geoana a mentionat ca a discutat cu Traian Basescu despre calendarul Parlamentului in privinta votului de investire a viitorului Guvern, dar si privind adoptarea rapida a bugetului pe 2010. „E un calendar destul de strans. Voi discuta cu colegii mei, inclusiv cu parlamentarii nostri daca acest lucru este posibil din punct de vedere practic”, a spus Geoana.

Cu toate acestea, Geoana a spus ca bugetul pentru 2010, cat si legea responsabilitatii fiscale, vor fi adoptate rapid, asa cum s-a stabilit, acest lucru insemnand „un buget transparent”, in care „fiecare comunitate primeste banii pe care ii merita”.

In acest sens, liderul PSD a subliniat ca nu va accepta o distribuire discretionara a resurselor catre anumite primarii. „Am avut azi si o conversatie telefonica cu domnul Basescu, si o scrisoare pe care am primit-o cu privire la aprobarea bugetului intr-un calendar accelerat, ceea ce intr-adevar este necesar pentru tara pentru a obtine transele de la FMI si de la Comisia Europeana in perspectiva. Sub nicio forma nu vom accepta alocarea discretionara a resurselor catre primariile portocalii si eventual unguresti„, a spus Geoana.

Geoana: Se pare ca impozitul forfetar va ramane. Am fi de rasul Europei daca se pastreaza acelasi program anticriza

Mircea Geoana a mai spus ca, din ce a auzit, „se pare ca, din pacate, impozitul forfetar va ramane” si ca „ii este teama” ca aceeasi politica economica si plan anticriza vor fi repetate si in 2010.

„Dupa efecte dezastuoase din 2009, cred ca acesta ar fi un lucru foarte, foarte prost. Aici este rolul nostru. Aici este rolul liberalilor in Parlament: sa putem sa veghem ca planul anticriza si bugetul de stat, care pana la urma reprezinta cheia bugetara si financiara pentru astfel de raspunsuri, sa nu fie pur si simplu o copie la indigo cu programul de guvernare anterior. Aici chiar ca am fi de rasul Europei sa continuam cu un program de guvernare si cu un plan anticriza care reprezinta un esec recunoscut pe plan intern si international”, a spus Geoana.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro